Numarul mortilor confirmati si al persoanelor date disparute in urma cutremurului urmat de tsunami in Japonia se apropie de 20.000, la opt zile de la catastrofa, a anuntat sambata politia, potrivit Realitatea TV.
Agentia politiei nationale a declarat ca numarul mortilor confirmati atinge 7.653 si cel al disparutilor 11.746, respectiv un total de 19.399, la ora locala 23.00 (17.00 ora Romaniei) sambata, dupa catastrofa din 11 martie din nord-estul Japoniei.
Totusi, autoritatile se tem ca acest bilant ar putea fi inca departe de realitate, deoarece au fost devastate zone locuite intinse de pe coasta pacifica a insulei Honshu.
Sperantele de a mai gasi supravietuitori printre daramaturi s-au spulberat dupa valul de frig care s-a abatut la inceputul saptamanii asupra nord-estului tarii si care a fost insotit de ninsori. Bilantul mortilor l-a depasit deja pe cel al cutremurului cu magnitudinea de 7,2 care a afectat in 1995 portul Kobe, in vestul Japoniei, soldat cu 6.434 de morti.
Seismul din 11 martie este in prezent catastrofa naturala cu cel mai mare numar de morti din Japonia, de la cutremurul produs in 1923, soldat cu 142.000 de morti.
Agentia Kyodo a anuntat miercuri ca numarul persoanelor disparute in orasul de coasta Ishinomaki, in prefectura Miyagi, ar ajunge la 10.000.
Sambata, postul de televiziune NHK a anuntat ca aproximativ 10.000 de persoane au fost declarate disparute in orasul port Minamisanriku, in aceeasi prefectura.
Citeste si Cutremurul din Japonia a avut peste 260 de replici puternice VEZI VIDEO