Tanczos Barna: „Agromediul este văzut, de cele mai multe ori, de marii fermieri ca o povară”

Agromediul este văzut, de cele mai multe ori, de marii fermieri ca o povară. În ceea ce privește exploatarea și dezvoltarea durabilă a terenurilor agricole, nu există altă cale decât atenția sporită pentru mediu, indiferent că vorbim de terenuri arabile, pajiști permanente, pajiști de înaltă valoare natural, a declarat, joi, ministrul mediului Tanczos Barna, în cadrul unei conferințe de specialitate.
„În tot ceea ce înseamnă politica agricolă comună, agomediul ocupă un loc principal și nu poate fi abordat altfel în Planul Național Strategic (PNS). Având în vedere situația și condițiile actuale înțeleg cât de greu este să asiguri aceleași finanțări, sau același sprijin pentru agromediu, este foarte greu să extinzi plățile pentru zonele protejate, precum Natura 2000 dar, aceasta este calea europeană, este calea corectă dacă vrem să avem pe termen lung o agricultură sustenabilă. Trebuie să găsim resurse atât pentru speciile protejate cât și pentru culturile verzi, pentru măsurile de adaptare la efectele schimbărilor climatice, pentru pajiștile protejate”, a spus Tanczos Barna.
Acesta a adăugat că trebuie găsite soluții pentru a susține agricultura ecologică, iar schemele de finanțare și sprijin sunt singura soluție viabilă pentru menținerea practicilor prietenoase cu mediul.
Referindu-se la susținerea domeniului silvic prin PNS, ministrul medului a precizat că în statele membre există o susținere în PNS pentru domeniul silvic, atât pentru infrastructură, cât și pentru companiile din domeniul exploatării în silvicultură, există plăți compensatorii pentru zonele protejate.
„În România, se asigură finanțare din PNRR, de aceea am stabilit cu ministrul agriculturii renunțarea în PNS la schema de finanțare pentru înființare de păduri, pentru că avem deja peste 600 milioane de euro pentru PNRR în următorii 3 ani și degrevăm astfel PNS-ul de această măsură 8.1, care a însemnat înființarea noilor terenuri forestiere. Trebuie să găsim soluții pentru acest domeniu al exploatării sustenabile în domeniul silviculturii”, a declarat Tanczos Barna.
spot_img

Ultimele știri