Natura 2000 este o rețea de arii protejate la nivelul Uniunii Europene, care are ca scop protejarea habitatelor și speciilor de floră și faună sălbatică de interes comunitar. Pentru aceste zone trebuie aplicate măsuri de conservare și gestionare, astfel încât habitatele naturale și speciile importante să fie păstrate sau refăcute pentru a le asigura supraviețuirea. Iată tot ce trebuie să știi despre rețeaua Natura 2000.
Ce este Natura 2000
Natura 2000 este o rețea de arii naturale din Europa, care acoperă 18% din suprafața terestră și 6% din apele continentului.
Este cea mai mare rețea coordonată de arii protejate din lume, oferind un spațiu sigur pentru cele mai valoroase și amenințate specii și habitate din Europa.
Istoric
Progresul inițial în desemnarea siturilor Natura 2000 a fost lent. Majoritatea statelor membre au fost, uneori, trase la răspundere pentru că nu aplicau directiva la timp.
Pentru a evalua propunerile de situri și a identifica lipsurile din rețea, Comisia și statele membre, cu sprijinul Centrului European Tematic pentru Diversitate Biologică, au organizat seminarii biogeografice.
Acestea se desfășoară pe regiuni biogeografice, bazate pe vegetația naturală și ajustate după granițele politice, și implică discuții între toate țările dintr-o regiune sau subregiune.
În 1994, la o întâlnire în Portugalia pentru regiunea Macaroneziei, a fost creată o „Listă de Referință” care arată ce tipuri de habitate și specii necesită situri protejate în fiecare țară.
Aceasta nu este o simplă listă de verificare, deoarece unele specii sunt doar vizitatoare ocazionale și nu toate pot fi incluse în situri.
Criteriile din 1997, numite „ghiduri 20-60%”, au fost concepute pentru a concentra discuțiile unde era necesar, fără a impune un procent fix de acoperire a populațiilor sau habitatelor, deși au fost adesea interpretate greșit de unele ONG-uri.
Ulterior, seminariile biogeografice au fost extinse și în alte regiuni, pentru a completa rețeaua și a stabili ce situri erau necesare.
Din 2002, la seminarii au participat și ONG-uri care reprezintă proprietari și utilizatori de teren.
Principala întrebare a fost ce procent dintr-o specie sau habitat trebuie protejat.
Citește și: Finanțare: 500.000 lei pentru un București mai răcoros și mai verde
Pentru specii foarte rare, toate siturile cunoscute trebuie incluse, iar pentru specii rare dar mai răspândite, proporția necesară se stabilește caz cu caz.
Comisia Europeană a publicat criterii clare pentru evaluarea și aprobarea siturilor, luând în considerare particularitățile fiecărei situații.
Politica europeană
În urmă cu mai bine de treizeci de ani, Uniunea Europeană a elaborat două politici importante pentru protejarea naturii: Directiva Păsări (1979) și Directiva Habitate (1992). Aceste directive includ liste de specii de animale și plante, precum și zone naturale specifice care necesită protecție, pentru a fi conservate pentru generațiile viitoare.
Împreună, aceste politici formează rețeaua Natura 2000, care se întinde pe teritoriul a 28 de țări europene.
Natura 2000: pentru natură și oameni
Natura 2000 nu este un sistem de rezervații naturale stricte din care activitățile umane sunt excluse complet.
Deși include și zone strict protejate, cea mai mare parte a terenurilor rămâne proprietate privată.
Abordarea conservării și utilizării durabile a zonelor Natura 2000 se bazează în principal pe colaborarea dintre oameni și natură, nu pe opoziția față de aceasta.
Toate zonele trebuie gestionate într-un mod durabil, atât din punct de vedere ecologic, cât și economic.
Competiția anuală Natura 2000 Award premiază excelența în gestionarea siturilor Natura 2000 și realizările în domeniul conservării. Eveniemntul evidențiază valoarea adăugată pe care o aduce rețeaua economiilor locale.
Criterii de eligibilitate și ce protecție oferă
Un sit poate fi propus ca sit Natura 2000 atunci când susține tipuri de habitate naturale și habitate ale speciilor de interes comunitar, habitate și specii care sunt enumerate în anexele Directivei Habitate a CE (92/43/CEE).
Habitatele naturale și speciile listate în aceste anexe includ habitate și specii vulnerabile, rare și pe cale de dispariție.
Odată aprobat de Comisia Europeană, fiecare sit este denumit Sit de Importanță Comunitară (SCI). Ulterior, este desemnat ca Zonă Specială de Conservare (SAC). Aceasta după ce statul membru relevant aplică măsurile de conservare corespunzătoare.
Un sit Natura 2000 poate fi desemnat și ca Zonă Specială de Protecție (SPA), conform Directivei Păsări a CE (2009/147/CE), atunci când situl este recunoscut ca fiind deosebit de important pentru conservarea speciilor de păsări sălbatice.
Este important de menționat că Natura 2000 nu este un sistem de rezervații naturale stricte din care toate activitățile umane sunt excluse. Scopul este de a asigura că gestionarea acestor situri este durabilă, atât din punct de vedere ecologic, cât și economic.
Zonele Speciale de Protecție sunt selectate și desemnate de statele membre, fără existența unor criterii UE comune pentru selecția siturilor. Mai multe țări folosesc criterii bazate pe 1% din populația speciei pe traseul migrator conform Convenției Ramsar.
Odată ce siturile sunt desemnate, detaliile acestora sunt transmise Comisiei Europene într-un format convenit, care, din anii ’90, este sub forma unei baze de date.
Citește și: România, somată oficial de Comisia Europeană pentru protejarea siturilor Natura 2000
Acest „Formular Standard de Date” (SDF) include informații generale despre sit (nume, latitudine și longitudine, data desemnării etc.), împreună cu date despre speciile prezente.
Natura 2000 în Europa
Rețeaua Natura 2000 la nivel european cuprinde peste 27.700 de situri, componenta terestră reprezentând 18,17% (789.868 km²) din teritoriul terestru al UE-28.
Rețeaua acoperă, de asemenea, aproximativ 444.446 km² din mediul marin (actualizare noiembrie 2017).
Câte sit-uri Natura 2000 sunt în România
România are în prezent 606 situri Natura 2000, care sunt protejate fie prin Directiva Habitate, fie prin Directiva Păsări.
Aceste situri acoperă o varietate de habitate naturale și adăpostesc specii de floră și faună sălbatică de interes comunitar.
Fiecare sit are un cod unic și o suprafață stabilită, variind de la câteva hectare până la zeci de mii de hectare.
Printre siturile protejate se numără:
- Agârbiciu – protejat prin Directiva Habitate, înființat în ianuarie 2016;
- Albești – protejat prin Directiva Habitate, înființat în ianuarie 2016;
- Aliman – Adamclisi – protejat prin Directiva Păsări, înființat în octombrie 2007;
- Allah Bair – Capidava – protejat prin Directiva Păsări, înființat în octombrie 2007;
- Aninișurile de pe Tărlung – protejat prin Directiva Habitate, înființat în decembrie 2007;
- Apuseni – protejat prin Directiva Habitate, înființat în decembrie 2007.
Informațiile despre fiecare sit, inclusiv locația exactă, pot fi consultate prin vizualizatorul Natura 2000, care oferă acces la detalii precum codul sitului, suprafața și anul înființării.
Diferența dintre un sit Natura 2000 și un parc național
Un sit Natura 2000 este o zonă naturală protejată, în care se urmărește conservarea speciilor și habitatelor de importanță comunitară.
În aceste situri, pe lângă protecția naturii, sunt permise și activități umane tradiționale sau de dezvoltare durabilă, cum ar fi agricultura, turismul sau alte activități recreative și educative.
De asemenea, se pot construi infrastructuri turistice necesare, precum marcaje, cabane sau refugii, fără a afecta obiectivele de conservare.
Citește și: Zece situri au fost adăugate pe lista celor protejate
În schimb, un parc național are un grad mai ridicat de protecție, iar scopul principal este conservarea peisajelor, florei și faunei sălbatice în stare cât mai naturală.
Activitățile umane sunt mult mai restrânse și reglementate strict. Iar intervențiile pentru dezvoltare sau construcții sunt permise doar în condiții foarte controlate, pentru a nu afecta ecosistemele.
Siturile Natura 2000 nu impun restricții stricte asupra activităților umane, cum se întâmplă în parcurile naționale.
În multe cazuri, habitatele și speciile protejate s-au păstrat datorită gestionării durabile a pădurilor și pășunilor de-a lungul secolelor.
