Telescopul Hubble a descoperit o a patra luna care orbiteaza indepartata si inghetata planeta Pluto, a anuntat NASA. Telescopul cauta inele in jurul planetei de la marginea sistemului nostru solar, moment in care a dat peste P4, acesta fiind numele provizoriu al noii luni.
P4 are un diametru de 13 – 34 kilometri, fiind cea mai mica dintre cele patru luni ale lui Pluto, a precizat agentia spatiala americana intr-un comunicat de presa. Charon, cea mai mare luna a lui Pluto, are diametrul de 1043 kilometri, iar celelate Nix si Hidra, au intre 32 si 113 kilometri.
„Consider ca este remarcabil ca am putut vedea un obiect atat de mic cu ajutorul camerelor video ale lui Hubble, si atat de clar de la distanta de peste 5 miliarde de kilometri”, a declarat Mark Showalter din cadrul institutului SETI din Mountain View, California.
„Il vedem doar pentru ca reflecta lumina soarelui. Este un obiect foarte mic, la distanta mare de Soare, asa ca nu are prea multa lumina pe care sa o poata reflecta”, a declarat profesorul Paul Francis, astronom la Observatorul Mount Stromlo din cadrul Universitatii Nationale Australiene.
Francis sustine ca descoperirea lunilor dincolo de planetele pitice precum Neptun, cunoscute si ca obiecte trans-neptuniene, ii determina pe astronomi sa se intrebe cum au ajuns acestea acolo.
„Nu stim de unde au venit. Unele sunt mari precum Charon, iar altele absolut mici, precum aceasta, ceea ce este ciudat deoarece nu exista prea multa gravitate care sa le tina. Cum de au atatea luni cand nu au suficienta gravitatie este o enigma”, a spus Francis.
Una dintre explicatii este ca lunile lui Pluto s-au format in urma coliziunii dintre Pluto si o alta plaenta, la inceputurile sistemului nostru solar, relateaza ABC.net.au.
Observarile lui Hubble fac parte din misiunea New Horizons, care va ajunge in apropierea lui Pluto in 2015.
P4 se afla intre orbitele lui Nix si Hydra, ambele fiind descoperite de Hubble in 2005. Iar Charon a fost descoperita in 1978 de Observatorul Marinei americane.
Foto: ABC.net.au
Citeste si:
Dawn trimite primele imagini ale uriasului asteroid Vesta (FOTO)
Un asteroid de marimea unui camion a trecut foarte aproape de Pamant
Viitoarele misiuni spatiale NASA, propulsate cu ajutorul energiei solare
Fotografii senzationale de la ultima iesire in spatiu a astronautilor navetei Endeavour
NASA anunta naveta spatiala a viitorului: Va efectua misiuni pe asteroizi si chiar pe Marte
Noi forme de relief care seamana cu chipuri umane, descoperite pe Marte (FOTO)
O bucata dintr-o cometa se dezintegreaza la impactul cu atmosfera Pamantului (VIDEO)
Imagini apocaliptice cu eruptia vulcanului islandez, surprinse din spatiu