Transportul feroviar de marfuri, mai putin poluant decat cel efectuat cu camioanele

O analiza a cercetatorilor a emisiilor generate din transportul marfurilor, a scos la iveala faptul ca trenurile emit mult mai putin CO2 in acest caz decat camioanele.

Erica Bickford, cercetatoare la Universitatea Wisconsin-Madison, a declarat ca pentru fiecare tona de marfuri pe care o transporta, camioanele parcurg aproximativ 240 de kilometri cu trei litri de motorina, in timp ce trenul poate transporta cu acelasi consum, aceeasi cantitate de marfuri pe distanta de 640 de kilometri.

Bickford recunoaste in acelasi timp ca si trenurile cu motoare diesel polueaza, iar o intensificare a traficului feroviar ar insemna mai multa poluare in zona sinelor de cale ferata, insa va insemna in acelasi timp si o calitate mai buna a aerului in preajma drumurilor frecventate de camioane.

”Negrul de carbon si dioxidul de azot dauneaza sanatatii tuturor. Insa, avand in vedere ca oamenii traiesc mai mult in apropierea soselelor decat in cea a sinelor de cale ferata, mai multi oameni ar beneficia de aceasta schimbare a poluatorilor”, a spus cercetatoarea, pentru Scienceagogo.com.

Foto: Scienceagogo.com

Florin Tulbure

spot_img

Ultimele știri