Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Casa verde, o poveste inca nescrisa

text de Alexandra Kartman

Pro si contra sectorului constructiilor

Romania se poate lauda cu o explozie a constructiilor asemanatoare cu cea inregistrata in anii "80. Sectorul constructiilor continua sa creasca in fiecare an: sedii de companii, spatii de birouri si centre comerciale, zecile de complexuri rezidentiale care se construiesc in marile orase sau la marginea lor. Economistii ar spune ca e un semn bun, ca in orice tara in care sectorul constructiilor inregistreaza noi si noi recorduri exista premisele unei dezvoltari durabile. Ecologistii, autoritatile se gandesc si vorbesc prea putin despre felul in care acest sector se dezvolta si mai ales despre impactul asupra mediului.

Cauza si efect

Cresterea nivelului de trai si aparitia primilor milionari romani au dus la ridicarea primelor cartiere rezidentiale. Pornind de la principiul "dimensiunea conteaza", constructiile rezidentiale au atins, nu de putine ori, forme si dimensiuni ridicole si asta doar din dorinta proprietarilor de a-si demonstra potenta financiara. Nu-ti trebuie un ochi de jurnalist si nici studii de specialitate pentru a constata acest lucru. E suficient sa mergi in nordul Capitalei, in orasul Voluntari, pentru a vedea ca, la romani, dimensiunea contului din banca este direct proportionala cu numarul de etaje si camere din vile. O mentalitate rudimentara, specifica paturii nou-imbogatitilor, o mentalitate in care notiuni precum economie sau ecologie nu exista. Am o casa mare, pun o centrala termica mare, pun 20 de aparate de aer conditionat pentru perioada de vara, 25 de televizoare si LCD-uri, lumina din casa o blochez pe ON, frigidere si congelatoare cat mai multe, piscina cat mai mare. Un stil de viata opulent, menit sa arate tuturor prietenilor sau celor care, in trecere, isi lungesc gatul peste gardul din beton si fier forjat, ca sunt niste oameni de succes, ca au atatia bani incat intretinerea unui buncar antiatomic cu aer de vila de Holly wood, cu piscina si termopane nu reprezinta o problema.

Pornind de la ipoteza ca cele de mai sus se aplica in majoritatea cazurilor, nu e de mirare ca o intrebare de genul: "V-ati gandit sa va faceti o casa ecologica?" provoaca, in Romania, aproape invariabil, ridicari din umeri si raspunsuri dezarmante: "Adica… cum arata o casa ecologica? Ce inseamna asta? Nu am auzit pana acum de asa ceva".

In aceste conditii, cat de durabila poate fi dezvoltarea economiei romanesti care are ca motor un sector ce creste de la zi la zi, dar fara niciun control. Exista mari semne de intrebare legate de impactul pe care il va avea dezvoltarea haotica a sectorului constructiilor in Romania, incepand de la costurile de intretinere a unui "parc de imobile" mari si energofage, pana la emisiile de carbon aferente, de la impactul, poate mai putin vizibil, asupra solului, al reducerii spatiilor verzi pana la epuizarea ori poluarea resurselor de apa.

Semnale de alarma internationale

Daca, in Romania, studiile privind impactul constructiilor asupra mediului par a fi un element exotic, aproape strain noua, nu acelasi lucru se poate spune despre studiile internationale. Comisia Interguvernamentala pentru Schimbari Climatice (IPCC) a facut un studiu de cercetare pe tema relatiei dintre incalzirea climei si dezvoltarea economica. Expertii IPCC au observat ca, in 1995, consumul energetic din sectorul constructiilor a contribuit cu 31% la cresterea globala a cantitatilor de emisii de CO2, acestea inregistrand o rata anuala de crestere cu 1,8%, incepand cu 1971. Acesta este, in mare parte, rezultatul cererii de confort din partea consumatorilor, care se traduce in cresterea utilizarii aparatelor electrocasnice, marirea spatiilor camerelor si modernizarea si expansiunea sectorului comercial, ca efect al cresterii economice.

Conform raportului emis de IPCC in 2007, emisiile de gaze cu efect de sera au crescut cu aproape 70% din 1970 pana in 2004.

Proiecte ecologice

La inceputul anului 2007, in Mata de Sesimbra (localitate in apropiere de Lisabona) au fost demarate lucrarile de constructie la prima comunitate sustenabila, proiectata dupa principii ecologice, din seria One Living Planet (OPL). "Pelicano",companie de dezvoltare de proiecte in sectorul arhitecturii ecologice, si World Wide Found, una dintre cele mai mari organizatii nonguvernamentale de protectie a mediului din lume, au fost initiatorii acestui proiect, in colaborare cu administratia locala din Mata de Sesimbra.

Folosirea a 50% materiale reciclate (de tipul cimentului), reducerea materialelor toxice cu 90%, reducerea emisiilor de CO2 la constructia casei cu 30% sunt doar trei dintre directiile care orienteaza ecologic procesul de construire a obiectivului portughez. In timpul utilizarii spatiilor rezidentiale, portughezii si-au propus sa reduca necesarul de energie al casei cu 40% prin folosirea de aparate electrocasnice clasate A la consumul de energie. Pe langa acest obiectiv, proiectantii s-au gandit, de asemenea, sa reduca necesarul de energie pentru incalzirea camerelor cu 60% si necesarul pentru racorire cu 44%, si aceasta folosind, pur si simplu, instalatii de calitate, bine izolate, panouri solare pentru incalzire si un sistem de ventilatie orientat dupa directia naturala de circulatie a aerului.

In drum spre o piata romaneasca a eco-dezvoltarii

Eduardo Goncalves, coordonatorul proiectului OPL in Portugalia, ne-a marturisit ca cei de la WWF sunt "interesati sa dezvolte un proiect similar si in Romania. Mai mult, am avut intalniri preliminare cu autoritati locale din Romania, organizate de directorul Programului Dunare-Carpati WWF, Mike Baltzer (foto). Speram sa implementam si in Europa Centrala si de Est cel putin 5, 6 proiecte similare celui din Portugalia, pana la sfarsitul anului, iar unul dintre acestea va fi in Romania. Ne asteptam ca pretul unei astfel de case sa fie direct concurent cu pretul caselor de alte tipuri de pe piata.

Mike Baltzer spera sa porneasca proiectul chiar in acest an: "Poate dura cativa ani pana cand prima comunitate sustenabila sa fie implementata in Romania, insa noi speram ca, pana la sfarsitul acestui an, sa demaram proiectul la nivelul sitului".

Directorul Programului Dunare-Carpati si-a exprimat optimismul cu privire la sansele de reusita ale unui asemenea proiect in tara noastra, fara a evita confruntarea cu provocarile, una dintre acestea fiind de a gasi "partenerii potriviti pentru construirea, dezvoltarea si managementul sitului si furnizori de calitate", Mike Baltzer – WWF.

Pana la comunitati sustenabile, Romania are de facut un drum destul de lung de acomodare a mentalitatii cu posibilitatea dezvoltarii unor proiecte arhitectonice ecologice. Startul a fost dat de companii si institutii care integreaza sisteme eficiente energetic in sistemele deja existente. Este cazul fatadelor cu jaluzele "inteligente", cum este cea a Ambasadei Germaniei la Bucuresti sau cea a sediului administrativ Porsche. Eleonora Mojilian, director administrativ Porsche, ne-a spus ca "sistemul are senzor de lumina, vant si ploaie, asigurand protectia necesara in functie de intensitatea luminii, iar peste o viteza limita prestabilita a vantului, jaluzelele se ridica au tomat. Programul sistemului poate controla si iluminatul electric interior al cladirii". De producerea sistemului inteligent s-a ocupat compania austriaca Luxmate Zumtobel.

Daca unele companii se adapteaza partial la principiile sustenabilitatii, altele construiesc integral in baza acestor principii. Compania Petrom este un deschizator de drumuri in acest sens. Pe terenul de 200.000 metri patrati din zona Straulesti, pentru ecologizarea caruia Petrom investeste 10 milioane de euro, urmeaza sa fie construit sediul principal al companiei. Mariana Gheorghe, director executiv Petrom, a declarat ca "Petrom City a fost proiectat pe baza unui concept inedit si modern si va fi implementat conform celor mai inalte standarde europene arhitecturale."

Andrea Maurer, arhitectul care a conceput cladirea, ne-a spus ca "principala inovatie privind eficienta energetica a acestui ansamblu de cladiri, o constituie implementarea unui sistem de cogenerare de energie." Maurer a precizat ca "desi cei mai multi oameni nu sunt constienti de acest lucru, consumul energetic pentru incalzirea unui spatiu este mai scazut decat cel necesar racirii aerului. De aceea, centrala pe care o vom construi va fi dotata cu un transformator de energie, care va utiliza caldura rezultata din generarea curentului electric, drept energie pentru incalzirea sau racirea aerului din spatiul cladirilor, in functie de sezon. La randul ei, centrala va functiona cu gaz." Reprezentantii Petrom spun ca acest sistem este implementat uniprocentual la nivelul cladirilor de afaceri din lume. Costurile pentru consumul de energie sunt diminuate si de folosirea din belsug a luminii solare, in detrimentul celei artificiale. Spatiul va beneficia, in intregime, de acces la lumina naturala, 13.000 metri patrati fiind fatade si pereti interiori de sticla.

Mariana Gheorghe a precizat ca spera ca, "in 2009 sau 2010, cand Petrom City va fi dat in folosinta, eficienta energetic a cladirii va fi de 90% ca urmare a folosirii centralei de cogenerare de energie electrica si caldura. Aceasta in conditiile in care media de eficienta prezenta astazi in majoritatea cladirilor recent construite este de 40% – 60%."

Valoarea totala a investitiei pentru constructia cladirilor administrative care alcatuiesc Petrom City se ridica la 80 de milioane de euro, dintre care 34 de milioane de euro reprezinta investitia pentru centrul de date al sediului si centrala de cogenerare de energie, care, asa cum ne-a spus Andreea Maurer "va avea o putere instalata de 5 MW". Maurer a identificat calitatea de eficienta energetica a cladirii cu atributul unei "companii de energie, pentru care energia are cu adevarat valoare."

Arhitectura romaneasca -o arhitectura de spectacol

Constructiile cresc direct proportional cu indiferenta oamenilor pentru ceea ce e in afara lor. Aceasta este principala problema pe care o semnaleaza arhitectii din Romania. Stand de vorba cu specialisti in domeniu, am aflat ca, "desi arhitectura ecologica vine ca o alternativa utila in rezolvarea problemelor globale, ea este marginalizata, este vazuta si pastrata in stadiu de manifest si experiment, in randul cercurilor academic si in domeniul stiintei", ne-a spus arhitect Marius Voica, directorul biroului de arhitectura Arheco.

Cu toate ca au o viziune avangardista cu privire la felul incare ar trebui sa arate o casa, arhitectii gasesc ca limitele lor sunt comune cu cele ale cererii pietei. "Spuneti-mi mie", intreaba retoric Şerban Sturdza, seful Oridinului Arhitectilor din Romania, "cine a cautat in tara noastra sa gaseasca cel mai bun proiect, din punctul de vedere al confortului, al atmosferei in terioare, al faptului ca o familie poate sa-si dezvolte o viata frumoasa inauntru? Cred ca nu am vazut niciunul. Am vazut, in schimb, arhitectura de spectacol. Am vazut arhitectura in care este promovat materialul X sau Y. Dar oameni foarte fericiti sau familii care sa spuna n-as pleca din casa asta niciodata n-am auzit".

Mihai Opreanu seful Catedrei de Ştiinte Tehnice de la Facultatea de Arhitectura si Urbanism "Ion Mincu" din Bucuresti, spune: "In strainatate, cei care vor sa-si constuiasca o casa ecologica au avantaje clare. Sunt sustinuti de stat, pentru ca puterea ecologica, in Uniunea Europeana, este vazuta ca un avantaj si e de interes public. Se ofera credite preferentiale, exista deduceri de cheltuieli, spre exemplu, achizitionarea materialelor de constructie la pret de productie. Pe langa aceste facilitati, mai pot fi acordate deduceri din impozite sau subventii de la stat. La noi, a face o casa ecologica este la fel de extravagant ca o ascensiune pe Everest. Cred ca oamenii mai au mult de luptat impotriva poluarii din capetele lor si impotriva poluarii din institutii pana sa lupte direct cu poluarea din natura".

Constructorii: ecologia nu se vinde in constructii

Daca arhitectii nu proiecteaza case ecologice, logica elementara ne spune ca nici constructorii nu construiesc. Interesul pentru reducerea costurilor, cantitatii si tipurilor de material folosite, protectia mediului nu este si nici nu pare a deveni, cel putin in viitorul apropiat, o prioritate pe piata constructiilor din Romania.

Explicatia este pe cat de simpla pe atat de socanta. Constantin Dan, coordonator calitate si mediu pentru compania de constructii Impact, "Este boom-ul prea mare pentru constructii asa cum sunt ele acum ca sa spun daca arhitectura ecologica va fi o optiune viabila pentru viitor".
De aceeasi parere este si Anina Iordache, Managing Director la firma de constructii Immorent. Proaspat intrati pe piata romaneasca, insa avand in spate un know-how ecologic devenit deja stereotip pentru companiile austriece, cei de laImmorent spun ca, "momentan, cuvantul-cheie "ecologie" in Romania este un criteriu neinsemnat sau care nu vinde in zonele rezidentiale. In special cand este vorba despre incalzire sau racire, standardele americane predomina". Desi reprezentantul Immorent ne-a asigurat de increderea pe care o au in "avantajele pe termen lung ale modului de a construi in concondanta cu protectia mediului pentru constructiile rezidentiale", a simtit nevoia sa precizeze ca "suntem constienti de bugetul limitat de care dispun clientii nostri si de necesitatea de a gasi o balanta intre nevoile financiare si standardele de mediu".

Singurele masuri de protectie a mediului sunt cele impuse in prezent de legislatia din Romania, masuri care se refera mai mult la curatenia santierelor si mai putin la eficienta energetica. "Avem reguli dure si stricte in privinta depozitarii materialelor. In santierele noastre exista proceduri clare pentru colectarea deseurilor. Acolo unde nu avem acces la canalizarea localitatii, nu folosim fose septice, ci avem statii de epurare. Apa care rezulta se poate duce intr-un emisar, iar malul va fi transportat de societati autorizate unde trebuie sa ajunga acest tip de deseuri", explica Dan Constantin, de la Impact.

O casa verde este o casa eficienta

"Casele ecologice", spune Teia Catana (foto), presedinte al Asociatiei pentru Dezvoltare Durabila ViitorPlus, "sunt cladiri sustenabile care utilizeaza resursele-cheie, ca de exemplu energia, apa, materialele de constructie, pamantul sialtele, mult mai eficient decat cladirile conventionale. Cladirile sustenabile sunt constructii eficiente din punctul de vedere al costurilor de intretinere si operare si a caror valoare creste pe masura trecerii timpului prin impactul pozitiv asupra mediului natural si social".

A fi sau a nu fi ecologic

Indiferent de ceea ce se intampla pe piata, de optimismul sau pesimismul arhitectilor si constructorilor, orice om isi poate fixa ca tinta personala sa incerce sa traiasca ecologic, chiar si asa, pe cont propriu.

De fapt, caracterul ecologic al unei case nu este dat de etichetele verzi lipite de toate aparatele din locuinta, ci de bunul simt. Inseamna sa nu distrugi orice urma de viata din jurul casei tale – betonand pana si ultimul fir de iarba – si sa te straduiesti sa ai consumuri de energie cat mai mici.

Chiar si o casa obisnuita poate fi transformata intr-o locuinta verde. Aplicand principiul ecologiei pasive, poti incerca sa consumi energie cat mai inteligent, fara sa risipesti inutil. Iti poti izola casa cu polietilen extrudat si poti folosi geamuri in sistem termopan cu foaie de sticla tripla, asigurandu-te ca nici un grad Celsius nu paraseste incinta fara acordul tau. La baza utilizarii pasive a unei case sta constientizarea faptului ca, de departe, consumul energetic este ceea ce face diferenta intre o casa catastrofa-energetica si casa responsabila fata de mediu.

Energie

Centrul de Informare Energetica (CIE), finantat in Romania de Uniunea Europeana, arata ca, la capitolul "energie electrica",marii consumatori sunt frigiderul si congelatorul, cu 47 de procente din totalul de energie facturata. Iluminatul consuma21% din energia electrica a casei. 10% consuma masina de spalat (dotata cu storcator), 7% aparatura muzicala si 5%televizorul.

Centrul de Informare propune si cateva masuri simple, pe care oricine le poate folosi pentru a-si diminua consumul de electricitate acasa:

Foloseste pentru iluminare lampi de masa, aplice, lampi de carte, lampadare. Ele consuma de 1,5-2 ori mai putina energie decat lampile suspendate. Curatarea lampilor de iluminat asigura o crestere a nivelului iluminarii cu 10%-15%. Mentinerea permanenta in stare curata a geamurilor asigura cresterea gradului de iluminare naturala cu pana la 15%!

Apa

Cum consumam apa? Datele vin tot de la Centrul European de Informare Energetica: 39% din apa este consumata pentru baie. 12% din apa dintr-o gospodarie se foloseste pentru spalatul rufelor. 6% este utilizata pentru prepararea hranei, procent egal cu cel folosit pentru udarea florilor sau a spatiilor verzi. Apa pe care o folosim la toaleta reprezinta 20% din necesarul total de resursa, in timp ce apa de baut inseamna doar 1% din total. Minimizarea consumului de apa se poate face si daca urmam cateva reguli de bun-simt.

– Verifica tevile, robinetele si nivelul de apa al bazinului WC-ului, sa nu prezinte pierderi. O garnitura defecta poate face ca printr-un robinet sa se piarda anual pana la 150 m3 de apa. O pierdere de o singura picatura pe secunda inseamna risipirea a 0,5 l/ora, respectiv 4,4 m3 pe an.

– Nu lasa apa sa curga abundent la spalatul mainilor sau al vase lor. Inchide apa in timpul barbieritului sau al spalatului pe dinti.

Incalzirea

Un studiu de caz, citat de CIE, realizat pentru o locuinta individuala formata din 4 camere, baie, bucatarie, construita in anul 1980, locuita de 3 persoane, arata ca ponderea cea mai mare in totalul consumului de energie o detine incalzirea. Pentru locuinta studiata, dotarea cu aparatura electrocasnica are un nivel situat cu putin peste cel mediu. Iarna, temperatura interioara in locuinta este de 17-19 grade Celsius.

Consumul anual de energie pentru principalele activitati ale gospodariei se prezinta astfel: pentru incalzire, o casa consuma in medie 2.150 m3 de gaze naturale. 420 m3 sunt consumati pentru apa calda menajera, in timp ce prepararea hranei presupune un consum de 340 m3 de gaze naturale. Iluminatul si utilizarea de aparate electrocasnice consuma anual, in medie, 1.080 KWh.

Optiuni de diminuare a costurilor si consumului exista si pe acest palier. Iata cateva dintre sugestiile Centrului de Informare Energetica:

– Pentru un dus se consuma circa 60 de litri de apa. Pentru o baie – cel putin 150 de litri. Folosind dusul, cheltuiesti mai putin!

– Plaseaza intre perete si calorifer o folie de aluminiu. In acest fel, caldura va fi directionata spre interiorul incaperii, reducandu-se pierderile prin perete.

– Decongeleaza cu regularitate frigiderul. Stratul de gheata conduce la cresterea consumului de energie cu peste 20%.

Materiale si solutii ecologice

Daca te afli in situatia de a-ti construi o casa, poti avea grija ca materialele pe care le alegi sa fie "prietenoase" cu mediul. Discernamantul ecologic in ceea ce priveste alegerea materialului potrivit inseamna si sa se tina cont de cerinta ca producerea acestuia sa nu implice procese tehnologice darnice in CO2. Spre exemplu, la fiecare tona de ciment produsa, sunt eliberate in atmosfera 0,65 tone de CO2. In plus, poti fi ecologic ale gand sa nu cumperi materiale pe care vei fi nevoit sa le transporti de la distante foarte mari, poluand astfel mediul.

Poti sa-ti construiesti casa dupa principiul ecologiei active, adica sa-ti eficientizezi consumul energetic instalandu-ti surse alternative de furnizare a energiei. Fie ca e vorba despre turbine eoliene, despre microcentrale hidrologice sau despre instalarea unor panouri cu celule fotovoltaice, arhitectura activa nu va proteja doar mediul, ci iti va reduce si cheltuielile de intretinere.

Sa construiesti verde inseamna sa ai in vedere ca materialele folosite la constructie sa fie cat mai naturale. Poti utiliza materiale traditionale, precum lemnul, lutul, argila, sau poti folosi materiale moderne, cum sunt caramizile ecologice care, prin forma golurilor si porozitatea rezultate din tehnologia de fabricatie, pot fi foarte bune izolante si pot reduce cu pana la jumatate consumul de energie termica.

Paleta de solutii este vasta, incepand de la cele gratuite, la indemana tuturor, si continuand cu cele care presupun o in vestitie ce promite sa se amortizeze in timp, aducand beneficii atat utilizatorului final, cat si mediului.

Gabriel Golumbeanu, marketing specialist la Isover, companie specializata in izolatii termice, ne vinde un pont: o casa neizolata sau izolata prost va consuma mai multa energie in – cercand sa echilibreze pierderea sau, in functie de sezon, aportulde caldura.

Desi toata lumea se asteapta ca peretii sa fie principalii vinovati de pierderile de caldura, iata ca lucrurile nu sunt asa. Golumbeanu ne-a spus ca "o casa pierde 30% din caldura prin acoperis, in vreme ce doar 16% se pierde din cauza zidurilor. De 16% din pierderea de caldura se face vinovata slaba izolatie a podelei, in timp ce caile de aerisire si improspatarea aerului fac sa se piarda 3%, respectiv 20% din caldura unei case".

O investitie indispensabila pentru o casa sustenabila este o solutie integrata de captare a energiei solare. Iulia Vasile, reprezentant al companiei Amvic Instalatii, ne-a atras atentia asupra faptului ca "din punct de vedere cantitativ, radiatia solara reprezinta cea mai mare sursa de energie, una dintre solutiile viitorului. Soarele ofera cu darnicie pamantului romanesc 1.200-1.600 kWh/mp/an, durata perioadei insorite in Romania fiind de aproximativ 2.000 de ore", a precizat Iulia Vasile. Solutia pe care o propune firma este instalarea unui panou de tip Heliostar, cu vid, care poate fi folosit la incalzirea solara a apei menajere, a circuitului de incalzire, a piscinelor sau la temperarea caselor de vacanta nelocuite. Un astfel de echipament poate asigura furnizarea energiei timp de 20 de ani, iar datorita sistemului cu vid, instalatia poate functiona independent de temperatura mediului, chiar si la -15 grade Celsius.

Florin Fleseriu, manager LP Electric, ne-a dat cateva sfaturi privind elementele de care trebuie sa tinem cont atunci cand vrem sa instalam un echipament de furnizare a energiei, fie ca este vorba despre un panou solar, fie despre o turbina eoliana sau despre o microhidroturbina. "Pentru evaluarea corecta a unui sistem alternativ, este foarte important sa determinam cat mai corect tipul si capacitatea consumatorilor pe care doriti sa-i utilizati, pentru a estima dimensiunea sistemului necesar. Practic, acest lucru urmareste determinarea consumului de energie pe care doriti sa-l produceti. Un alt factor important este potentialul energetic al amplasamentului. Sistemele sunt destul de complexe si necesita o proiectare riguroasa pentru a functiona. Deci fiecare proiect este in acest fel unic in felul lui. Nu orice produs este potrivit pentru orice tip de sistem, fapt pentru care unele produse sunt incompatibile", sustine Florin Fleseriu – LP Electric.

Teoretic, lucrurile sunt clare, insa distanta de la a sti la a face o da elementul vointei.

In loc de incheiere

Intre 1950 si 1970, America a construit masini puternice. Automobilele aveau ca unic criteriu de performanta puterea motorului. Criza petrolului din 1973, primul semnal de alarma, au facut ca industria auto americana sa se gandeasca nu doar la putere, ci si la consum. In 2007, Romania construieste case mari. Case care au ca unic criteriu de performanta dimensiunea. Cu cat e mai mare, cu atat e mai buna. Nu are importanta cati ani vor trece pana cand istoria ne va dovedi cat si cum am gresit. Important este sa realizam din timp ce facem si, daca putem, sa indreptam lucrurile.

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img

Ultimele știri