Compania Chevron se asteapta sa inceapa in Romania, la Barlad, forajul pentru prima sonda de explorare a gazelor de sist in a doua jumatate a anului viitor, a declarat joi Thomas Holst, contry manager pentru Romania al Chevron Upstream Europe.
„Am inceput in august 2011 prospectiunile seismice si in curand vom putea avea primele rezultate. Estimam ca vom fora prima sonda de explorare in a doua parte a anului 2012”, a spus Holst.
Acesta a adaugat ca gazele neconventionale pot deveni o resursa semnificativa in Romania, pe termen lung. Pe langa Romania, alte tari precum Polonia, Franta, Norvegia, Ucraina si Suedia au rezerve potentiale de gaze neconventionale. In Romania, Polonia si Bulgaria Chevron detine 1,6 milioane de hectare de teren pentru explorarea gazelor neconventionale.
De asemenea, presedintele Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM), Alexandru Patruti a precizat ca Romania are o estimare a rezervelor de gaze neconventionale la nivelul integii tari, dar se asteapta finalizarea lucrarilor de explorare car vor fi facute de Chevron pentru a vedea daca estimarile facute pot fi confirmate.
„O alta companie care cauta gaze neconventionale in Romania este MOL, in vestul tarii. De asemenea, si Sterling si-a manifestat interesul pentru explorarea de gaze neconventionale intr-un perimetru in Oltenia”, a adaugat Alexandru Patruti.
Foto: arabianoilandgas.com
Citeste:
Rezervele de petrol ale Romaniei, asigurate pentru 15 ani
ANRE ar putea reduce numarul de certificate verzi acordate daca investitiile au fost supraestimate
Exploatarea gazului de sist, alternativa la importul de energie al UE