Top 5 vești bune pentru mediu în 2022

Anul 2022 nu a însemnat, pe plan mondial, doar război, inflație, recesiune și efecte post-pandemice, ci au fost și vești bune, printre care și cele privind continuarea acțiunilor pentru combaterea schimbărilor climatice. Bankwatch România am realizat un top 5 almcelor mai bune vești pentru mediu pe care îl puteți citi mai jos:

Legea decarbonizării a fost votată și a fost publicată în Monitorul Oficial pe 5 decembrie 2022. Va intra în vigoare de la începutul anului 2023. Legea decarbonizării prevede că până în 2032, treptat, vor fi închise unități producătoare de energie pe bază de cărbune (lignit și huilă) cu o capacitate totală de 3225 MW (660 MW până la sfârșitul lui 2022, 1425 MW până la sfârșitul lui 2025, 1140 MW până la finalul lui 2032).

A fost lansat studiul „Încălzire centralizată din surse regenerabile și alternative de energie pentru orașul Motru. Soluții și recomandări”, realizat de ISPE Proiectare și Consultanță pentru Bankwatch România, iar soluțiile prezentate de specialiști au fost deja incluse de către Consiliul Local al municipiului Motru în Strategia energetică a UAT Motru. Acest studiu demonstrează că tranziția de la un sistem de încălzire centralizat, pe lignit, către unul 100% regenerabil nu doar că este posibilă, dar este și viabilă economic și finanțabilă din multiple surse de fonduri nerambursabile. Motru poate deveni astfel un model pentru alte municipii de talie asemănătoare care iau în considerare schimbarea combustibilului pentru încălzire în sistem centralizat.

Tot în luna decembrie 2022, Comisia Europeană a aprobat Programul Operațional Tranziție Justă 2021-2027 pentru România, care prevede un fond de 2,14 miliarde de euro pentru șase județe care vor fi afectate de măsurile ce se vor lua pentru decarbonizarea economiei. Cele șase județe beneficiare sunt Gorj, Hunedoara, Dolj, Mureș, Prahova și Galați. Bankwatch România a contribuit la elaborarea Planurilor Teritoriale pentru Tranziție Justă în județele Hunedoara și Gorj și s-a asigurat ca acestea conțin o componentă importantă de gender. Prin aceste fonduri județele afectate de închiderea termocentralelor și minelor de cărbune își pot reorienta economiile locale către alte sectoare și pot redezvolta comunitățile monoindustriale de acum prin reconversie profesională și noi oportunități de afaceri.

A fost făcut public Raportul Administrației Prezidențiale a României privind schimbările climatice, document în care sunt prevăzute și măsurile care se vor lua la nivel național în acest domeniu și la elaborarea căruia au stat și analizele realizate de Bankwatch România în domeniul impactului sectorului de energie asupra mediului. De remarcat că Raportul caută să alinieze România la planurile și obiectivele europene, abordând toate domeniile care se leagă de mediu și schimbări climatice într-un singur document.

Tot în luna decembrie a fost semnat de către aproape 200 de țări un acord istoric privind protecția biodiversității, la summitul COP15. Acordul denumit „30-până în-30” obligă țările semnatare să ia măsuri pentru a opri extincția a sute de specii de viețuitoare pe tot globul și pentru conservarea a cel puțin 30% din zonele protejate ale planetei până în 2030.

spot_img

Ultimele știri