BERD investește 26 de milioane de euro în primele obligațiuni de sustenabilitate din România, emise de Raiffeisen Bank

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a investit 131 de milioane de lei (echivalentul a 26 de milioane de euro) în primele obligațiuni de sustenabilitate din România, emise de Raiffeisen Bank România (RBRO). Obligațiunile de sustenabilitate sunt obligațiuni cu alocare atât pentru activele ecologice, cât și pentru cele sociale.

Prin această investiție, BERD își propune să susțină reziliența RBRO, o bancă sistemică din România. Facilitând extinderea pieței pentru obligațiuni senior non-preferred și senior preferred, precum și pentru instrumentele denominate în moneda locală, va facilita dezvoltarea pieței de capital într-un mediu regional afectat de războiul Rusiei împotriva Ucrainei și de presiunile inflaționiste.

În România, o temă cheie în agenda strategică a BERD este sprijinirea finanțării investițiilor cu beneficii sociale și de mediu clare. Această tranzacție va construi incluziunea prin facilitarea finanțării întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) din regiunile subdezvoltate ale României.

BERD este un investitor instituțional important în România. Până în prezent, a investit aproape 10 miliarde de euro în 491 de proiecte din țară.

Raiffeisen Bank S.A. a plasat pe 10 august o nouă emisiune de obligațiuni corporative în lei, fiind a patra emisiune de obligațiuni eligibile (MREL) a băncii și prima serie de obligațiuni sustenabile.

Emisiunea de obligațiuni a fost adresată către investitori instituționali și a atras 500,85 milioane lei pe o maturitate de 5 ani, fiind suprasubscrisă de 2 ori, fațî de suma anunțată inițial în deschiderea plasamentului privat. Obligatiunile vor plăti un cupon anual fix de 8,92%, care se situează la aproximativ 1,1 p.p peste randamentul titlurilor de stat în lei de referință, cu aceeași maturitate. Obligațiunile urmează să fie listate atât pe Bursa din Luxembourg (LuxSE) cât și pe cea de la București (BVB) și vor fi incluse în baza de fonduri proprii și datorii eligibile ale băncii, după confirmarea prealabilă a eligibilității de către Banca Naționala a României.

Fondurile atrase vor fi utilizate pentru finanțarea proiectelor durabile, conform criteriilor de eligibilitate descrise în Cadrul pentru Obligațiuni Sustenabile al băncii (link aici). Minim 50% din fonduri vor fi direcționate pentru finanțarea de proiecte sociale – finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii din regiuni subdezvoltate la nivel național, locuințe accesibile, acces la servicii esențiale de sănătate, educație și infrastructură. Diferenîa va fi alocata în vederea finanțării proiectelor care susțin tranziția verde – clădiri verzi, proiecte de energie regenerabilă, eficiență energetică, transport și agricultură ecologică, proiecte de prevenire și control al poluării, economie circulară, administrarea durabilă a resurselor de apă.

“Prin această nouă emisiune de obligațiuni ne reconfirmăm rolul de pionierat și angajamentul nostru de a sprijini o dezvoltare durabilă a economiei românești, de a contribui la întărirea rezilienței și competitivității companiilor din România. De asemenea, ne bucură interesul manifestat de investitorii instituționali pentru prima emisiune de obligațiuni sustenabile de pe piața locală, ceea ce ne arată că și aspectele sociale, nu doar cele legate de mediu, încep să aibe un rol important în procesul decizional de alocare a capitalurilor” a spus Cristian Sporis, vicepresedinte Corporatii la Raiffeisen Bank.

Citește și:

Emisiunea de obligaţiuni verzi Raiffeisen Bank intră vineri la tranzacţionare

spot_img

Ultimele știri