”Reprezentantii ING Asigurari de Viata, agentia Buzau, au participat la sfarsitul saptamanii trecute la actiunea de plantare „Copacul meu din Tara ING”. Initiativa s-a concretizat prin sadirea a 50 de pomi in Parcul Tineretului din Buzau, care vor contribui de acum inainte la imbunatatirea mediului intr-unul dintre cele mai indragite locuri de recreere si plimbare pentru locuitorii orasului.
Demersul a mobilizat 33 de voluntari din randul consultantilor de vanzari ai agentiei din Buzau, carora li s-au alaturat 32 de clienti si copii ai acestora, precum si reprezentanti ai autoritatilor locale. Sustinatorii locali ai proiectului au fost Primaria Buzau si societatea comerciala URBIS SERV, cea care a oferit copacii pentru plantare si a ajutat totodata la buna desfasurare a actiunii.
Programul ar putea fi extins la nivel national
„Actiunea de plantare a fost un succes deplin, vremea superba si locul minunat fiind completate fericit de buna dispozitie dovedita de participanti. Dorinta de a avea grija si in viitor de acesti pomisori, alaturi de clienti, confirma parteneriatul solid care exista intre consultantii si clientii nostri. Asa cum prin planurile financiare pentru copii, alaturi de clientii nostri, le oferim copiilor un sprijin pentru viitor, tot astfel astazi, alaturi de clienti si copii, ne bucuram sa avem grija de viitorul orasului nostru”, a declarat Geta Manea, director agentie ING Asigurari de Viata Buzau.
”Copacul meu din Tara ING” este o initiativa care se inscrie in strategia de responsabilitate sociala a ING Asigurari de Viata. Potrivit reprezentantilor companiei, dezvoltarea initiativelor locale similare celei de la Buzau va fi incurajata pe viitor la nivelul intregii tari.
In 2010, ING Asigurari de Viata a contribuit la plantarea a 1.600 de copaci, in cadrul programului „412×4 Ciresi", dar si la actiunile de curatare a arealelor naturale, desfasurate sub umbrela „Let’s Do It Romania”.