Update: Premierul Ungureanu a fost azi ministru al Mediului

Premierul Mihai Razvan Ungureanu a ajuns in urma cu cateva minute (n.r. – ora 13.25) la sediul Ministerului Mediului si Padurilor.

El a fost intampinat de sefii principalelor institutii din subordinea Ministerului, printre care se numara presedintele ANPM, Gabriel Abos, Gheorghe Popescu, presedintele AFM, si comisarul general al Garzii Nationale de Mediu, Silvian Ionescu.

Premierul, intampinat si de sindicalistii RMGC

Singurele cuvinte rostite de premier la intrarea in sediul Ministerului Mediului au fost adreste grupului de sindicalisti de la Rosia Montana Gold Corporation (RMGC), care solicita redeschiderea minei de la Rosia Montana.

Primul ministru le-a remarcat banerele, cu texte de genul "Jos somajul", "Vrem sa traim din minerit", si i-a incurajat pe demonstranti.

“Asa am aspus si eu, sa nu fie someri. Locuri de munca!”, a spus premierul, dupa care a intrat imediat in sediul ministerului.

“Nu vom pleca de aici pana cand nu vom obtine ceea ce ne-am propus, redeschiderea mineritului la Rosia Montana’, a declarat, dupa discutia cu premierul Ungureanu, seful grupului de demonstranti, maistrul minier Ioan Marita.

Ora 14.30

La plecarea de la sediul Ministerului Mediului, secretarul de stat, comisarul general al Garzii Nationale de Mediu, Silvian Ionescu, a declarat, pentru Green Report, ca este multumit de discutia avuta cu premierul Ungureanu. “Ne-a dat idei noi, ne-a dat sarcini noi, inclusiv pentru sedinta de Guvern. E un bun administrator”, a spus Silvian Ionescu.

Ora 10.00

Printre cei care il asteaptau pe Mihai Razvan Ungureanu se numarau si cativa membri ai sindicatului de la Rosia Montana Gold Corporation. Acestia au un pichet autorizat chiar langa intrarea principala a Ministerului Mediului si Padurilor. Membrii sindicatului au inceput sa soseasca din momentul in care zvonul privind sosirea premierului la minister au devenit tot mai insistente.

Pe de alta parte, membrii sindicatului au declarat, pentru Green Report, ca "nu suntem pregatiti" pentru o discutie cu premierul. Singura activitate a sindicalistilor a fost aceea de a intinde bannere si a imparti fluturasi trecatorilor.

Sindicalistii cer "un vot pozitiv pentru repornirea mineritului la Rosia Montana si in toata tara", in conditiile in care, in zona Rosia Montana, 80% dintre locuitori ar fi someri. Membrii sindicatului sustin ca societatea RMGC poate realiza in Romania "un minerit modern si de calitate".

Amintim ca ieri, intrebat despre viitorul proiectului minier de la Rosia Montana, premierul Ungureanu a refuzat sa se pronunte asupra subiectului.

Din sindicatul de la Rosia Montana fac parte aproape toti angajatii RMGC, adica aproximativ 500 de persoane. O parte din acestia provin din randurile minerilor disponibilizati de la alte exploatari, cum ar fi cea de la Rosia Poieni.

Attila Korodi : "Nu luam nicio decizie legata de Ministerul Mediului pana marti"

Deputatul UDMR, Korodi Attila, a refuzat sa dezvaluie daca i s-a propus sau nu postul de ministru al Mediului, precizand ca se vor face comentarii despre acest subiect in cursul zilei de marti, deoarece, pana atunci, credinciosii catolici intra in perioada Sarbatorilor Pascale, potrivit Agerpres.

"Vom face comentarii marti. Pana atunci nu luam nicio decizie, intram in sarbatoare si nu discutam despre asta’, a declarat pentru Agerpres, Korodi Attila. Deputatul UDMR a precizat ca ceea ce i s-a intamplat ministrului Borbely Laszlo ar trebui sa dea de gandit.

“Chiar imi pare rau de ce s-a intamplat pentru ca sunt prea multe coincidente in ultima perioada si cu ce va fi in urmatorele doua saptamani pe agenda politica a Parlamentului. (…) Oricum, ceea ce s-a intamplat acum ar trebui sa ne puna pe ganduri”, a spus Korodi.

Korodi a precizat ca atunci cand vorbeste de coincidente se gandeste la unele deciziile pe care UDMR le-a luat in ultima perioada si care au deranjat anumite partide dar si la faptul ca urmeaza motiunea de cenzura. De asemenea, parlamentarul Uniunii a apreciat ca fiind un gest de onoare decizia ministrului Borbely de a-si da demisia.

“Eu, cum il stiu pe domnul ministrul Borbely, a facut un gest de onoare si foarte corect. Eu stiu ca pentru el conteaza foare mult ce va fi in perioada urmatoare din punctul de vedere al UDMR, al Guvernului. A fost un gest de onoare pe care-l apreciez", a adaugat Korodi.

Ministrul Ungureanu, asteptat de dimineata la minister

Premierul Ungureanu era asteptat sa ajunga inca de dimineata la sediul Ministerului Mediului si Padurilor (MMP), in prima sa zi de munca in calitate de ministru interimar. Dupa cum se stie, Mihai Razvan Ungureanu a anuntat, ieri, ca va coordona activitatea MMP pana ce UDMR va propune un inlocuitor pentru fostul ministru Laszlo Borbely.

Dintre posibilii candidati cele mai mari sanse pare sa le aiba deputatul Attila Korodi, actual presedinte al Comisiei de politica externa din cadrul Camerei Deputatilor. Acesta a mai detinut manadatul de ministru al Mediului in timpul guvernarii Tariceanu. UDMR ar trebui sa anunte candidatura viitorului ministru pana la inceputul saptamanii viitoare.

”Sper ca pana saptamana viitoare, am discutat si cu Laszlo Borbeby, care este si vicepresedinte UDMR, sa putem veni cu un titular pentru acest portofoliu. Tot ce imi pot dori este ca intervalul de timp intre ministeriatul domnului Borbely si cel ce va veni in locul meu sa fie cat mai scurt, astfel incat activitatea ministerului sa revina la stabilitate si normalitate", spunea, joi, Mihai Razvan Ungureanu

Foto: antena3.ro

Mihai Diac

Citeste:

UPDATE: Ungureanu: "Saptamana viitoare vom avea un nou ministru al Mediului"

Rosia Montana dezmembreaza UDMR

spot_img

Ultimele știri