Două companii daneze au finalizat designul celei mai mare incinerator de tipul „waste-to-energy” din lume. Aceasta ar urma să fie construită în regiunea muntoasă din vecinătatea metropolei chinezești Shenzhen și ar trebui să își înceapă activitatea în 2020. Va avea o circumferință de aproximativ 1,6 kilometri și va putea procesa 5.500 de tone de deșeuri zilnic.
In ciuda dimensiunilor sale, incineratorul va putea valorifica doar o treime din cantitatea de deșeuri produsă în Shenzhen. În plus, deși va folosi, conform designerilor, „cea mai avansată tehnologie de incinerare și generare de electricitate”, nu va putea asigura o soluție pentru îmbunătățirea calității aerului.
Designerii danezi au încercat totuși să-l proiecteze astfel încât să-i reducă impactul asupra mediului. Pe două treimi din acoperișul clădirii vor fi montate panouri solare, care vor furniza întreaga cantitate de electricitate necesară funcționării. În plus, au prevăzut zone speciale pentru a permite vizitatorilor să observe cum sunt procesate deșeurile.
În ciuda eventualelor critici din partea activiștilor de mediu, incineratorul va oferi, conform dezvoltatorilor, o alternativă mai ecologică la depozitarea deșeurilor la groapa de gunoi:
Arderea gunoiului generează în mod cert emisii poluante, în principal dioxid de carbon – undeva la o tonă de dioxid de carbon la o tonă de deșeu. Desigur, nu sună foarte bine, dar ar trebui să comparăm această soluție cu emisiile produse de depozitarea deșeurilor la groapa de gunoi: o tonă de gunoi produce aproximativ 60 de metri cubi de metan în timpul descompunerii – un gaz cu un efect de cel puțin 2 ori mai periculos pentru încălzirea globală.
Emisiile gropilor de gunoi nu sunt însă singura problemă. În luna decembrie, gunoiul dintr-o astfel de groapă din Shenzhen s-a prăbușit, omorând zeci de locuitori.