Bucureștiul se sufocă, în timp ce Metrorex testează trenurile noi

Bucureștenii nu pot utiliza cele 13 trenuri noi achiziționate de Metrorex de la Alstom, din cauza lipsei programului efectiv de testare, ceea ce întârzie intrarea lor în circulație.

Într-o capitală considerată cea mai poluată din România din cauza traficului auto intens, fiecare garnitură nefolosită reprezintă o oportunitate pierdută de reducere a emisiilor. Între timp, Alstom şi autorităţile feroviare — printre care Autoritatea Feroviară Română (AFER) — se află într-o dispută juridică privind garanția executată de Metrorex în valoare de câteva milioane de lei.

O parte din soluțiile care ar reduce poluarea aerului din București sunt cele 13 garnituri de metrou cumpărate de Metrorex cu peste 100 de milioane de euro.

Trenurile subterane vor fi puse în circulație, în cel mai bun caz, de-abia la începutul anului următor, așa cum ne-au transmis oficialii Metrorex, compania de stat care operează transportul subteran din București, și cei ai Autorității Feroviare din România (AFER).

„Trebuie realizate toate testele necesare. Trenurile ai fost testate inițial în Franța, apoi sunt testate în România, pe liniile unde vor fi folosite, cele din și spre Drumul Taberei.

Primul tren care va fi dat în folosință trebuie să aibă 10.000 de ore de teste în subteran”,

ne-au transmis oficialii AFER.

Bucureștiul are aerul cel mai poluat din România

În timp ce trenurile de metrou încă sunt în teste, capitala României a fost recent declarată cel mai poluat oraş din ţară, în special datorită traficului auto intense — studiul realizat de European Environment Agency (EEA).

Conform analizei de mediu amintită anterior, în 2025 au fost măsurate niveluri ridicate de particule fine PM₂.₅ şi NO₂ ce depășesc frecvent valorile-limită recomandate.

Circulația vehiculelor personale reprezintă principala sursă a poluării aerului în capitală, ceea ce face cu atât mai importantă utilizarea mijloacelor de transport în comun nepoluante, precum metroul.

Una dintre căile majore pentru reducerea poluării ar fi, aşadar, creşterea părţii de transport public de suprafaţă şi subterană. Iar investiția în linii de metrou moderne ar putea juca un rol definitoriu, conform studiului European Environment Agency.

Trenurile noi care nu circulă

Tocmai cele 13 garnituri noi de metrou achiziționate de Metrorex de la Alstom pentru Magistrala 5 (Drumul Taberei-Iancului) ar trebui să reducă poluarea aerului.

Ultimul din cele 13 trenuri de metrou a fost furnizat de Alstom la finalul lunii septembrie. Garniturile au ajuns târziu, motiv pentru Metrorex a blocat garanția de 10 milioane de euro. sursa foto: Metrorex/Facebook
FotoȘ Ultimul din cele 13 trenuri de metrou a fost furnizat de Alstom la finalul lunii septembrie. Garniturile au ajuns târziu, motiv pentru Metrorex a blocat garanția de 10 milioane de euro.  Sursa: Metrorex/Facebook

Contractul a fost semnat pe 2 decembrie 2020 între Metrorex și Alstom Transport Franța, pentru livrarea a 13 trenuri „Metropolis”, inclusiv un simulator pentru instruirea personalului. „Astăzi, în prezenţa ministrului Lucian Bode, la sediul Ministerului Transporturilor, contractul are o valoare de 103.244.383,49 euro, echivalentul a 490.503.741,52 lei fără T.V.A. şi este finanţat din Bugetul de stat şi credit de la Banca Europeană de Investiţii”, anunță Ministerul Transporturilor în 2020.

Metrourile stau inutile pentru că nu pot fi testate

Reprezentanții Metrorex, AFER și ai Alstom au explicat pentru Green-Report faptul că trenurile cumpărate pentru reducerea poluării nu sunt utilizate pentru că nu există un program de testare.

Mai exact, programul Metrorex este prea aglomerat ziua pentru ca garniturile să fie testate în această perioadă a zilei. Astfel, noile trenuri sunt testate doar noaptea.

„Testele se fac noaptea, ca să nu se încurce circulația. Sunt teste dinamice. Testele nu se pot face ziua de cei de la Metrorex din cauza programului aglomerat. Totul depinde de ceie de la Metrorex dacă vor reuși să grăbească testele”, a răspunsul conducerea AFER pentru Green Report.

Cu toate acestea, reprezentanții companiei de stat nu au răspuns până acum la întrebarea Green Report privind momentul când trenurile vor fi folosite de bucureșteni.
Foto: 20 de km are magistrala Drumul Taberei, este nevoie de 500 de curse cu primul tren de metrou pentru finalizarea testării.  Sursa: Metrorex / Facebook
Reprezentanții companiei Alstom ne-au asigurat că inginerii săi participă la teste și că acestea se desfășoară conform programului Metrorex.

„Alstom continuă și testele dedicate sistemului de semnalizare și control al trenului – CBTC, care se efectuează pe Magistrala 5 – între stația Eroilor 2 și Stația Valea Ialomiței. După finalizarea tuturor acestor teste și obținerea Agrementului Tehnic, va fi stabilit programul concret pentru efectuarea testelor de anduranță fără pasageri – în total 10.000 de kilometri pentru primul tren și 2.000 de kilometri pentru fiecare dintre celelalte 12, conform obligațiilor legale în vigoare”, se precizează într-un răspuns primit din partea companiei.

„Alstom menține o comunicare continuă cu clientul și cu AFER, cu privire la toate etapele necesare înainte ca trenurile să poată intra în circulație cu pasageri”, ne-au mai transmis reprezentanții societății.

Întârzierile, executarea garanției și disputa în instanță

Pe lângă problemele de testare, garniturile Alstom au dus și o dispută de 10 milioane de euro între companie și Metrorex.

Metrorex susține că Alstom a înregistrat întârzieri în livrare și punere în funcțiune, ceea ce a condus la executarea scrisorii de garanție de bună execuție în valoare de peste 10 milioane  de euro (10.324.438,35).

Alstom a contestat în instanță, la Judecătoria Sector 1 și Tribunalul București, decizia Metrorex, deschizând dispută în instanță privind validitatea executării garanției.

Alte date importante

Garniturile au o caroserie din oțel inoxidabil, lungime de 114 m și lățime de 3 m, capacitate de circa 1.200 pasageri/tren, 216 locuri sit-down, zone speciale pentru persoane cu dizabilități, aer condiţionat.

Ele sunt gândite pentru Magistrala 5, care este echipată cu sistem CBTC.

Achiziția reprezintă un upgrade major față de vechile trenuri, cu potenţial de creştere a vitezei, confortului și siguranţei.

Magistrala 5 traversează zone precum Drumul Taberei, Valea Ialomiţei, Legătura cu centrul oraşului, cu potenţial mare de creştere a utilizării.

Dacă trenurile ar funcţiona, s-ar reduce semnificativ numărul de automobile personale zilnic, contribuind la scăderea emisiilor.

În contextul intrării României în spațiul Schengen, se anticipează mai multe rute de transport, deci o nevoie sporită de transport public subteran.

Costul mediu pe tren se ridică la circa 7,9 milioane euro, ceea ce face întârzierile şi mai costisitoare.

 

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri