Calitatea apei potabile va fi monitorizată. Proiectul va costa în total peste 38 de milioane de euro

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) derulează, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR), un proiect ce vizează dezvoltarea unui laborator naţional pentru îmbunătăţirea monitorizării substanţelor deversate în ape şi a calităţii apei potabile.

Scopul proiectului îl reprezintă dezvoltarea unui laborator la nivel naţional, care colectează datele de monitorizare din 99 laboratoare pentru monitorizarea substanţelor prioritare, a altor substanţe poluante din apele uzate deversate şi apele de suprafaţă, precum şi monitorizarea indicatorilor de calitate din apa potabilă, în vederea raportării acestora, conform cu angajamentele din Tratatul de aderare al României la UE, ratificat prin Legea 157/2005, în ceea ce priveşte colectarea şi epurarea apelor uzate şi a alimentării cu apă potabilă.

Proiectul furnizează echipamente care asigură analizele de laborator incluse în programul naţional de monitorizare a celor trei categorii de apă, în toate cele 99 de laboratoare care analizează calitatea apei uzate, a apei de suprafaţă şi a apei potabile care formează reţeaua virtuală a laboratorului naţional în care se instalează şi se operaţionalizează echipamentele achiziţionate şi unde se vor produce anual toate datele din programul naţional de monitorizare necesare raportărilor asumate„, se arată într-un comunicat al Ministerului Mediului.

În acelaşi timp, prin implementarea proiectului este vizată îndeplinirea a patru obiective specifice:

  • realizarea infrastructurii adecvate de laborator şi achiziţia logisticii şi a echipamentelor de analiză necesare monitorizării substanţelor prioritare, a altor poluanţi şi indicatori de calitate chimică, microbiologică şi de radiaţii din resursele de apă uzată, apă de suprafaţă şi apă potabilă;
  • creşterea capacităţii profesionale de utilizare a echipamentelor nou achiziţionate, prin instruirea personalului de laborator care operează cu aceste echipamente şi de perfecţionare în domeniul de analize de laborator;
  • operaţionalizarea completă a echipamentelor achiziţionate prin implementarea unei metodologii de analiză pentru substanţele, poluanţii şi indicatorii din apă uzată şi apă de suprafaţă care se analizează cu noile echipamente;
  • asigurarea logisticii şi infrastructurii necesare raportării către structurile europene a datelor şi informaţiilor privind apa uzată, apa de suprafaţă şi apa potabilă într-o platformă integrată unică cu date de calitate a apelor uzate, a apelor de suprafaţă şi a apelor potabile.

De asemenea, ar urma să fie stabilite unele metodologii de analiză standardizate implementate pentru substanţele şi indicatorii de calitate analizaţi în laboratoarele dotate cu echipamentele nou achiziţionate.

În plus, se va urmări proiectarea, construcţia şi operaţionalizarea unei platforme informatice integrate de colectare şi import date instalate pe reţeaua de hardware cu servere şi periferice construită, instalată la sediile MMAP, Ministerului Sănătăţii, Institutului Naţional de Sănătate Publică Bucureşti, ANAR şi a 11 sedii de Administraţii Bazinale de Apă (ABA).

În acest sens, baza de date construită va avea motoare de căutare şi selectare date pentru raportările de calitatea apelor uzate, de suprafaţă şi potabilă şi bază de date încărcată cu posibilitatea de extindere anuală a setului de date brute disponibil, cu reţele de comunicare şi transfer de date interconectate şi funcţionale, cu sisteme de securitate şi nivele de acces securizat instalate şi funcţionale.

Valoarea totală a proiectului, intitulat „Dezvoltarea unui laborator naţional pentru îmbunătăţirea monitorizării substanţelor deversate în ape şi a calităţii apei potabile”, este de 191.094.390,22 lei (peste 38,2 milioane euro), din care cuantumul eligibil nerambursabil se ridică la 162.430.231,69 lei (85%), iar cofinanţarea eligibilă a beneficiarului este de 28.664.158,53 lei (15%). Perioada de implementare a proiectului se va întinde pe 26 de luni, între 15 octombrie 2021 şi 30 noiembrie 2023.

Finanţarea este asigurată prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM), Axa 3 Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiţii de management eficient al resurselor.

spot_img

Ultimele știri