Vlad Birău, Director Achiziții Reciclad`OR: „Eliminarea tuturor neclaritățiilor sau confuziilor privind utilizarea SIADT, prioritate zero pentru întreaga industrie de reciclare”

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a lansat în urmă cu peste o lună sistemul informatic de asigurare a trasabilităţii deşeurilor (SIATD), în vederea monitorizării şi verificării tranzacţiilor cu deşeuri de ambalaje în sistemul răspunderii extinse a producătorului. Potrivit AFM, prin lansarea SIATD se urmărește armonizarea legislaţiei naţionale aplicabile în domeniul gestionării deşeurilor de ambalaje cu prevederile directivelor europene, dar și atingerea obiectivelor de reciclare/ valorificare, pe care România și le-a asumat în calitate de stat membru al Uniunii Europene. În acest moment există însă, pentru toți cei implicați,  o serie de neclarități privind modul de utilizare a aplicației, neclarități care ar putea pune sub semnul întrebării implementarea aplicației la 1 ianuarie 2021. Despre toate acestea am stat de vorbă cu unul dintre specialiștii în domeniu, Vlad Birău, Director Achiziții Reciclad`OR.

Vlad Birău, Director Achiziții Reciclad`OR

Considerați oportună implementarea unui astfel de sistem În România? 

La nivel european industria reciclarii se află într-o permanentă dezvoltare, bugete semnificative fiind alocate pentru îmbunătățirea managementului deșeurilor și dezvoltarea capacităților de colectare și reciclare.

În România ritmul de dezvoltare al acestei industrii este însa unul mult mai lent.  O dovadă în acest sens este și situația publicată de Eurostat, cu privire la performanța reciclării ambalajelor la nivelul UE in anul 2017, situație care poziționează România undeva la coada clasamentului      .

Printre cauzele care stau la baza acestei non-performanțe putem enumera: infrastructura de colectare separată deficitară la nível național, implicarea redusă a cetățeanului în procesul de colectare separată și neaplicarea instrumentelor economice specifice (și disponibile). Un alt factor critic care a generat situația actuală este și lipsa unui “correct level playing field” pe piața colectorilor. Concurența neloială între colectori corelat cu lipsa trasabilității deșeurilor colectate nu doar că a îngreunat procesul de dezvoltare a industriei de reciclare dar a și generat derapaje economice și juridice semnificative.

Un prim pas în corectarea acestei situații este lansarea de către Administrația Fondului pentru Mediu a aplicatiei informatice de asigurare a trasabilității deșeurilor (SIADT).

Prin această aplicație se dorește  monitorizarea și verificarea tranzacțiilor cu deșeuri de ambalaje în sistemul răspunderii extinse a producătorului, prin Ordinul 1595/2020.  Implementarea acestei aplicații de trasabilitate a deșeurilor de ambalaje va influența activitatea unui număr foarte mare de operatori economici (colectori, reciclatori, etc).  În acest moment există însă, pentru toți cei implicați,  o serie de neclarități privind modul de utilizare a aplicației, neclarități care ar putea pune sub semnul întrebării implementarea aplicației la 1 ianuarie 2021. În consecință, eliminarea tuturor neclaritățiilor sau confuziilor privind utilizarea SIADT devine o prioritate zero pentru întreaga industrie de reciclare.

Cine sunt principalii beneficiari și ce schimbări ar putea aduce? 

Aplicația SIADT va fi utilizată de operatorii economici care desfășoară activități de colectare, salubrizare, sortare, tratare de deșeuri de ambalaje; operatorii economici care desfășoară activități de valorificare/reciclare și organizațiile care implementează răspunderea extinsă a producătorului(OIREP).

Prin această aplicație vor fi gestionate, în timp real, informațiile cu privire la trasabilitatea deșeurile de ambalaje de la operatorul economic colector pâna la instalația de valorificare.  Trebuie precizat faptul că SIADT se referă strict la deșeurile de ambalaje ale căror costuri de gestionare sunt finanțate de către producători prin OIREP.

Din perspectiva Administrației Fondului pentru Mediu, implementarea aplicației va contribui la transparentizarea și monitorizarea eficientă a fluxului de date în managementul integrat al deșeurilor de ambalajele.

Din perspectiva OIREP-urilor (cum este și cazul Reciclad’OR), pe lângă transparentizarea fluxului de date la nivel național, prin implementarea SIATD se va genera și o serie de implicații de natură economică pe lanțul de aprovizionare. Este foarte greu de estimat în acest moment dimensiunea impactului dar vom vedea pe parcursul implementării aplicației.

Dacă privim cu atenție istoricul industriei de reciclare constatăm (dacă mai era cazul) că cel mai mare impact asupra activității de transfer de responsabilitate a fost cel generat de modificări legislative. Modificările condițiilor economice ale pieței de reciclare a ambalajelor au fost consecințe ale unor modificări legislative, modificarea raportului dintre cerere și oferta jucand doar un rol secundar.

O legislație coerentă presupune în primul rând crearea unor condiții optime și funcționale pentru un model de reciclare a ambalajelor eficient și predictibil. Și acestea sunt așteptările pieței atunci când vorbim de implementarea SIADT.

Care sunt plusurile și minusurile aplicației?  

Ca orice aplicație informatică, SIADT are nevoie de o perioadă de timp pentru implementare și testare. O analiză sumară scoate în evidență o serie de plusuri și minusuri ale acestei aplicații:

Printre plusurile identificate menționăm: digitalizarea informațiilor, verificarea tuturor documentelor în timp real și transparentizarea  colaborării dintre toți factorii implicați.

Ca și minusuri identificăm o serie de riscuri generate de aplicație printre care: îngreunarea livrării deșeurilor de ambalaje către reciclatorii finali, în situația în care aplicatia SIATD nu ar funcționa în parametri optimi și furnizarea informațiilor confidențiale privind cantitățile raportate de către operatorii economici între OIREP-uri.

Pe perioada de testare rămasă până la sfârșitul anului vom identifica și alte riscuri sau oportunități generate de  implementarea aplicației. Pe baza dialogului dintre toti cei implicați,  vom identifica în egală măsură și soluții de maximizare a oportunităților sau de diminuare a riscurilor generate de implementarea aplicației SIADT.

Va ușura sau va îngreuna SIATD activitatea OIREP?  

Fără dar și poate SIATD ar putea îmbunătăți și ușura activitatea unui OIREP atât în relația cu Administratia Fondului pentru Mediu cât și în relația cu celelalte autorități ale statului. Cu riscul de a mă repeta, miza este mare, iar aplicația SIATD trebuie să vină în sprijinul tuturor și să funcționeze așa cum ne așteptam atât noi toți cei implicați cât și Administrația Fondului pentru Mediu.

Încă de la înființare, Reciclad’OR a implementat la nivelul companiei, sisteme informatice performante în scopul eficientizării mecanismelor de lucru.

Aceste sisteme ne-au permis o supraveghere strictă a trasabilității fiecărui tip de deșeu de ambalaje contractat și le-au oferit partenerilor noștri o modalitate facilă și transparentă de vizualizare și accesare a întregului circuit.

Eficiența și performanța acestor sisteme este certificată și de ultimul control al Administrației Fondului pentru Mediu, control care s-a încheiat în data de 16 Septembrie 2020 și care atestă îndeplinirea tuturor obligațiilor legale pe care Reciclad’OR și le-a asumat.

Prin expertiza pe care o deținem ne vom susține toți partenerii în depășirea tuturor obstacolelor specifice implementării și utilizării unei noi aplicații. Suntem ferm convinși că împreună cu partenerii nostri vom gestiona cu succes toate obligațiile ce ne revin din implementarea SIADT la 1 ianuarie 2021.

Citește și:

Marius Brînzea, Director Strategie Reciclad’OR: ”Introducerea sistemului depozit în România este o necesitate a zilelor noastre și nu o tentativă sau un experiment”

Diana Cîtu, Director General Reciclad’OR: Piața de reciclare în România cunoaște creșteri în fiecare an, dar 2020 este atipic

Reciclad’OR: Sistemul depozit este singura şansă să colectăm mai mult. Fără acesta nu putem merge înainte ca ţară

spot_img

Ultimele știri