Joi începe ultima sesiune a programelor Rabla și Rabla Plus

Ultima sesiune de înscriere în cadrul programelor Rabla şi Rabla Plus pentru persoanele fizice, persoanele juridice şi instituţii publice va începe pe data de 30 septembrie, informează Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). 

Sesiunea se va derula în perioada 30 septembrie – 25 noiembrie 2022, timp în care persoanele fizice se vor putea înscrie în cele două programe prin intermediul dealerilor autorizaţi, iar persoanele juridice vor putea depune dosarele de finanţare prin accesarea aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de AFM.

Potrivit sursei citate, bugetele totale care vor fi puse la dispoziţie pentru această etapă se împart astfel: pentru Programul „Rabla Clasic” – persoane fizice, buget de 139.898.500 lei, persoane juridice – buget de 173.300.500 lei, instituţii publice – buget de 15 milioane de lei, în timp ce pentru Programul Rabla Plus – persoane fizice, bugetul este de 115.500.000 lei, persoane juridice – 202.303.000 lei şi instituţii publice – 15 milioane de lei.

AFM precizează că pe site-ul propriu este disponibil calendarul de desfăşurare a sesiunilor de înscriere în cadrul celor două programe şi sumele alocate pentru fiecare categorie de solicitanţi.

De asemenea, listele cu producătorii/dealerii auto care au semnat contracte de participare cu instituţia sunt publicate pe www.afm.ro, la secţiunile programelor.

Ministerul Mediului urmează să anunțe Programul Rabla Local, care ca fi modificat, după ce primarii și-au exprimat nemulțumirile cu privire la acesta. Ministrul mediului, Tanczos Barna, a spus că Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) va avea o contribuție mai mare la acest program, adică va crește de la 50% cât este în prezent până la 75 sau 80% din suma acordată celor care vor să își caseze mașinile vechi. Restul de bani va veni de la primării.

Citește și: Ministerul Mediului va modifica Programul Rabla Local, după ce primarii au refuzat să participe 

Primăria Ploiești anunță că nu poate susține anul acesta Programul Rabla Local

Șase ani de existență pentru I’Velo Urban. Peste 17.000 de utilizatori unici și 110.000 închirieri

spot_img

Ultimele știri