Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Capturarea animalelor, doar pentru studiu, tratament sau zoo

Este interzisa capturarea animalelor salbatice si a pasarilor, daca acest lucru nu se face pentru a le trata temporar, studia stiintific sau plasa in gradini zoologice, prevede o propunere legislativa inregistrata, joi, la Biroul Permanent al Senatului.

Propunerea legislativa pentru completarea Legii nr.205/2004 privind protectia animalelor a fost initiata de deputatii democrat-liberali: Anca Boagiu, Daniel Buda si Petru Calian.

"Poluarea si greselile antropice s-au intors impotriva noastra, drept urmare constiinta colectiva se indreapta spre o revenire la natura si protejarea mediului", se arata in expunerea de motive.

Proiectul prevede ca, in cazul in care sunt tratate temporar sau studiate stiintific, animalele vor fi eliberate imediat dupa ce s-au vindecat sau experimentul stiintific a fost incheiat.

Potrivit propunerii, animalele nu vor fi hranite cu forta, indiferent de scop sau motiv. Este interzisa oferirea ca premiu a unui animal, in competitii concursuri sau loterii.

Animalele pierdute si gasite vor fi predate autoritatilor, iar daca in 30 de zile nu sunt cerute de proprietari, autoritatile au dreptul sa le vanda sau sa le doneze.

Veterinarul are dreptul sa interzica inscrierea in concurs a unui animal pe care il considera bolnav, mai prevede initativa respectiva.

spot_img

Ultimele știri