Ziua Internațională a Biodiversității, sărbătorită în Parcul Național Piatra Craiului

Începând cu anul 2000, pe data de 22 mai, celebrăm Ziua Internațională a Biodiversității, proclamată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite. La Conferința de la Nairobi, din 1992, a fost adoptată Convenția pentru apărarea și conservarea biodiversității și pentru o utilizare rațională a resurselor.
Anul acesta, toate acțiunile se desfășoară sub deviza ”Be part of the Plan” (Fii parte din Plan).

Ministrul Mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, președintele României, Klaus Iohannis, și Ligia Deca, ministrul Educației, au participat astăzi la activitățile dedicate parcurilor naturale și naționale, prilejuite de celebrarea Zilei Internaționale a Biodiversității la Centrul de Vizitare din Zărnești (județ Brașov) al Parcului Național Piatra Craiului.

Organizat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și RNP Romsilva, evenimentul a avut ca invitați reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, ai Ministerului Educației, precum și ai administrațiilor parcurilor naturale și naționale din România. Discuțiile s-au concentrat în jurul câtorva teme de actualitate: creșterea accesului publicului larg la parcurile naționale și naturale, desfășurarea programelor educative în parcuri, implementarea Programului Național ,,Rangerii Juniori”, stabilirea unui cadru național pentru protejarea biodiversității, pentru conservarea integrității ecosistemelor și a peisajelor, precum și pentru administrarea optimă a parcurilor naționale și naturale.

“Cred că este important din când în când să ne detașăm de politică și să vedem că trăim într-o țară cu o natură extraordinar de frumoasă, care cred că merită vizitată mult, mult mai des. Am întâlnit astăzi oameni extraordinari, care m-au dus în munte. Am vizitat Cheile Zărneștiului, am discutat cu oameni foarte dedicați de aici, de la Administrația Parcului Piatra Craiului”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

”Îmi doresc să reușim să respectăm natura și minunile sale, nu numai cu ocazia zilelor în care sărbătorim ceva anume, ci pe tot parcursul anului, căci ea ne permite să ne bucurăm de aer curat și proaspăt. De Ziua internațională a Biodiversității, ar fi bine să nu uităm că protejarea naturii înseamnă grijă față de mediu, de habitatele și resursele naturale, mai ales pentru că sustenabilitatea mediului este una dintre marile provocări ale omenirii. Tema de anul acesta, ”Be part of the Plan” (Fii parte din Plan), dorește să contribuie la sporirea gradului de conștientizare privind importanța cooperării la nivel mondial în protejarea biodiversității și a echilibrului mediului în care trăim. Spațiul românesc dispune de rezervații naturale ce trebuie promovate printr-o bună colaborare a instituțiilor centrale și locale și prin implicarea sectorului privat. Biodiversitatea reprezintă una dintre potențialele surse economice sustenabile ale țării și totodată un factor de promovare a istoriei, tradiției și spiritualității românești”, a declarat Mircea Fechet.

În acest context, a fost lansat în consultare publică și Ghidul de Finanțare al programului național ”Rangerii Juniori” (PNRJ).

”Am discutat astăzi și despre programul pilot, Rangerii Juniori prin care finanțăm anul acesta cele 23 de administrații de parcuri din România cu 10 milioane de lei. Finanțăm activități în parcurile naționale, finanțăm cazarea copiilor, servicii de catering și activități în sine, iar în măsura în care programul se va dovedi unul de succes, în anii viitori ne propunem să fim și mai ambițioși, să alocăm un buget și mai mare și până la urmă să reușim și în România, replicând modelul din alte țări, ca această activitate, de ranger junior, să fie cât mai des întâlnită în rândul tinerilor”, a spus ministrul.

Potrivit Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, proclamarea acestei zile la nivel internațional are la bază un semnal de alarmă cu privire la problemele biodiversității și la faptul că foarte multe specii din fauna și flora Pământului sunt pe cale de dispariție.

„De dragul biodiversității am lansat, în acest an, un proiect educativ denumit Microbuzul Pădure, menit să promoveze comportamentul responsabil în natură și acasă, începând de la grupa mică, în încercarea de a contribui la construirea unor generații viitoare mult mai familiarizate cu termenii de colectare selectivă, reutilizare, reciclare sau refolosire. Și, începând de azi, de Ziua Biodiversității, Microbuzul Pădure are propria-i bibliotecă educativă, datorită prietenilor mediului de la editura Didactica Publishing House, care ne-au oferit întreaga colecție „Planeta contează”, pentru a-i putea învăța pe cei mici despre mediu, prin joacă și povești”, a spus președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Laurențiu Alexandru Păștinaru .
Tema din 2024, „Fii parte din plan”, este o rechemare a comunității, la a reevalua relația cu lumea naturală, care, în ciuda tuturor progreselor tehnologice, continuă să depindă 100% de ecosistemele sănătoase, pentru a putea bea apă, pentru a se hrăni, respira un aer curat și a trăi, în general. Iar planul global pentru biodiversitate, stabilește obiective și măsuri concrete, care ar trebui implementate până în 2050 și al căror rol general este acela de a respecta, proteja și repara bogăția biologică, pornind de la ideea că atunci când biodiversitatea are o problemă, omenirea are o problemă, adaugă președintele ANPM.
Începând cu anul 2000, în data de 22 mai se sărbătorește Ziua Internațională a Biodiversității, zi proclamată de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite (ONU).

Poziționarea geografică a României, la întâlnirea Munților Carpați cu Dunărea și Marea Neagră, determină diversitatea, bogăția și unicitatea țării noastre pe plan European.

România cuprinde 5 regiuni biogeografice din totalul de 11 existente în Uniunea Europeană, având cel mai mare număr de astfel de regiuni din UE.

La nivel național, rețeaua de arii naturale protejate cuprinde 13 parcuri naționale, 16 parcuri naturale, 435 de situri de importanță comunitară instituite în baza Directivei Habitate, 171 de arii de protecție avifaunistică (desemnate în baza Directivei Păsări)  și arii naturale protejate de interes național și local.

În prezent, în Catalogul național al pădurilor virgine și cvasivirgine din România există înregistrată o suprafață totală de pădurilor virgine de 8.653,81 ha, cea de păduri cvasivirgine fiind de 67.222,46 ha.

Pe suprafaţa Parcului Naţional Piatra Craiului există 43 de trasee turistice marcate şi omologate cu diverse grade de dificultate, și 11 trasee de cicloturism, permanent întreținute de admnistrația parcului împreună cu formațiile Salvamont. Deşi marea majoritate a traseelor turistice sunt dificile, Parcul atrage în fiecare an peste 150.000 de vizitatori.

spot_img

Ultimele știri