Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Adevarul: Braila:Statia de epurare creste ca Fat Frumos

Nemtii de la „Passavant" au construit intr-o luna cat nu au facut italienii si turcii in sase ani.Braila ar fi trebuit sa beneficieze inca din 2008 de o statie de epurare moderna care sa protejeze Dunarea de apele uzate deversate de cei aproximativ 200.000 de locuitori.

Daca nu avanseaza lucrarile pana la finele anului la statia de epurare, autoritatile trebuie sa dea Uniunii Europene 25 de milioane de euro. 2008 era termenul de finalizare prevazut de un contract incheiat in 2004, intre Ministerul Integrarii Europene si firma italiana Termomecanica.

In tot acest timp, italienii au disparut din peisaj, fiindu-le reziliat contractul si a fost angajat consortiul format din firma turceasca "Sistem Yapi", pentru componenta de constructii, si din firma germana "Passavant", pentru dotarea cu echipamentele necesare.
Gravele probleme financiare ale firmei "Sistem Yapi" au atras neincrederea autoritatilor si s-a decis ca lucrarile sa fie continuate de nemti.

Dupa ce au vazut ca la Statia de epurare de pe dig se lucreaza „nemteste", municipalitatea braileana are in sfarsit speranta ca banii europeni destinati proiectului vor fi cheltuiti pana la sfarsitul anului, astfel incat sa nu mai existe pericolul ca UE sa ii ceara inapoi.
Primarul Aurel Simionescu este uimit de cat de bine merg lucrarile de cand nemtii de la "Passavant" au preluat conducerea consortiului turco – german care a castigat licitatia.

Ca studentii in sesiune

"Se lucreaza foarte bine la statia de epurare. Am facut si noi ca Fat – Frumos. Acum sunt mereu 200 de oameni pe santier, utilaje, se lucreaza in schimburi mereu…

Dar se face acum in conditii de vreme rece ce se putea face in mod normal asta primavara – vara. Suntem ca studentii aia in sesiune, care invata numai cu o zi – doua inainte de examen", a comentat primarul.

Potrivit primarului Aurel Simionescu, nemtii au facut intr-o luna ceea ce nu au reusit turcii sa faca in noua luni si nici italienii in sase ani.
„Eu sper ca in doua luni vom cheltui si restul de bani europeni, pentru ca din 2011 sa intram pe finantarea romaneasca si sa nu mai fie probleme", a mai completat primarul Aurel Simionescu. Statia are acorduri de mediu si este acum prinsa in programul de conformare.

Urmeaza acorduri de mediu

„Ei trebuie sa termine pana la sfarsitul anului, dar, conform legislatiei, ar mai avea la dispozitie inca doua luni, fata de termenul prevazut initial. Daca nu termina prima etapa pana la 31 decembrie, plus in perioada de doua luni de gratie, au nevoie de reautorizare. Daca nu vin sa solicite avizare, nici dupa cele doua luni, ar insemna ca functioneaza sa lucreze ilegal. Ei lucreaza foarte bine acum. Nu s-au primit sesizari sau reclamatii impotriva firmei", ne-a declarat Daniela Dobre, sef Serviciu „Autorizatii" din cadrul Agentiei pentru Protectia Mediului Braila.

spot_img

Ultimele știri