Plaja de la Corbu, una dintre cele mai pitoresti zone ale litoralului romanesc, a fost primul obiectiv al campaniei de voluntariat a Petrom din acest an.
Urmele turistilor: 650 de kilograme de gunoi
Pe parcurul zilei de sambata, peste 100 de angajati Petrom din Bucuresti, Prahova si Constanta au actionat ca voluntari la Corbu. Ei au curatat 3 kilometri de plaja si au adunat peste 650 de kilograme de deseuri, lasate in urma de turistii veniti la malul marii.
Campionatul de Voluntariat al Petrom, aflat la a doua editie, se desfasoara anul acesta in cinci comunitati: Corbu, Clejani, Schela-Negrea, Zemes si Baicoi.
Programul promoveaza voluntariatul in randul angajatilor Petrom, oferindu-le modalitati concrete de implicare in beneficiul comunitatilor locale.
„In Petrom exista deja o traditie a voluntariatului, iar angajatii nostri sunt poate printre cei mai activi. Ne-am dorit mult sa-i aducem mai aproape de oamenii din comunitatile in care avem activitati. Pe langa sprijinul financiar acordat de Petrom proiectelor de dezvoltare comunitara, angajatii companiei contribuie prin voluntariat la solutionarea unor probleme ale comunitatilor. Astfel se formeaza o legatura de lunga durata care ne va aduce beneficii ambelor parti. Speram ca aceste actiuni sa devina, in timp, o traditie locala”, a declarat Mona Nicolici, manager Relatii comunitare Petrom.
Campionatul de voluntariat al Petrom se deruleaza in perioada 21 iulie – 6 octombrie 2012.
Actiunile proiectate vin in urma consultarii prealabile a autoritatilor si membrilor din comunitatile selectate. In acest an, activitatile au fost alese astfel incat sa creeze premise pentru continuarea acestora in anii urmatori, contribuind astfel la dezvoltarea sustenabila a comunitatilor.
Mestesuguri la Clejani, ciclism la Zemes si rugby la Baicoi
Pe 25 august, angajatii Petrom vor merge la Clejani (judetul Giurgiu), unde vor ajuta la organizarea unui festival de muzica, dansuri si mestesuguri rrome. Vor fi readuse la viata traditiile lautaresti pentru a descoperi noi talente si a le promova.
Activitatile de voluntariat vor continua pe 1 septembrie la Negrea (judetul Galati), unde voluntarii vor participa la amenajarea unui loc de joaca pentru copii.
Pe 21 septembrie, la Zemes (judetul. Bacau) angajatii Petrom vor ajuta la amenajarea unui traseu pentru mountain bike si vor da startul primei competitii de ciclism din Zemes.
Ultima activitate a Campionatului de Voluntariat 2012 este prevazuta pe 6 octombrie la Baicoi (Prahova). Voluntarii Petrom vor reamenaja stadionul de rugby al echipei de juniori – CS Aurora Baicoi, creandu-le copiilor conditii mai bune pentru antrenament.
La editia din 2011 a programului, peste 150 de angajati Petrom s-au implicat ca voluntari in 25 de actiuni. O parte dintre ei colaboreaza si acum cu ONG-urile care au fost implicate in activitati.
Comentariile tale pot fi postate aici
Citeste si: