Risipă alimentară, cumpărături exagerate și pierderea sezonalității marchează modul în care mâncăm astăzi. Chef Adi Hădean explică în podcastul Green Report „România în farfurie – cine suntem cu adevărat?” de ce sustenabilitatea în bucătărie începe acasă. Acesta arată cum obiceiurile zilnice, veniturile și educația influențează risipa alimentară. Chef-ul subliniază și ritmul lent al schimbărilor reale din societate.
Discuția din cadrul podcastului a început de la o întrebare directă:
Cât de pregătiți sunt românii să mănânce responsabil într-un sistem care oferă orice, oricând?
Pentru chef Adi Hădean, sustenabilitatea nu este un concept teoretic. Ea înseamnă alegeri mici și constante: cât cumperi, cât gătești și cât arunci.
Acesta arată cum rutina, comoditatea și veniturile modelează risipa.
Revenirea la sezonalitate și la lanțul scurt poate deveni o soluție simplă și eficientă.
Sustenabilitatea în bucătărie: mit sau realitate?
Pentru chef Adi Hădean, sustenabilitatea este legată direct de bani, timp și obiceiuri.
Acesta spune că sustenabilitatea alimentară nu poate fi separată de cea financiară. Afirmația se aplică atât familiilor, cât și restaurantelor.
„Ar fi bine să fie atât de simplu. Dar nu e atât de simplu. Sigur că sustenabilitatea în bucătărie este foarte, foarte strâns legată de sustenabilitatea financiară. Nu ai cum să le separi.”
Acasă, gestionarea pare mai ușoară. Veniturile sunt previzibile, iar familiile știu ce resurse au.
„Asta e leafa mea. N-am ce să fac. Trebuie să o împart în așa fel încât să ajungă până luna viitoare, că altfel începem să mâncăm pe datorie și în scurt timp nu mai avem ce mânca.”
În restaurante, planificarea depinde de un flux imprevizibil de clienți. „Poți să-ți dorești tu astăzi 40 de mușterii, că s-ar putea să ai doar 20”, spune Hădean.
Pentru chef-ul Hădean, sustenabilitatea începe cu achizițiile. Acesta spune că oamenii trebuie să cumpere doar cât mănâncă.
„Încearcă să înveți să nu cumperi mai mult decât mănânci. Dacă nu reușești din ochi, soluția e simplă – iei un carnețel și scrii.”
Acesta recomandă verificarea frigiderului înainte de cumpărături și alegerea unor cantități mici.
Produsele perisabile generează cea mai mare parte a risipei.
„Cumperi trei salamuri când ți-ar ajunge unul singur, șase pachete de șuncă feliată… le desfaci, nu le mai împachetezi și peste o zi sunt oxidate. Sigur că le arunci.”
Hădean spune că sustenabilitatea înseamnă atenție la stocuri și consum real.
Discuția atinge și campaniile de tipul „2 plus 1 gratis”.
Acestea au contribuit la cumpărături impulsive. Chef-ul spune că astfel de promoții sunt mai rare astăzi, dar logica rămâne aceeași. Comercianții trebuie să evite pierderile.
„Comerțul e o chestiune de cerere și ofertă. Oamenii ăia care au prăvălie trebuie să facă și ei bani și să scape de marfa aia, pentru că dacă nu o arunci tu, o aruncă ei. Cineva tot o aruncă.”
Pentru acesta, soluția vine din educarea consumatorilor.
„Cred că lucrurile astea pot fi reglate nu din ce îi obligi pe oamenii care dețin retail să facă, ci din cum îi înveți pe oamenii care cumpără să se raporteze la ce cumpără.”
Obiceiuri alimentare și paradoxuri sociale
Datele arată că 57% din risipa alimentară apare în casele oamenilor. Nu pe câmp, nu în transport, nu în magazine. Soluțiile par simple, dar obiceiurile sunt greu de schimbat.
Hădean spune că oamenii nu văd ce risipesc. „Nu facem niciunul exercițiul ăsta. De ce nu-l facem? Din comoditate.”
Mulți români aruncă mâncare pe care, în realitate, și-o permit și nu prea.
„Eu nu cred că ne permitem să aruncăm atât de multă mâncare.”
Acesta descrie un paradox social clar.
O parte din populație trăiește în sărăcie severă. Alte grupuri „compensează” prin cumpărături exagerate.
„Sunt sute de mii de români care nu-și permit o masă caldă în fiecare zi, dar ceilalți reușesc să compenseze.”
Veniturile mai mari din orașele mari susțin acest comportament.
„Salariul mediu în București nu mai e chiar atât de mic… din salariul mediu poți să te duci la aproape orice supermarket, dar vei cumpăra cinci feluri de mâncare și patru o să le arunci.”
Pentru Hădean, reflexele vin din trecut. Trauma penuriei încă influențează cumpărăturile.
„E o chestiune compulsivă. Probabil că încă nu am scăpat de foamea asta pe care o cărăm. Au trecut 30 de ani… și ecoul vorbelor lui Silviu Brucan încă se mai aude.”
România aruncă anual 2,5 milioane de tone de hrană. Asta înseamnă aproximativ 118 kilograme pe persoană.
Cantitatea pare mică la prima vedere. Impactul real este enorm.
„Dacă stai cu capul în telefon toată ziua, nu mai apuci să vezi ce faci.”
Adrian Hădean explică mecanica risipei prin exemple mici. „Cumpără un kilogram de brânză, mănâncă 300 de grame azi, 100 mâine și aruncă 600 în a patra zi.”
O mare parte din pierderi vine din legume și fructe. Acestea formează 57% din risipa totală.
Chef-ul spune că achizițiile mari sunt principala cauză. „Clar, cumperi mai mult decât ai nevoie… pentru că ne-am obișnuit să mergem la cumpărături o dată pe săptămână sau poate de două ori pe săptămână.”
Acesta propune cumpărături mici și dese. „Cred că mersul la cumpărături în fiecare zi nu e ceva chiar atât de rău. Ne-ar ajuta să cumpărăm cât avem nevoie real în fiecare zi.”
Cumpărăturile „la ofertă” sau „en-gros” nu mai sunt eficiente.
„S-au dus vremurile alea în care trebuia să cumperi 10 kilograme odată ca să fie mai ieftin.”
Resturile alimentare sunt o altă sursă de risipă. Hădean spune că lipsa gătitului de bază ne costă mult.
„Dacă îți rămâne un vârf de broccoli, un vârf de carne… cu puțină creativitate găsești ce să faci cu ele.”
Acesta crede că gătitul minimal ar trebui să rămână o competență de bază.
„Ori poți să gătești, ori nu poți să gătești. Ar trebui să ne antrenăm fiecare pentru a face o oală de mâncare o dată la două zile și o omletă dimineața.”
Tot mai mulți oameni renunță complet la gătit. Aceștia cumpără mâncare gata făcută sau comandă permanent.
Exemplul său personal arată cât de ușor ignorăm mâncarea deja preparată. „Dacă îi las după capul lor, copiii vin de la școală… Deschid frigiderul și zic ‘nu e nimic’.”
Pentru a evita risipa, acesta le lasă instrucțiuni clare. „Avem un grup al familiei și le scriu: asta faci cu asta, asta faci cu aia… am scris cu markerul pe cutii.”
Pentru Hădean, reducerea risipei începe cu obiceiuri elementare. Aceasta presupune cumpărături mici, gătit simplu și atenție la frigider.
Sezonalitatea, importurile și lanțul scurt
Hădean spune că una dintre cele mai mari probleme este dorința de a avea orice produs în orice lună. Aceasta rupe legătura dintre consumatori și sezonalitate și generează risipă.
„Să vrei să ai în permanență la dispoziție toate lucrurile cred că este greșit.”
Cererea pentru roșii în decembrie și pepeni în noiembrie creează un lanț artificial. Producătorii oferă ce se cere. Consumatorii gustă și aruncă.
„Dacă tu vrei să mănânci tomate în decembrie, ăia care le produc o să le facă pentru tine.”
Restaurantele încep să revină la meniuri scurte și sezoniere. Economia le obligă să reducă risipa.
„Nu prea mai permiți să arunci banii în tomberonul din spatele restaurantului. Se scurtează meniurile.”
În același timp, importurile cresc masiv. România a cumpărat 425.000 de tone de legume în primele cinci luni din 2025.
Asta înseamnă o creștere de aproape cinci ori față de anul anterior.
Românii nu mai recunosc produsele locale cu ușurință. „Nu avem cum să știm să le recunoaștem… ne bazăm pe sinceritatea celor care le vând”, spune Hădean.
Acesta mai spune și că importurile cresc și din cauza producției variabile. Totuși, comportamentul consumatorilor rămâne decisiv.
„Asta înseamnă că noi, cumpărătorii, alegem să facem asta și să girăm pentru importuri.”
Schimbarea nu poate fi impusă. Hădean spune că intervențiile dure nu sunt o soluție.
„Nu cred că putem să schimbăm asta. Ultima dată când a fost schimbat lucrul ăsta s-a soldat cu 40 de ani de comunism.”
Pentru acesta, soluția rămâne educația. Ea are un ritm lent, dar sigur. „Educarea se petrece încet, încet.”
Schimbarea începe în familie și se transmite între generații. „Schimbările mari în gândire se văd între mine și copilul meu.”
Pentru chef Adi Hădean, transformarea nu se produce rapid. Ea are loc lent și constant. Mentalitățile se schimbă, dar nu de pe un an pe altul, ci de la o generație la următoarea.
VEZI AICI PODCASTUL:
CITIȚI ȘI:
„Arta de a nu risipi nimic” transformă risipa alimentară în subiect cultural
