Campanie impotriva pungilor de plastic: Nu fi pungas

Un student din Bucuresti a demarat o campanie de responsabilizare sociala, in ceea ce priveste utilizarea in exces a pungilor de plastic, informeaza Realitatea TV.

Cezar Cherciu a declarat pentru Realitatea ca proiectul "Nu Fi Pungas!" are drept scop descurajarea folosirii pungilor de plastic distribuite in mod gratuit de catre majoritatea magazinelor.
Solutia propusa de Cezar Cherciu este utilizarea sacoselor refolosibile, in locul pungilor din plastic, si chiar confectionarea acestora de catre consumator.

Conform unui studiu efectuat de Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, in Romania fiecare persoana consuma anual 250 de pungi de plastic. La o populatie de aproximativ 20 milioane de locuitori, care folosesc, fiecare, 250 de pungi de plastic pe an, inseamna ca pe piata ajung anual peste 5 miliarde de ambalaje nebiodegradabile care sunt utilizate de catre consumatori, in medie, 20 minute, dar care se degradeaza in 400 de ani.

Primul eveniment, denumit "Arata ca ai stofa!", pe care studentul bucurestean il va organiza in scopul promovarii campaniei de responsabilizare sociala, va avea loc luni, 3 noiembrie 2008, in Bucuresti. La eveniment vor putea participa toti cei care folosec pungi din plastic, dar care doresc sa afle care sunt metodele prin care se poate renunta la acestea. In cadrul evenimentului se vor confectiona și cateva sute de sacose, care vor fi distribuite gratuit.

REALITATEA.NET – EXCLUSIV REALITATEA.NET – Un student incearca sa opreasca utilizarea pungilor din plastic in Romania

Mai multe detalii pot fi gasite pe site-ul campaniei.

spot_img

Ultimele știri