Pericol în Europa din cauza rarefierii stratului de ozon in Arctica, avertizau zilele trecute specialistii Centrului European de Meteorologie.
Ca urmare a acestui fenomen, nivelul radiatiilor solare va creste semnificativ in urmatoarele saptamani, iar gaura de ozon va afecta si Romania, mai spuneau acestia.
Expertii romani sustin insa ca, deocamdata, nu avem de ce sa ne temem. Singurul fapt inedit este ca aceste fenomene care se petrec, mai ales, la Polul Sud au inceput sa apara si la Polul Nord. Ingrijoratoare este si dimensiunea, de mii de kilometri, a gaurii de ozon.
Prognoza Administratiei Nationale de Meteorologie arata insa ca pentru urmatoarele 5 zile, cel putin, nu exista pericolul ca gaura de ozon sa se deplaseze deasupra Romaniei.
Cea mai mare gaura de ozon, deasupra Polului Nord
„Stratul de ozon, a carui grosime este de cativa milimetri, se rarefiaza, mai ales din cauza unor activitati umane, iar pericolul nu este imediat, ci apare in timp. Ceea ce s-a intamplat acum la Polul Nord este un exemplu. Fabricile de pesticide, aparatele de aer conditionat, frigiderele sau deodorantele arunca in aer substante nocive care duc la subtierea paturii de ozon si la formarea asa-ziselor gauri. In plus, incalzirea globala contribuie din plin la acest fenomen. Noutatea consta in faptul ca, de regula, aceste probleme legate de rarefierea stratului nu apar in Arctica, care este mai protejata, ci in Antarctica, si, astfel, putem vorbi despre cea mai mare gaura de ozon inregistrata pana acum la Polul Nord” a declarat pentru „Green Report” Roxana Bojariu, cercetator la Administratia Nationala de Meteorologie.
Roxana Bojariu mai spune ca acest fenomen de rarefiere a stratului de ozon se petrece mai ales la Polul Sud, in Antarctica, aceasta zona fiind mai putin protejata, iar constatarea unei gauri in stratul de ozon, la Polul Nord a facut ca specialistii germani sa-si puna semne de intrebare.
Stratul rarefiat de ozon se intinde pe mii de kilometri
Gaura de ozon, mai spun specialistii se intinde pe mii de kilometri, insa distanta ei fata de Pamant, aproximativ 32 de kilometri, face ca acest fenomen sa nu fie periculos, pentru Romania, mai ales acum cand temperaturile sunt scazute, iar razele soarelui nu sunt atat de puternice.
Legat de un eventual pericol legat de Romania, Roxana Bojariu afirma ca nu avem de ce sa ne temem, chiar daca stratul rarefiat de ozon se va extinde si asupra tarii noastre, iar prognozele meteo arata ca, cel putin, 5 zile de-acum inainte nu ne vom confrunta cu gaura de ozon.
Administratiei Nationala de Meteorologie monitorizeaza in permanenta situatia
Inclusiv Ministerul Mediului a reactionat rapid la aceasta stire si a cerut Administratiei Nationale de Meteorologie informatii legate de acest eventual pericol, iar concluzia specialistilor romani este ca nu avem de ce sa ne temem.
”Am cerut o instiintare de la Administratia Nationala de Meteorologie, care monitorizeaza situatia, si concluzia este ca Romania nu va fi afectata in nici un fel de acest fenomen”, a declarat astazi Laszlo Borbely, ministrul Mediului.
Prognoza initiala al cercetatorilor germani spunea ca Romania ar fi putut fi expusa la radiatii puternice in 30 martie si 31 martie, miercuri si joi, insa ultimele masuratori efectuate de acestia au aratat ca stratul de ozon rarefiat va traversa tara noastra saptamanile care urmeaza.
Agentia Spatiala Romana sustine ca suntem in afara oricarui pericol
„Cercetatorii germani , care au dat aceasta stire, au facut un studiu de caz asupra Antarcticii, iar concluzia la care au ajuns este ca in acea zona stratul de ozon s-a rarefiat cu 10-15%. Concluzia nu este, deocamdata, alarmanta si nu vorbim de un pericol imediat. Ingrijorator este insa faptul ca patura de ozon se subtiaza din ce in ce mai mult, iar consecintele se vor putea vedea in timp, deoarece refacerea ei dureaza intre 50 si 100 de ani”, a spus Marius Ioan Piso, presedintele Agentiei Spatiale Romane.
Medicii recomanda totusi prudenta: ultravioletele periculoase pentru sanatate
Radiatiile nu vor fi mai puternice, in cazul in care gaura de ozon se va deplasa si asupra Romaniei, decat cele inregistrate intr-o zi de vara, potrivit specialistilor. Cu toate acestea, medicii recomanda prudenta.
„Radiatiile sunt deja o problema si este neobisnuit ca primavara soarele sa arda cu aceeasi putere ca intr-o zi de vara. Trebuie, in momentul in care vor fi date avertizari, sa ne luam masuri de protectie. In primul rand, sa stam cat mai mult in casa, sa purtam palarii si sa folosim creme de protectie.
Ultravioletele pot cauza boli de piele grave si chiar tulburari de vedere”, a spus Mihaela Leventer, medic primar dermatolog.