UE trebuie să interzică vânzarea vehiculelor noi cu benzină și diesel până în 2030 pentru a îndeplini țintele legate de emisiile de carbon

Vânzarea de noi vehicule cu benzină sau diesel trebuie să fie interzisă până în 2030 pentru ca sectorul auto să-și poată îndeplini țintele de reducere a emisiilor de CO2, conform unei noi analize.

Industria auto riscă să își consume bugetul de carbon în următorii ani fără schimbări drastice, în condițiile în care emisiile provenite de la vehicule nu s-au schimbat aproape deloc în ultimul deceniu.

Conform analizei realizate de Centrul German Aerospațial German (DLR) la cererea Greenpeace, vehiculele hibride plug-in vor trebui și ele eliminate până cel târziu în 2035.

„Emisiile de CO2 ale autoturismelor trebuie să atingă apogeul cât de rapid posibil. În ceea ce privește bugetul de carbon tot mai scăzut, este vital să introducem pe piață mașini cu emisii joase, cu cât mai repede cu atât mai bine, pentru a reînnoi flota.”, a declarat Horst Friedrich, director DLR.

Conform studiului, este nevoie de măsuri drastice pentru a limita emisiile, inclusiv scăderea vânzărilor vehiculelor convenționale de la 15 milioane la 5 milioane în 2022. În cadrul acestui scenariu, ultimul vehicul dotat cu motor cu combustie internă ar fi vândut în 2028, iar mașinile alimentate cu benzină și diesel vor dispărea de pe străzi până la mijlocul anilor 2040.

Autorii analizei subliniază nevoia unor schimbări de comportament ale lumii, orientate către mers pe jos, ciclism și transport public.

Sustainable Mobility Forum – Care sunt piedicile și oportunitățile în planificarea mobilității urbane

Comisia Europeană a propus o scădere de 30% a emisiilor provenite de la vehicule până în 2030, însă ținta a fost criticată de unele organizații sau producători de energie ca fiind prea puțin ambițioasă.

Kristian Ruby, secretar general al Eurelectric, a explicat pentru The Guardian că propunerea UE nu este în acord cu obiectivele stabilite în cadrul Acordului de la Paris.

Green Report Shop Transport ECO

Unii analiști cred că producătorii auto europeni nu au adus nicio contribuție reală la reducerea emisiilor de CO2 ale vehiculelor în ultimii ani, din cauza manipulării repetate a testelor de emisii.

Un raport recent arăta că șoferii europeni au plătit cu 150 de miliarde de euro mai mult pe combustibil din cauza testelor de emisii falsificate.

spot_img

Ultimele știri