Studiu: 64% dintre consumatori fac eforturi să reducă risipa alimentară în timpul pandemiei

Pandemia COVID-19 va modifica permanent comportamentele consumatorilor și va produce schimbări structurale de durată în industria bunurilor de larg consum și în retail, conform unui sondaj Accenture. Astfel, 64% dintre respondenţi au declarat că fac eforturi să reducă risipa alimentară și probabil că vor continua să facă acest lucru.

La studiu au participat peste 3.000 de oameni din 15 ţări între 2 și 6 aprilie, după ce multe state au implementat măsuri de izolare la domiciliu și arată că oamenii au început deja să își schimbe prioritățile de cumpărare.

Spre exemplu, cei mai mulți consumatori au declarat că, în prezent, cumpără mai multe produse de igienă personală și curățenie, precum și conserve și alimente proaspete decât o făceau cu două săptămâni înainte. De asemenea, ei cumpără mai puține electronice, îmbrăcăminte și produse de înfrumusețare.

Rezultatele sondajului mai indică o tendință importantă, și anume, multe schimbări din obiceiurile de consum vor continua pe termen lung după pandemie. În plus, criza determină consumatorii să ia în considerare mai serios impactul opțiunilor lor de cumpărături asupra sănătății și asupra mediului. De exemplu:

• 60% dintre respondenți petrec mai mult timp pentru îngrijirea de sine și bunăstarea mintală, aproximativ șase din 10 consumatori (57%) spunând că au început să facă mai multă mișcare acasă;
• 64% dintre consumatori au declarat că fac eforturi să reducă risipa alimentară și probabil că vor continua să facă acest lucru;
• 50% dintre consumatori au declarat că fac cumpărături pentru un stil de viață mai sănătos și vor continua probabil să facă acest lucru;
• 45% dintre consumatori au declarat că fac alegeri mai durabile atunci când fac cumpărăturile și probabil vor continua să facă acest lucru.

„Amploarea schimbărilor identificate în rezultatele noastre sugerează clar că aceasta este o schimbare pe termen lung”, a spus Oliver Wright, managing director and head of global Consumer Goods practice la Accenture. „Deși am văzut aceste tendințe de ceva timp, ceea ce este surprinzător este amploarea și ritmul – comprimând în câteva săptămâni schimbări care ar fi putut dura ani întregi. Se preconizează că noul comportament al consumatorilor va depăși pandemia și se va întinde dincolo de 18 luni și poate pentru o mare parte a deceniului actual”.

Sondajul Accenture relevă că pandemia determină din ce în ce mai multe persoane să cumpere alimente online. Unul din cinci respondenți care au afirmat că cea mai recentă achiziție de alimente a fost realizată online, au făcut în premieră acest lucru – pentru clienții mai în vârstă proporția a fost de unu din trei.

COVID-19 accelerează, de asemenea, transformarea digitală în sens mai larg. De exemplu, numărul de consumatori care au declarat că sunt interesați să cumpere sau să își crească gradul de utilizare a tehnologiei a crescut semnificativ. Mai mult de jumătate dintre respondenți au declarat că este probabil să își crească gradul de utilizare a asistenților digitali activați prin voce, a aplicațiilor de recomandare online, a aplicațiilor self-service, a dispozitivelor inteligente pentru casă și a dispozitivelor purtabile.

„Pandemia va produce probabil o eră a consumului mai durabilă și mai sănătoasă în următorii 10 ani, ceea ce va face consumatorii să se gândească mai mult la echilibrul dintre ceea ce cumpără și utilizează și problemele globale de durabilitate – ceea ce sugerează un mod mai sănătos de a trăi pe planetă”, a spus Wright. „În același timp, este un semnal de alarmă pentru companii pentru a se asigura că acestea au agilitatea și capacitatea de a fi relevante pentru consumatori și clienți — cu un portofoliu de produse și servicii care să corespundă modelelor de achiziții în schimbare — nu doar în prezent, ci și după pandemie.”

Accenture a comandat un sondaj pentru a analiza modul în care prioritățile globale ale consumatorilor, deciziile de cumpărare și modelele comportamentale se schimbă în urma COVID-19. Sondajul a inclus 3.074 de consumatori din 15 piețe – Australia, Brazilia, China, Canada, Franța, Germania, India, Italia, Japonia, Mexic, Coreea de Sud, Spania, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie și SUA.

 

spot_img

Ultimele știri