Un judecător din Washington a emis o decizie fără precedent după ce a dat câștig de cauză unor tineri care au intentat un proces anul trecut cerând statului să dezvolte un plan științific pentru a limita emisiile de carbon în vederea protejării climatului, informează EcoWatch.
Procesul „Zoe & Stella Frazier v. Washington Department of Ecology” a fost intentat anul trecut de opt tineri (cel mai mic având 9 ani) care au depus o petiție pentru a cere Departamentului pentru Ecologie să dezvolte o regulă „care să recomande legiuitorului o traiectorie pentru reducerea efectivă a emisiilor de carbon, care să fie bazată pe cea mai bună cunoaștere a climei pentru a obține o concentrație a dioxidului de carbon în atmosferă sigură până în anul 2100.”
În luna august a anului trecut, Departamentul pentru Ecologie a respins petiția deși nu a negat bazele sale științifice. Tinerii au susținut însă că au dreptul să crească într-un mediu sănătos, iar judecătoarea Hollis Hil a fost de acord cu ei și a ordonat Departamentului pentru Ecologie să reconsidere petiția și să raporteze apoi Curții, până pe 8 iulie, răspunsul său.
Aceasta a explicat de ce a respins decizia Departamentul pentru Ecologie de a amâna acțiunile de reducere a emisiilor. „Departamentul pentru Ecologie propune să nu existe nicio schimbare înainte de conferința despre climă programată să aibă loc în decembrie în Paris, ceea ce înseamnă amânarea cu cel puțin un an, sau chiar cu un an și jumătate a măsurilor. Departamentul nu a justificat în niciun fel această amânare”, a declarat Hollis Hill.
Citește și:
Departamentul de Protecția Mediului din Florida interzice folosirea sintagmei „schimbări climatice”