Vremea urata nu i-a oprit pe oameni sa inchirieze biciclete: peste 1.500 de utilizari sambata, la centrele I’Velo

Centrele ”I’Velo” au inregistrat sambata1.514 de utilizari in toata tara, desi frigul i-a tinut pe romani departe de parcuri in cele mai multe regiuni. Cei care nu s-au lasat insa invinsi de vremea racoroasa au fost locuitorii Capitalei, unde bicicletele de la centrele de bike-sharing au avut parte de 1.092 de utilizari.

Cei mai multi bucuresteni au ales sa se incalzeasca dand la pedale in Herastrau, unde bicicletele cu cosulet au fost folosite de peste 600 de ori. Oamenii au facut miscare si in parcurile Izvor si Tineretului, unde s-au inregistrat, in total, 477 de utilizari.

Bicicletele pot fi inchiriate, in continuare, si online

Raiffeisen Bank si Asociatia Green Revolution au lansat recent www.i-velo.ro, pagina de internet a celui mai mare program de bike-sharing din Romania – I Love Velo. Pe site, pasionatii de ciclism pot rezerva biciclete pe care le pot folosi exclusiv pe o perioada de pana la doua zile.

"Vrem sa ii incurajam pe oameni sa foloseasca bicicleta in loc de masina. Acest lucru inseamna inclusiv ca bicicleta nu este doar mijloc de agrement, in week-end ci chiar mijloc de transport la si de la serviciu. Prin inchirierea pe internet, ai la dispozitie bicicleta mai mult timp. Tentatia de a o folosi si in afara parcului va fi cu atat mai mare”, a declarat Corina Vasile, director Comunicare Raiffeisen Bank.

Sistemul de rezervari online functioneaza incepand din 19 aprilie pentru centrul H2 din Bucuresti (zona Expoflora, parcul Herastrau). Urmeaza centrele H1, Tineretului si Izvor din Capitala, si centrele din Brasov, Cluj-Napoca, Iasi si Constanta.

Liber la biciclete gratis pana in luna noiembrie

Utilizatorii pot rezerva din orice centru 1-4 biciclete pe o perioada maxima de doua zile. Taxa pentru o ora de pedalat I’Velo este 3 lei/bicicleta iar pentru o zi, 15 lei/bicicleta. ,,In felul acesta utilizatorii I’Velo ne pot ajuta sa sustinem dezvoltarea proiectului I’Velo atat in orasele in care suntem prezenti cat si in alte orase din tara”, a adaugat Raluca Fiser.

Actualul sezon este deschis din martie pana in noiembrie 2011, in fiecare zi, de la 10 la 20 si are un parc de biciclete de 1.100 de unitati. Centrele I Love Velo pot fi gasite in Bucuresti – parcul Herastrau, Tineretului si Izvor, Cluj Napoca – Sala Sporturilor, Iasi – zona Rapa Galbena, Brasov – b-dul Eroilor/Primaria Municipiului Brasov, Constanta – Parcul Tabacariei.

Raluca Petrescu

Cititi si:

i-velo.ro: Bicicletele pot fi inchiriate si online

Record: Aproape 3.000 de romani s-au plimbat in ajun de 1 Mai cu bicicletele “I’Velo”

Inchiriaza gratuit o bicicleta I’Velo si hai in parc! Centrele de bike-sharing s-au redeschis VEZI VIDEO

 

spot_img

Ultimele știri