Ironia sortii face ca unul dintre oamenii cu cea mai mare influenta asupra ecologiei la nivel mondial sa nu fie deloc un ecologist. Nu e nici activist, nici specialist in tehnologii verzi si nici un pasionat al traiului in salbaticie. E un economist. Numele sau este Richard Sandor, inventatorul ideii de piata a certificatelor de emisii.
Piata emisiilor de carbon reglementeaza financiar cantitatile de dioxid de carbon emise de marii poluatori de pe planeta, fiind considerata cea mai sustenabila si mai eficienta metoda de lupta impotriva incalzirii globale.
In varsta de 66 de ani, Sandor si-a inceput cariera ca profesor de economie la Universitatea California, Berkeley.
El a devenit cunoscut in anii ’70 pentru ideile sale inovatoare pe piata bursiera, avand reputatia ca vede oportunitati de profit acolo unde ceilalti nu pot vedea. Spre sfarsitul anilor ’80, Sandor si-a indreptat atentia catre problema poluarii atmosferice.
La acea vreme, una dintre cele mai mari amenintari ecologice ale Americii erau ploile acide care distrugeau padurile, din cauza emisiilor mari de dioxid de sulf si oxid de azot de la centralele electrice pe carbune, de la fabrici si de la autovehicule.
Tranzactionarea ploilor acide
Raspunsul parea simplu – reducerea emisiilor – insa punerea sa in practica nu era chiar atat de simpla. Guvernul putea sa dispuna reducerea emisiilor sau sa oblige centralele sa instaleze filtre costisitoare pentru captarea emisiilor, insa simpla obligatie nu era neaparat eficienta.
Sandor s-a gandit in schimb ca aceste lucruri sa se regleze singure, prin intermediul pietei. Intr-o scrisoare trimisa unei asociatii ecologiste, el a propus crearea unui sistem de certificate de emisii, care sa instituie prin ordin guvernamental limite maxime de emisii pentru centrale si fabrici, dar care sa permita companiilor cu emisii reduse sa-si „vanda" aerul nepoluat celorlalti agenti de pe piata. Acest sistem urma sa convinga companiile sa instaleze singure tehnologii de reducere a emisiilor, deoarece poluarea devenea un cost foarte concret.
Ecologistii, sceptici
Pentru multi ecologisti, ideea de a recunoaste unei companii dreptul de a polua, chiar si acolo unde este incurajata sa-si reduca emisiile, era un subiect tabu. Insa, odata implementat sistemul, emisiile de dioxid de sulf si oxid de azot au scazut dramatic, si odata cu ele s-au redus si ploile acide.
Tranzactionarea emisiilor a functionat pentru ca valorizarea in bani a aerului a determinat companiile sa lanseze o adevarata cursa a inovatiilor tehnologice pentru reducerea poluarii. Mai mult decat atat, noile tehnologii au fost implementate la un cost mult mai mic decat se estima initial.
Ideea geniala a fost atat de apreciata, incat lui Sandor i s-a cerut, cu ocazia Summitului Pamantului de la Rio de Janeiro, din 1992, sa ajute la crearea unui program pentru tranzactionarea reducerii de emisii de carbon. Sandor isi aduce aminte cu placere de acel moment. „Stateam pe plaja si beam o capirinha. Am zis: „Cred ca putem face asta”".
Piata privata de emisii
Sandor a propus un sistem similar celui care a reglementat emisiile de dioxid de sulf, iar proiectul sau a ajutat la conturarea celebrului Protocol de la Kyoto, care cerea natiunilor dezvoltate sa-si reduca poluarea si sa-si creeze piete regionale de emisii de carbon. La finele anilor ’90, Sandor a inceput sa gandeasca ceea ce astazi este Chicago Climate Exchange (CCX), o piata privata de certificate de emisii. Chiar daca Statele Unite au refuzat sa ratifice Protocolul de la Kyoto, Sandor a lansat CCX in 2003, cu ajutorul economiilor sale personale si al unui grup de prieteni.
CCX este o piata in intregime voluntara, respectiv companiile americane care participa nu sunt obligate sa-si reduca emisiile. Cu toate acestea, piata s-a dovedit un real succes. Astazi, CCX are peste 440 de corporatii membre, care anul trecut au tranzactionat 23 de milioane de tone de emisii de carbon.
Povestea merge mai departe
In 2005, la Londra, Sandor a deschis European Climate Exchange (ECX), unde companiile sunt obligate sa-si reduca emisiile in baza Protocolului de la Kyoto. Piata tranzactiilor a explodat practic in anul urmator, printre membri numarandu-se companii precum British Petroleum, E.ON, Goldman Sachs, Morgan Stanley si Shell.
In iulie, anul trecut, CCX a lansat Montreal Climate Exchange, iar in august a semnat o intelegere pentru lansarea unei piete similare in India. „Piata certificatelor de emisii nu mai este o idee a viitorului.
Functioneaza deja de cinci ani fara intrerupere", arata Sandor. Insa pietele voluntare precum CCX nu sunt suficiente pentru a reduce riscul incalzirii globale, opineaza el. Solutia ar fi introducerea unui sistem obligatoriu de reducere a emisiilor in cea mai mare piata de carbon din lume: Statele Unite. Ea ar reduce rapid poluarea, iar contribuabilii americani nu ar simti acest efort in bugetul personal.
