In timpul liber, activitatea sportiva favorita a romanilor este mersul pe bicicleta, arata un studiu de piata realizat de Daedalus Millward Brown pentru Green Revolution.
Studiul a fost realizat in mediul urban, pe un esantion format din 750 de persoane.
Potrivit studiului, in ultimele trei luni, 30,5 la suta dintre subiecti afirma ca au folosit cel putin o data bicicleta.
Fotbalul, abia pe locul al doilea
Mersul pe bicicleta este principala activitate sportiva a locuitorilor din mediul urban, fiind urmata, in ordinea preferintelor, de jocurile de echipa (mai ales fotbal si volei) si de inot. Dintre persoanele care au utilizat bicicleta in ultimele trei luni, jumatate au precizat ca au folosit-o chiar in ultimele doua zile.
Aspectele prezentate de aceste prime raspunsuri sunt incurajatoare, dar Romania este inca departe de tarile occidentale in privinta numarului de biciclisti si a infrastructurii specifice. 53 la suta dintre romanii care au folosit bicicleta in ultimele trei luni afirma ca aceasta reprezinta, pentru ei, doar un mijloc de recreere. 12 la suta o considera un mijloc pentru deplasarea in oras, iar 34 la suta o folosesc in ambele scopuri.
Dintre persoanele care folosesc bicicleta ca mijloc de transport, cele mai multe o prefera pentru ca, in acest mod, ajung mai usor la destinatie. Urmatorul motiv de folosire a bicicletei ca mijloc de transport este acela ca se imbina utilul cu placutul – biciclistul ajunge la destinatia dorita, iar in acelasi timp face sport.
Romanii care ezita sa foloseasca bicicleta ca mijloc de transport au insa si ei motive intemeiate. Acestea ar fi, in principal, distanta prea mare care trebuie parcursa, absenta pistelor pentru biciclete, faptul ca soferii nu ii respecta pe biciclisti si ca, in asemenea conditii, deplasarea pe bicicleta este periculoasa.
Romanii merg in oras cu biciclete de munte
Biciclistii romani din mediul urban incearca insa sa se adapteze conditiilor locale si sa reziste pe doua roti, in ciuda conditiilor vitrege. Spre deosebire de Occident, unde ciclistii urbani folosesc biciclete de oras (city bike), in orasele din Romania se folosesc mai ales biciclete de munte (mountain bike), mult mai solide, ideale pentru escaladat borduri, pentru traversarea gropilor si a liniilor de tramvai.
Potrivit studiului Daedalus, romanii considera ca masura cea mai importanta necesara pentru cresterea numarului de ciclisti ar fi amenajarea pistelor. In privinta realizarii lor practice, biciclistii romani nu au ajuns inca la un consens. Jumatate dintre cei chestionati considera ca pistele pentru biciclete pot functiona atat pe carosabil cat si pe trotuar. 22 la suta ar prefera piste pe carosabil, iar 20 la suta ar prefera piste trasate pe trotuar.
Pentru biciclistii romani, principala problema a pistelor actuale o reprezinta faptul ca sunt blocate de automobile sau de vanzatorii ambulanti.
Studiul Daedalus Millward Brown a fost realizat, pentru Green Revolution, in cadrul actiunilor de pregatire a Bike Fest 2012 – cel mai important eveniment ciclist al anului. Bike Fest este menit sa consolideze comunitatea de biciclisti din Romania si sa promoveze bicicleta ca mijloc de transport alternativ.
Ciclistul face parte din traficul rutier
“Biciclistul urban nu mai este acea aparitie ciudata, periculoasa si oarecum atipica. Astazi el face parte din traficul rutier. In Romania comunitatea de biciclisti este in continua crestere iar pe noi nu poate decat sa ne bucure acest lucru. Am decis sa organizam un eveniment care sa se adreseze unui numar cat mai mare de biciclisti, iar astfel s-a nascut ideea Bike Fest”, explica Raluca Fiser, presedinte Green Revolution.
Bike Fest 2012 se va desfasura in Bucuresti, pe aleile din Parcul Izvor, in zilele de 29 si 30 septembrie. In prima zi, principala activitate din program va fi pentathlonul – o competitie cu cinci probe, in care se va decide cel mai bun ciclist urban. In ziua a doua este programat “World Class Fall Kick Off” – un eveniment sportiv organizat de World Class Romania.
In paralel, femeile sunt invitate la o defilare pe bicicleta, iar persoanele interesate sa cumpere sau sa vanda biciclete si accesorii pot vizita zona de talcioc.
Principalii organizatori ai Bike Fest 2012 sunt Green Revolution, Primaria Municipiului Bucuresti, ALPAB si Asociatia ROI, iar sponsorii evenimentului sunt Raiffeisen Bank, Nikon si Sephora.
Comentariile tale pot fi postate aici