Titeiul din Oltet a ajuns in lacul Draganesti

Unda de poluare cu titei provenind de la o conducta sparta a companiei Conpet a ajuns la nivelul lacului de acumulare Draganesti, unde echipele de interventie ale Sistemului de Gospodarire a Apelor Olt si Conpet monteaza baraje absorbante si continua sa imprastie spill-sorb (material absorbant) pentru neutralizare, se arata intrun comunicat al Ministerului Mediului.

Raul Oltet a fost poluat cu titei in dimineata zilei de miercuri in dreptul abatorului din orasul Bals, dupa ce o conducta a companiei Conpet s-a fisurat.

“Administrarea Bazinala Olt a achizitionat inca 12 tone de material absorbant necesar interventiei, dupa ce in cursul zilei de miercuri a fost epuizat stocul de 15 tone detinut de Administratia Nationala Apele Romane, la nivelul administratiilor bazinale de apa”, spun reprezentantii Mediului.

Potrivit acestora, afluxul de poluant de pe Oltet s-a diminuat considerabil in sectiunea pod DN 64 la Falcoiu, astfel ca operatiunile sunt concentrate la puntea pietonala de la Cioroiu, unde echipele ale Sistemului de Gospodarire a Apelor Olt si Conpet imprastie in continuare material absorbant.

100.000 lei amenda

Ministrul de resort, Rovana Plumb, insotita de o echipa de specialisti din cadrul ministerului, s-a deplasat miercuri in zona afectata de poluarea cu titei de pe raul Oltet.

”Am cerut sa fie luate toate masurile de interventie pentru a stopa unda de poluare ca sa evitam propagarea dincolo de lacul de acumulare Draganesti. Deocamdata, prioritatea zero este interventia pentru a stopa unda de poluare, astfel incat sa protejam populatia. Reprezentantii Administratiei Bazinale Olt au intervenit prompt, atat cu materiale, cat si cu resurse umane. Dupa finalizarea actiunilor de depoluare, vom face o evaluare, iar poluatorul va trebui sa plateasca”, a declarat Plumb.

La fata locului au fost montate in cursul zilei de ieri generatoare electrice astfel incat echipele au continuat actiunea de depoluare si pe timpul noptii.

Potrivit institutiei, comisarii Garzii Nationale de Mediu vor aplica o amenda de 100.000 lei societatii Conpet, detinatoarea conductei petroliere.

De asemenea, la inceputul saptamanii trecute Garda Nationala de Mediu a aplicat companiei OMV Petrom  o amenda de 100.000 de lei, ca sanctiune pentru poluarea raului Cotmeana din judetul Arges.

Raul Cotmeana si Valea Radioasa au fost contaminate cu petrol pe o lungime estimata la 15 kilometri.

Gabriel Botezatu

spot_img

Ultimele știri