56% dintre americani ar trăi într-o casă mică (tiny house)

De la casele mari și scumpe, americanii încep să ia în calcul să se mute în case mici, de până la 46 de metri pătrați. Din cauza pandemiei de coronavirus, tot mai mulți caută să se mute departe de orașele aglomerate, astfel încât 56% dintre americanii dintr-un sondaj au declarat că ar trăi într-o casă mică.

„Viața într-o casă mică”, un serial despre români care aleg să trăiască în tiny houses

În Statele Unite, suprafața medie a unei case a crescut de la 93 de metri pătrați în anii 1950, la 165 de metri pătrați – în 1978, 230,3 metri pătrați – în 2007, 247,3 metri pătrați – 2013. Potrivit unei analize realizate de Justin Fox pentru Bloomberg, majoritatea caselor aveau înainte trei dormitoare, iar acum 46% au patru dormitoare sau mai multe, iar 37% au trei sau mai multe băi.

Din dorința de a proteja mediul, de a cheltui mai puțin, de a interacționa mai mult cu oamenii și de a schimba mentalitatea consumeristă, în Statele Unite, cel mai probabil în 1854, lua naștere mișcarea tiny houses. Atunci, Henry David Thoreau publica „Walden”, o carte în care povestea despre viața sa într-o casă de 14 metri pătrați. Deși încă nu există o definiție pentru casele mici („tiny houses”), se pare că dimensiunile sunt până în 46 de metri pătrați.

De atunci, multe persoane au ales să trăiască în case mici, nu doar în Statele Unite, dar în toată lumea. Însă, ca urmare a pandemiei de coronavirus, și mai mulți oameni caută să se mute departe de orașele aglomerate, astfel încă tiny houses câștigă și mai mult teren. Într-un sondaj la care au participat peste 2.000 de persoane, realizat de Fidelity National Financial, 56% dintre americani au declarat că ar trăi într-o casă mică.

„Viața într-o casă mică”, un serial despre români care aleg să trăiască în tiny houses

86% dintre respondenții care urmează să-și cumpere prima casă ar lua în considerare o astfel de locuință, ceea ce înseamnă că prețul accesibil al unei tiny home ar face-o de dorit, în detrimentul uneia mari și costisitoare.

Potrivit analizei, 53% dintre cei care au răspuns și-ar permite un preț mediu de 233.400$ pentru o casă obișnuită, față de 79% care și-ar putea permite un preț mediu pentru o casă mică – 30.000 – 60.000$.

Pe lângă preț, care reprezintă cel mai important motiv pentru care americanii ar alege o casă mică, respondenții au mai amintit eficiența, impactul asupra mediului, stilul de viață minimalist, abilitatea de a scădea numărul de lucruri deținute.

63% dintre cei care ar cumpăra o tiny house ar închiria-o pe termen îndelungat, iar 37% ar oferi-o ca unitate de cazare pentru turiști. 54% ar folosi o casă mică pe post de birou, care să fie separat de casă în care locuiesc.

Această mișcare prinde contur și în România, așa că am spus la Green Report câteva dintre poveștile românilor care locuiesc în tiny houses. Unii, după ce au construit pentru ei, au început să facă și pentru doritori, alții s-au mutat într-o autorulotă ca să-și poată face meseriile. Un cuplu a construit o casă mică, de vacanță, din lut, iar o arhitectă ține acum tabere în care învață cursanții cum să-și ridice o casă din cob, ca a ei.

spot_img

Ultimele știri