Ziua Mondială a Mediului continuă să modeleze o mișcare globală și după 50 de ani

Ziua Mondială a Mediului a fost instituită cu ocazia Conferinței Națiunilor Unite asupra medului uman, care a avut loc în Stockholm, Suedia, acum 50 de ani. Evenimentul este considerat pe scară largă drept primul summit global de mediu.

De atunci, evenimentul anual, care are loc pe 5 iunie, pe lângă caracterul festiv a pus în lumină pericolele cu care se confruntă planeta. Experții spun că acesta a determinat, de asemenea, schimbarea, contribuind la încheierea unor tratate globale emblematice care acoperă totul, de la poluarea cu plastic până la risipa alimentară.

„Ziua Mondială a Mediului ne oferă o platformă pe care să ne unim pentru acțiuni colective. Ajută la amplificarea vocilor și la consolidarea agendeii participanților pentru a influența schimbarea”, a declarat Atif Ikram Butt, șeful Departamentului de Advocacy și Comunicare Publică la Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).

Ziua Mondială a Mediului a fost instituită într-o perioadă de îngrijorare crescândă cu privire la impactul umanității asupra planetei. O serie de dezastre ecologice din anii 1960 – de la secetă și prăbușirea minelor , până la poluare și otrăvirea în masă a peștilo – au crescut conștientizarea asupra fragilității mediului. Această fragilitate a fost ilustrată de fotografia emblematică „Earthrise” din 1972 a Pământului, realizată de misiunea Apollo 8 – prima fotografie color a planetei noastre din spațiu.

Suedia este gazda Zilei Mondiale a Mediului din acest an, iar tema acestei ediții este „Un singur pământ”, care se concentrează pe nevoia de a trăi sustenabil în armonie cu natura.

Ziua Mondială a Mediului de anul acesta vine într-o perioadă în care ne confruntăm cu o criză triplă: schimbări climatice, pierderea naturii și a biodiversității, poluare și deșeuri. Pe măsură ce aceste crize au devenit mai acute, mesajul Zilei Mondiale a Mediului a devenit mai urgent.

Experții spun că este clar că sunt necesare acțiuni urgente și transformatoare pentru a opri declinul lumii naturale. Pentru a sprijini acest lucru, UNEP a elaborat ghidul practic #OnlyOneEarth, o busolă care oferă guvernelor, orașelor, întreprinderilor, grupurilor comunitare și persoanelor acțiuni cheie de mediu pe care le pot întreprinde pentru a produce o schimbare reală.

„Trebuie să înțelegem că avem doar această lume, această planetă”, a spus directorul executiv al UNEP, Inger Andersen, săptămâna trecută. „Trebuie să ne mișcăm împreună și să atingem această sustenabilitate pe termen lung.”

spot_img

Ultimele știri