Romania respecta normele UE privind ajutoarele de stat pentru productia de energie verde

Comisia Europeana (CE) considera ca planul Romaniei de a sprijini producția de energie din surse regenerabile este in conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, in special datorita faptului ca acesta creeaza stimulente clare pentru cresterea utilizarii surselor regenerabile de energie, cuprinzand totodata masuri de salvgardare pentru a limita denaturarile concurentei.

"Sistemul de certificate verzi este un mecanism de piata care va incuraja investitiile in sursele regenerabile de energie in Romania. Prin urmare, va sprijini efortul Romaniei de a atinge, pana in 2020, tintele privind energia regenerabila, fara a distorsiona in mod disproportionat concurenta", a declarat Joaquin Almunia, vice-presedintele Comisiei responsabil pentru politica in domeniul concurentei.

Certificatele verzi sunt acordate producatorilor de energie electrica pentru fiecare MWh generat din energie eoliana, energie hidraulica, energie solara, biomasa, gaz de fermentare a deseurilor sau gaz de fermentare a namolurilor din instalatiile de epurare a apelor uzate. In cazul in care energia este produsa in instalatii de cogenerare cu randament ridicat, se aplica un bonus.

Certificatele emise de stat producatorilor pot fi vandute furnizorilor de energie de pe o piata specifica (independenta de piata energiei electrice). Furnizorii de energie electrica au obligatia de a achiziționa in fiecare an un anumit numar de certificate verzi.

Daca nu respecta aceasta prevedere, furnizorii vor plati penalitati. Penalitatile sunt colectate de catre operatorul retelei de transport si transferate la fondul de mediu din Romania, care le va folosi pentru sprijinirea micilor producatori individuali de energie electrica din surse regenerabile.
Beneficiarii de certificate verzi vor putea intra in aceasta schema pana la 31 decembrie 2016.

Foto: negawatt.wordpress.com

Cosmin Zaharia

Citeste:

Romania, neconforma in privinta sistemului national de estimare a emisiilor de gaze cu efect de sera

Borbely: "Sper sa nu fim suspendati de la tranzactionarea certificatelor de emisii"

Borbely: Principalele constrangeri privind adaptarea la schimbarile climatice sunt la nivel institutional

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri