Ministerul Mediului: Acord romano-ungar privind alimentarea cu apa a populatiei din judetul Bekes

Guvernul Romaniei a aprobat Memorandumul pentru initierea negocierilor de catre Ministerul Mediului si Padurilor si Ministerul Administratiei si Internelor a Acordului intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Ungare privind proiectul „Alimentarea cu apa potabila sanatoasa a populatiei judetului Békés din forajele conului aluvionar al Muresului situate pe teritoriul judetului Arad” si amplasarea conductei de apa care traverseaza frontiera romano-ungara.

Ministerul Mediului si Padurilor sustine acest proiect discutat la intalnirea Comisiei hidrotehnice romano-ungare, din perioada 28 februarie – 4 martie 2011, de la Gyula care a fost de acord cu promovarea acestuia.

A fost aprobata, de asemenea, si constituirea unei comisii de negociere, formata din reprezentanti ai Ministerului Mediului si Padurilor, Ministerului Administratiei si Internelor, Ministerului Afacerilor Externe si Consiliul Judetean Arad, prin ordin comun MMP si MAI.

Institutiile responsabile pentru initierea si implementarea acestui acord sunt Ministerul Mediului si Padurilor si Ministerul Administratiei si Internelor.

Mihaela Pavnutescu

spot_img

Ultimele știri