Bucharest Food Conversations debutează cu un eveniment care pune oamenii, mâncarea și grija pentru oraș la aceeași masă. Sâmbătă, 13 decembrie, la Banca de Alimente Sector 6, a avut loc primul eveniment din seria Bucharest Food Conversations, intitulat „From Surplus to Supper”. Organizată de Climato Sfera, ALAS – Asociația Lanțului Alimentar Scurt și REPER21, întâlnirea a reunit oameni care cred că mâncarea nu este doar hrană, ci și un mod de a construi comunități.
Evenimentul a avut loc sub umbrela Terra Madre Day [Ziua Mamei Terra, n.red] (serbată pe 10 decembrie), sărbătoarea globală a comunităților Slow Food din întreaga lume, dedicate hranei locale „bune, curate și corecte pentru toți”.
Seria Bucharest Food Conversations a pornit de la o întrebare simplă: cum ar arăta Bucureștiul dacă am privi mâncarea ca parte a sănătății noastre, a climei și a echității sociale?
Răspunsurile se caută nu în conferințe formale, ci la mese comune, în ateliere participative și prin dialog între oameni care, poate pentru prima oară, ajung să se privească față în față în jurul unei oale cu supă gătite împreună, consideră organizatorii.
Ce s-a întâmplat la „From Surplus to Supper”?
Evenimentul a avut loc la Banca de Alimente Sector 6 (Calea Giulești nr. 236, Sector 6, București), între orele 10:00–14:00, și a ost construit în jurul a trei momente principale:
Fresca Alimentației – un mod prin care înțelegem de unde vine mâncarea noastră
Atelier interactiv facilitat de Roxana Triboi și Ioana Enache, care ajută participanții să înțeleagă, într-un mod accesibil, cum funcționează sistemul alimentar:
de la producție și distribuție, la consum, risipă și impact asupra mediului, climei și comunității.
Gătit și masă comună din surplus și donații
Pornind de la legume și fructe recuperate și donații alimentare, participanții au gătit și au mâncat împreună.
Momentul culinar a fost coordonat de Marius Tudosiei (ALAS – Asociația Lanțului Alimentar Scurt), în colaborare cu echipa Băncii de Alimente Sector 6. Discuția deschisă despre sistemul alimentar local a ost ghidată de Cristina Chinole, activist comunitar / Manager program Gospodari, la Obor!
La final, discuția a fost orientată spre câteva idei și pași concreți pentru un sistem alimentar mai sănătos, mai echitabil și mai prietenos cu mediul.
Concluziile vor alimenta agenda viitoarelor întâlniri din seria Bucharest Food Conversations.
De ce astfel de evenimente contează
Schimbările climatice, sănătatea publică, pierderea biodiversității, accesul la hrană de calitate: toate se întâlnesc în farfuria noastră.
Studiile internaționale arată că sistemul alimentar global generează o treime din emisiile de gaze cu efect de seră și consumă majoritatea resurselor de apă dulce.

Dar, în același timp, transformările în modul în care producem și consumăm mâncare au un potențial enorm de a preveni boli, de a întări comunități și de a crea orașe mai reziliente.
„From Surplus to Supper” este începutul unui dialog pe care Bucureștiul îl așteaptă. Organizatorii doresc să aducă la aceeași masă:
- organizații civice,
- inițiative locale,
- producători,
- profesioniști din alimentație
- și autorități din capitală,
pentru a construi împreună un sistem alimentar local mai sănătos, mai just și mai conectat la nevoile oamenilor”, spune Dr. Roxana Maria Triboi, cercetător în sisteme alimentare reziliente și inițiatoarea seriei Bucharest Food Conversations.
Organizatori și sprijin
- Climato Sfera
- ALAS/Asociația Lanțului Alimentar Scurt
- REPER21
- Banca de Alimente Sector 6, gazda evenimentului
- Slow Food / Terra Madre Day (sprijin internațional)
Despre Bucharest Food Conversations
Bucharest Food Conversations este o inițiativă coordonată de Climato Sfera, în parteneriat cu ALAS și REPER21, care își propune ca în 2026 să dezvolte o serie de ateliere, mese comune, vizite și dialoguri dedicate sistemului alimentar al Bucureștiului.
Scopul este simplu: să construim un loc constant în care oamenii orașului pot reflecta, împreună, la viitorul hranei lor.
Slow Food este o mișcare internațională care promovează mâncarea „bună, curată și corectă” – adică gustoasă, produsă sustenabil și accesibilă pentru toți. Susține agricultura locală, protejează biodiversitatea alimentară și încurajează comunitățile să se conecteze prin hrană.
Terra Madre Day, este sărbătorită în fiecare an pe 10 decembrie ca ziua globală a rețelei Slow Food. În această zi, comunități din întreaga lume celebrează mâncarea locală și pe cei care o produc, prin evenimente, mese comune, ateliere și acțiuni dedicate hranei care respectă oamenii, natura și tradițiile locale.



