Carrefour susține conversia fermierilor români la agricultura bio și promovarea produselor acestora

Retailerul Carrefour România inițiază începând cu luna marti un program integrat de susținere a fermierilor români care vor să treacă la un model de business de tip agricultură bio/ecologică.

Programul reprezintă un angajament pe termen lung, deschis oricărui fermier român care dorește să fie certificat BIO, prin care Carrefour va oferi sprijin direct pe toată durata procesului de conversie.

Potrivit companiei, scopul este acela de a crea în România un segment puternic de producători certificați bio.

“Creștem România BIO este o mișcare strategică prin care ne angajăm să promovăm potențialul extraordinar al agriculturii bio în România, atât în ceea ce privește numărul de producători, cât și varietatea produselor oferite, cu certificare la standarde europene și prețuri foarte bune la raft. Deși s-a vorbit mult despre BIO în ultima perioadă, pentru agricultorul român, până acum, a însemnat să își asume singur toate riscurile, ca un salt fără plasă de siguranță. Acest program vine să îi garanteze că va avea în Carrefour un partener pentru întreg procesul, cu angajamente ferme – de la momentul în care își pregătește dosarul, la toți anii în care se află în conversie, dar nu e încă certificat – și contracte ferme privind comercializarea produselor după certificare. În același timp, inițiativa noastră este o invitație către întreaga industrie de a ne uni eforturile pentru a susține dezvoltarea acestui segment pe termen lung”, a declarat Silviu Diaconu, Director Produse Proaspete Carrefour România.

O companie din Canada programează bacteriile din resturile de mâncare să se transforme în bioplastic

Prin noul program, Carrefour oferă agricultorilor un pachet care cuprinde:

  • acoperirea costurilor în vederea obținerii certificării în primul an;
  • consultanță la cerere, oferită prin parteneri specializați, pentru elaborarea dosarului;
  • contracte ferme pentru preluarea producției la prețuri competitive pentru perioada în care agricultorul nu deține certificare BIO, dar se află în procesul de conversie către aceasta;
  • contract ferm de preluare a producției 2 ani după obținerea certificării;
  • schimb de experiență cu parteneri care au trecut deja prin acest proces;
  • campanii de promovare a produselor și producătorilor români BIO.
    Producătorii care își doresc să respecte regulile impuse în agricultura ecologică, conform verificărilor făcute de organismele autorizate, pot aplica în cadrul programului atât în hipermarketurile Carrefour, cât și online, pe platforma www.crestemromaniabio.ro.

Ca parte a aceluiași demers strategic, Carrefour a lansat anul trecut și “Act for Food, acțiuni concrete pentru ca tu să mănânci bine”, program care asigură tranziția naturală către o alimentație sănătoasă, prin intermediul celor patru arii: produse BIO de la producători români sau internaționali, Mărci proprii, Filierele Calității și Cooperativa Agricolă Carrefour Vărăști.

În România, grupul Carrefour are o rețea de 358 de magazine.

spot_img

Ultimele știri