Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, anunţă crearea unei noi bănci europene care va garanta investiţiile în producţia de hidrogen şi care va investi 3 miliarde de euro în „pentru a ajuta la construcţia pieţei viitoare de hidrogen”.
Ea consideră că sunt necesare eforturi continue pentru a asigura adaptarea la schimbările climatice şi pentru ca natura să devină primul nostru aliat.
„Iată de ce Uniunea va pleda în favoarea unui acord global ambiţios pentru natură, în cadrul Conferinţei ONU privind biodiversitatea care va avea loc anul acesta la Montreal”, adaugă preşedintele CE.
În decembrie, Comisia a adoptat un set de propuneri legislative pentru decarbonizarea pieței gazelor prin facilitarea adoptării gazelor din surse regenerabile și cu emisii scăzute de carbon, inclusiv a hidrogenului, și pentru asigurarea siguranței energetice pentru toți cetățenii Europei. Comisia a anunțat că monitorizează Strategia UE privind metanul și angajamentele sale internaționale prin propuneri de reducere a emisiilor de metan în sectorul energetic în Europa și în lanțul nostru global de aprovizionare. Uniunea Europeană trebuie să decarbonizeze energia pe care o consumă pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55 % până în 2030 și pentru a deveni neutră din punct de vedere climatic până în 2050, iar aceste propuneri vor contribui la realizarea acestui obiectiv.
Citește și: Bankwatch: România la coada clasamentului UE la energia solară și eoliană