Seful Garzii de Mediu din Neamt a dat sanctiuni de peste 3 milioane de lei in primele doua luni ale anului.
Dupa intrarea Romaniei in Uniunea Europeana, activitatea Garzii de Mediu a devenit foarte importanta. In judetele in care se taie anual milioane de metri cubi de masa lemnoasa, inspectorii au mult de lucru. Sunt rauri si lacuri de salubrizat, campuri ce trebuie curatate de peturile de plastic si uzine care polueaza aerul sau deverseaza substante chimice in apele curgatoare.
„Pentru a impune reguli stricte de respectare a mediului e nevoie de exigenta", spune Neculai Bucsa, seful Garzii de Mediu Neamt. Dar nu doar amenda si controlul sunt metodele prin care sunt constientizati cetatenii asupra problemelor de mediu. Prima masura este, aproape intotdeauna, trasarea masurilor reparatorii. „Cand inspectorii constata ca un camp e plin de gunoaie, intai ii avertizam pe oamenii de la primaria locala ca e datoria lor sa mobilizeze satenii ca sa le adune.
Apoi se stabilesc termene. Daca oamenii nu inteleg, sau nu vor sa inteleaga ca trebuie sa respecte mediul inconjurator, atunci aplicam imediat amenzi si ii avertizam, din nou, ca daca nu-si aduna gunoaiele vor primi inca o amenda. Si inca una…
Acest mod de actiune, desi neplacut, nu mai e necesar dupa o vreme. Lumea se obisnuieste cu ideea ca noi suntem oamenii cu amenzile si se conformeaza de la prima avertizare", ne explica Neculai Bucsa. „Facem informari in comunitatile locale in ceea ce priveste tematica de salubrizare a apelor sau a spatiilor verzi. Apoi efectuam controale, iar acolo unde se impune atragem atentia. Abia ca o ultima optiune, atunci cand vedem ca exista delasare si indiferenta, trecem la aplicarea sanctiunilor", adauga Bucsa.
Marii poluatori, greu de speriat
O activitate foarte importanta a celor care pazesc mediul este legata de relatia cu marii poluatori. In aceasta categorie se incadreaza firmele mari, care deverseaza in aer sau in apa materiale poluante. „Chiar daca acordam amenzi, agentii economici nu se sperie de noi.
Imi face placere sa observ ca, de foarte multe ori, suntem intrebati care sunt masurile pe care trebuie sa le intreprinda pentru a intra in legalitate si pentru a respecta normele ecologice", ne spune „omul cu amenzile" de la Garda de Mediu Neamt. Inspectorii din Neamt ofera de foarte multe ori relatii despre reglementarile in vigoare, despre normele ce trebuie aplicate, toate acestea, chiar inainte de a aplica amenzile. Actiunile pe care le desfasoara agentii Garzii de Mediu au si rol de informare, iar unele dintre acestea nu au nicio legatura cu legile sau cu aplicarea amenzilor.
12 martie, Ziua Garzii de Mediu
La nivelul Comisariatului Judetean Neamt al GNM s-au pregatit o serie de actiuni ce se vor desfasura in perioada 10-14 martie, pentru marcarea zilei de 12 martie. Intre evenimente, pe primul loc se afla o expozitie de fotografii cu tema „Garda de Mediu in actiune".
O alta actiune este cea de salubrizare desfasurata de un grup de tineri voluntari din Piatra Neamt, in zona albiei paraului Cuiejdi, in municipiul Piatra Neamt, cu sprijinul direct al Garzii Nationale de Mediu si in colaborare cu SC Romprest SA P. Neamt. In acelasi timp, nu s-au uitat nici agentii economici care vor primi documente in care se li va explica cum se pot descotorosi, in mod ecologic, de deseuri.
Materialele redactate sunt pentru constientizarea agentilor economici si a consiliilor locale cu privire la problematica specifica a deseurilor de ambalaje – actiune realizata de Comisariatul Judetean Neamt al Garzii Nationale de Mediu, prin transmiterea prin Internet a unui material informativ-educativ cu tema „Impactul deseurilor din ambalaje asupra mediului".
Pentru mai multe informatii viziteaza Adevarul
Seful Garzii de Mediu din Neamt a dat sanctiuni de peste 3 milioane de lei in primele doua luni ale anului.
Dupa intrarea Romaniei in Uniunea Europeana, activitatea Garzii de Mediu a devenit foarte importanta. In judetele in care se taie anual milioane de metri cubi de masa lemnoasa, inspectorii au mult de lucru. Sunt rauri si lacuri de salubrizat, campuri ce trebuie curatate de peturile de plastic si uzine care polueaza aerul sau deverseaza substante chimice in apele curgatoare.
"Pentru a impune reguli stricte de respectare a mediului e nevoie de exigenta", spune Neculai Bucsa, seful Garzii de Mediu Neamt. Dar nu doar amenda si controlul sunt metodele prin care sunt constientizati cetatenii asupra problemelor de mediu. Prima masura este, aproape intotdeauna, trasarea masurilor reparatorii. "Cand inspectorii constata ca un camp e plin de gunoaie, intai ii avertizam pe oamenii de la primaria locala ca e datoria lor sa mobilizeze satenii ca sa le adune.
Apoi se stabilesc termene. Daca oamenii nu inteleg, sau nu vor sa inteleaga ca trebuie sa respecte mediul inconjurator, atunci aplicam imediat amenzi si ii avertizam, din nou, ca daca nu-si aduna gunoaiele vor primi inca o amenda. Si inca una...
Acest mod de actiune, desi neplacut, nu mai e necesar dupa o vreme. Lumea se obisnuieste cu ideea ca noi suntem oamenii cu amenzile si se conformeaza de la prima avertizare", ne explica Neculai Bucsa. "Facem informari in comunitatile locale in ceea ce priveste tematica de salubrizare a apelor sau a spatiilor verzi. Apoi efectuam controale, iar acolo unde se impune atragem atentia. Abia ca o ultima optiune, atunci cand vedem ca exista delasare si indiferenta, trecem la aplicarea sanctiunilor", adauga Bucsa.
Marii poluatori, greu de speriat
O activitate foarte importanta a celor care pazesc mediul este legata de relatia cu marii poluatori. In aceasta categorie se incadreaza firmele mari, care deverseaza in aer sau in apa materiale poluante. "Chiar daca acordam amenzi, agentii economici nu se sperie de noi.
Imi face placere sa observ ca, de foarte multe ori, suntem intrebati care sunt masurile pe care trebuie sa le intreprinda pentru a intra in legalitate si pentru a respecta normele ecologice", ne spune "omul cu amenzile" de la Garda de Mediu Neamt. Inspectorii din Neamt ofera de foarte multe ori relatii despre reglementarile in vigoare, despre normele ce trebuie aplicate, toate acestea, chiar inainte de a aplica amenzile. Actiunile pe care le desfasoara agentii Garzii de Mediu au si rol de informare, iar unele dintre acestea nu au nicio legatura cu legile sau cu aplicarea amenzilor.
12 martie, Ziua Garzii de Mediu
La nivelul Comisariatului Judetean Neamt al GNM s-au pregatit o serie de actiuni ce se vor desfasura in perioada 10-14 martie, pentru marcarea zilei de 12 martie. Intre evenimente, pe primul loc se afla o expozitie de fotografii cu tema "Garda de Mediu in actiune".
O alta actiune este cea de salubrizare desfasurata de un grup de tineri voluntari din Piatra Neamt, in zona albiei paraului Cuiejdi, in municipiul Piatra Neamt, cu sprijinul direct al Garzii Nationale de Mediu si in colaborare cu SC Romprest SA P. Neamt. In acelasi timp, nu s-au uitat nici agentii economici care vor primi documente in care se li va explica cum se pot descotorosi, in mod ecologic, de deseuri.
Materialele redactate sunt pentru constientizarea agentilor economici si a consiliilor locale cu privire la problematica specifica a deseurilor de ambalaje - actiune realizata de Comisariatul Judetean Neamt al Garzii Nationale de Mediu, prin transmiterea prin Internet a unui material informativ-educativ cu tema "Impactul deseurilor din ambalaje asupra mediului".Pentru mai multe informatii viziteaza Adevarul



