Sute de biciclisti au participat la marsul "Burta JOS!"

Peste 350 de biciclisti au luat parte la marsul "Burta JOS!", un eveniment organizat astazi de Asociatia „O sansa pentru viitor” si deputatul Alina Gorghiu.

“Scopul principal al evenimentului a fost atragerea atentiei asupra importantei sportului si a educatiei fizice, precum si promovarea bicicletei ca mijloc de transport pe strazile Capitalei”, au spus organizatorii evenimentului.

„Au fost aproximativ 350-400 de participanti, cu varste cuprinse intre 4 – 60 ani. A fost o reala incantare si bucurie de a fi impreuna, vremea a tinut cu noi si am avut parte de suportul Politiei. Nu au fost incidente.. mici julituri, o pana, un lant sarit, dar biciclistii deja se cunosc intre ei, sunt ONG-uri si asociatii de biciclisti care se stiu deja intre ele si sunt extrem de atenti unii cu ceilalti, de la asistenta tehnica pana la imbarbatare”, a declarat, pentru Green-report.ro, Andreea Dumitru, unul dintre organizatorii evenimentului.

La actiunea care se afla la a doua editie, a luat parte si fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu.

„Au fost 30 de kilometri dus-intors, si primarul din Mogosoaia ne-a intampinat cu muzica live si sandwich-uri, mici, apa, bere, am avut parte de multa atentie din partea lui”, a spus Andreea Dumitru.

„Toti participantii au fost placut impresionati, cu toate ca au fost unele persoane care s-au plans ca am mers cu viteza mica, dar acestea sunt regulile, am pastrat o viteza constanta ca sa avem coloana constanta, de 15 km/h, si sa poata tina pasul copii si fetele”, a precizat Andreea Dumitru.

La sfarsit a fost organizata si o tombola in special pentru copii, care s-au bucurat foarte tare, cu toate ca erau obositi. Au primit playere mp3 si console de jocuri.

Marsul " Burta JOS!" a inceput astazi, 24 septembrie, la ora 09:00 din Parcul Izvor, intrarea dinspre strada Hasdeu si s-a incheiat la Palatul Brancovenesc de la Mogosoaia. De la Parcul Izvor ruta va continua pe Str. B.P. Hasdeu – Bd. Vasile Parvan – Calea Plevnei – Str. Mircea Vulcanescu – Bd. Dinicu Golescu – Gara de Nord – Calea Grivitei – Bd. Bucurestii Noi – Soseaua Bucuresti – Targoviste – Mogosoaia. Coloana de biciclisti s-a deplasa retur pe acelasi traseu.

Organizatorii au ales un traseu de 30 de kilometri dus-intors, un traseu care sa fie o provocare pentru biciclisti.

Printre partenerii evenimentului se numara Asociatia Bate Saua sa Priceapa Iapa, Atelierul de productie, Smart Atletic, Bicla.ro, Raitabike, Cicloteque, Green Revolution alaturi de Raiffeisen Bank, Green Report, Izvorul Minunilor, Genesse, Ziarul Ring si multi altii.

Florin Tulbure

Citeste si:

Da "Burta JOS" si pedaleaza 30 de kilometri la marsul ciclist de maine

spot_img

Ultimele știri