Xerox, premiata pentru cea mai ecologica cerneala

Compania Xerox a obtinut doua premii din partea European Digital Press (EDP), pentru cea mai buna imprimanta color de productie – presa Xerox 800/1000 si pentru cea mai ecologica cerneala – sistemul de imprimare inkjet pentru productie.

Xerox 800/1000 a fost premiat la categoria „motoare de imprimare”/ „echipamente de imprimare” pentru designul inovator – presele digitale dispun de doua tavi cu o capacitate de 2000 de coli fiecare, pozitionate sub motorul de imprimare, oferind astfel o amprenta la sol mai mica decat cea a altor echipamente. Optional, pot fi adaugate inca doua tavi de alimentare, care cresc capacitatea totala la 8000 de coli. De asemenea, presele digitale tiparesc pe hartie cretata si necretata.

Tehnologia inkjet Xerox pentru productie a fost premiata la categoria consumabile, pentru calitatile sale privind protectia mediului. Sistemul inkjet Xerox are la baza o formula de cerneala granulata, pe baza de rasini, care nu necesita apa pentru a fi transferata pe hartie. Astfel, pot fi imprimate pe hartie offset low-cost culori vii si consistente, folosind mai putina energie pentru uscare. Tehnologia permite reciclarea si indepartarea completa a cernelii sau a tonerului de pe suprafata documentelor.

In plus, acest proces de indepartare a cernelii de pe suprafata documentelor tiparite cu sistemul inkjet pentru productie este certificat de catre Ingede (asociatie a producatorilor de hartie europeni, care desfasoara teste standardizate si recunoscute pe plan global asupra tipurilor de hartie de tipar).

„Aceste premii – castigate de Xerox pentru echipamente si consumabile destinate segmentului de productie – reprezinta pentru clientii nostri o dovada in plus a calitatii si eficientei produselor noastre”, afirma Razvan Corcodel, PSG Production Manager Xerox Romania si Republica Moldova.

Premiile EDP sunt atribuite de catre un comitet tehnic alcatuit din specialisti din industria de print digital, jurnalisti si consultanti tehnici. Recomandarile lor sunt apoi analizate si votate de Adunarea generala a EDP.

spot_img

Ultimele știri