5,5%, procentul din PIB „alocat” corupției la nivel global. În ce măsură este afectat CSR-ul de corupție? Concluziile celei mai recente conferințe pe tema CSR

În România, corupția este „ministerul cu cel mai mare buget alocat”. Estimarea aparține reprezentanților Transparency International România și a fost prezentată astăzi în cadrul conferinței ”CSR. Integrity and Anti-Corruption”, organizate de Green Report și Ambasada Regatului Norvegiei la Bucuresti. Tema dezbaterilor au reprezentat-o practicile de Responsabilitate Sociala Corporativă prin care companiile își pot asigura integritatea și pot lupta împotriva anti-corupției.

Conferinta Integritate și anti-corupție în CSR

Din datele Băncii Mondiale, practicile de corupție sunt responsabile pentru cheltuirea a 5,5% din PIB-ul global. În România, prețurile produselor și serviciilor ar putea fi cu 12% mai mici, dacă s-ar elimina corupția, potrivit Iuliei Coșpănaru, Director adjunct Transparency International România. Coșpănaru a menționat că, în România, corupția este „ministerul cu cel mai mare buget alocatși a explicat care sunt efectele ei asupra mediului de afaceri și asupra consumatorilor:

În legea care guvernează mediul de afaceri, corupția se traduce în bani. Se traduce în pierderi din profit, se traduce în costuri mai mari, pentru că orice act de corupție trebuie să fie acoperit în termeni financiari și atunci cresc costurile. Crescând costurile, cresc prețurile cu care produsele ies pe piață și scade deci competitivitatea. Un alt aspect este calitatea produsului sau serviciului, care, din dorința de a rămâne competitiv pe piață, riscă să aibă de suferit. Pentru că nu poți să folosești aceleași materiale, nu poți să furnizezi aceeași calitate, în condițiile în care tu ai costuri mult mai mari. Ca urmare, consumatorul primește bunuri și servicii la prețuri mult mai mari, de o calitate uneori îndoielnică.

Iulia Coșpănaru, Director adjunct Transparency International România

Consecințele corupției au reprezentat însă doar o parte a dezbaterilor care au avut loc în cadrul conferinței Green Report. Invitații, reprezentanți ai unor companii prezente pe piața românească și norvegiană, dar și ai autorităților publice centrale, au mai discutat despre politicile de CSR, despre legislația care ajută companiile să își asigure integritatea și să combată corupția și despre cum poate stimula dialogul sectorul responsabilității sociale corporative.

Recomandările experților norvegieni pentru companiile românești

Prezent la conferință, Jose Ramos, CSR senior adviser al Norges Vel, a declarat că toate țările sunt afectate într-o anumită măsură de corupție și a menționat beneficiile companiilor care încearcă să evite astfel de practici.

În toate țările în care am fost până acum, oamenii s-au plâns de corupție. Chiar și în Statele Unite, Costa Rica, Uganda sau chiar și în Norvegia. În unele țări, corupția e o provocare mai mare. Nu este însă o problemă doar a companiei. Pentru că aceste companii sunt parte a unui sistem. Totuși, companiile care acționează corect își asigură sustebanilitatea pe termen lung, pentru că oamenii au încredere în ele și le privesc ca pe modele. Când companiile alocă resurse, nu doar financiare, ci și oameni sau instrumente, au șansa să rezolve ceea ce este greșit în companie. În fond, este în joc reputația lor.

Jose Ramos, CSR senior adviser al Norges Vel

Bazându-se pe o bogată experiență în coordonarea unor programe de CSR și de dezvoltare sustenabilă, Jose Ramos a recomandat României să elaboreze cât mai rapid un plan concret de acțiune pentru implementarea Strategiei Națională de CSR, să definească priorități și să delege responsabili pentru aplicarea acestora.

Reprezentanții autorităților au declarat că sunt deschiși la dezbateri. Cristina Pocora, Deputat în Comisia pentru muncă și protecție socială, a invitat companiile și ONG-urile la o dezbatere formală:

Cred că este nevoie de o discuție la o masă în cadrul Comisiei pentru Muncă cu toate părțile vizate, astfel încât să rezulte acea formulă legislativă care să răspundă tuturor perspectivelor și nu să avantajeze sau să dezavantajeze o alte parte. Aceasta este o propunere pe care v-o adresez: să ducem aceasta discuție mai departe, într-o dezbatere organizată în cadrul Comisiei de muncă și să aducem subiectul în atenție.

Cristina Pocora, Deputat în Comisia pentru muncă și protecție socială

Ninel Lazăr, Project Manager Green Business Index, a mai avertizat că încercarea companiilor de a combate corupția este îngreunată de cele mai multe ori de lipsa unei evaluări a situației în care se află.

Întâi, trebuie să înțelegem unde ne aflăm și să stabilim unde am vrea să ajungem. Dacă nu știi de unde pleci, nu ai cum să ajungi la destinația finală.

spot_img

Ultimele știri