Ziarul Financiar: Bucurestenii pot merge la picnic sau la gratar. Unde sunt locurile special amenajate

Bucureștenii au la dispoziție patru spații în care să poată ieși la picnic, iar alte cinci, majoritatea în sectorul 2, sunt în curs de amenajare, potrivit informațiilor furnizate agenției Mediafax, de către reprezentanții autorităților locale.

Primăria Capitalei a amenajat un spațiu special pentru picnic la Palatul Mogoșoaia, unde sunt puse la dispoziția cetățenilor grătare și saci menajeri pentru colectarea deșeurilor. Potrivit reprezentanților municipalității, proiectul pentru amenajarea unei zone destinate acestei activități în aer liber a fost inițiat și realizat anul trecut. De atunci, au fost identificate și alte spații, care urmează să fie amenajate.

Reprezentanții Primăriei Sectorului 1 au precizat că în această arie administrativ-teritorială "nu există zone în care să poată fi amenajate, pentru cetățeni, spații destinate picnicurilor".

Reprezentanții Administrației Domeniului Public (ADP) din sectorul 2 spun că au fost identificate cinci zone unde au început să fie amenajate spații unde cetățenii vor putea ieși la un picnic. În prezent, din cele cinci, doar în parcul Sfântul Pantelimon este funcțional un spațiu pentru picnic. Celelalte patru, în curs de amenajare, vor fi în parcurile Plumbuita, Lunca Florilor, Morarilor și Dobroești.

Şi reprezentanții autorității locale a sectorului 4 spun că au amenajat "încă din vara lui 2009", în Parcul Lumea Copiilor, "o zonă pentru barbeque" cu 70 de grătare. Lângă grătare sunt foișoare de lemn în care se poate servi masa, curățenia în zonă fiind asigurată de ADP Sector 4. Pentru accesul în această zonă a parcului, cetățenii trebuie să prezinte un act de identitate, potrivit reprezentanților primăriei de sector.

În sectorul 5 nu este amenajată nicio zonă unde cetățenii să poată ieși la picnic, spun reprezentanții Primăriei Sectorului 5.

Citeste mai mult pe zf.ro
 

spot_img

Ultimele știri