Adevarul: E ger și nu mai avem gaze, iar Guvernul se face că plouă

Consumul de gaze al țării a ajuns la un nivel-record, presiunea în București este sub cotele de avarie, importurile sunt de trei ori mai mari, dar Guvernul susține în continuare că nu sunt probleme.

Gerul care durează deja de mai bine de o săptămână dă serioase bătăi de cap sistemului energetic. Consumul la nivel național a ajuns la un record istoric, depășind 70 de milioane de metri cubi pe zi, cu 30% mai mult față de un consum normal într-o zi obișnuită de iarnă.
Pe Aceeași Temă
Consumul de gaze în aceste zile este cu o treime mai mare decât într-o zi normală de iarnă
Criza gazelor: Guvernul, cu pantalonii-n vine în plin ger
Foto arhivă Adevărul
Debitul de gaze, redus la Ploiești. Dalkia trece pe păcură
Gerul din aceste zile a determinat suplimentarea importurilor
Romgaz, nevoit să importe gaze la preț triplu

După ce duminică au fost deconectați marii consumatori de gaze, respectiv combinatele de îngrășăminte chimice, ieri au apărut primele probleme în alimentarea populației: locuitorii din centrul Capitalei nu au avut presiune la gaze.

Însă Ministerul Economiei refuză să recunoască dimensiunea problemei, se încăpățânează să spună că nu există condițiile necesare pentru a fi instituită situația de urgență și, mai mult, ascunde anumite aspecte importante.

De exemplu, ieri, Claudiu Stafie, secretar de stat în Ministerul Economiei, a afirmat că, în aceste zile, consumul a crescut cu 20%, însă a dat drept reper ziua de 16 ianuarie, când consumul oricum era mai mare decât normal.

De ce sunt probleme în București

Stafie a susținut că nu există probleme în sistem, deși apăruseră deja cazuri în Capitală unde presiunea era sub cotele de avarie, cazuri pe care oficialul le-a numit „întreruperi accidentale".

„Începând cu data de 30 ianuarie, ora 17.00, Distrigaz Sud Rețele a constatat o scădere semnificativă de presiune a gazelor naturale în principalele puncte de interconexiune cu rețeaua națională de transport a Transgaz, în special în zona Capitalei. Având în vedere parametrii înregistrați în această dimineață (marți – n.r.) în sistemul de distribuție, Distrigaz Sud Rețele a notificat toți furnizorii și clienții privind situația existentă și a solicitat luarea tuturor măsurilor necesare pentru echilibrarea sistemului de transport", spun oficialii GDF Suez.

spot_img

Ultimele știri