700.000 euro, pentru mediu si sanatate

In perioada 2009-2011 au fost inscrise in cadrul programului de responsabilitate sociala (CSR), "Impreuna pentru fiecare", initiat de Grupul Rompetrol, peste 800 de proiecte, iar 55 de comunitati locale au primit finantare pentru proiectele lor la nivel national.

Bugetul alocat de Grupul Rompetrol implementarii proiectelor a depasit 700.000 euro, potrivit reprezentantilor companiei.

  "Impreuna pentru fiecare" incurajeaza derularea  initiativelor antreprenoriale comunitare, prin care pot fi rezolvate nevoi punctuale din 2 domenii vulnerabile, mediu si sanatate.

"Aceste rezultate ne motiveaza sa continuam programul, sa incurajam ONG-urile, autoritatile locale, institutiile publice, persoanelor fizice cu atitudine civica si spirit antreprenorial sa gaseasca solutii la problemele de mediu sau de sanatate existente la nivel local, iar cu sprijinul nostru, acestea sa fie implementate in beneficiul intregii societati. De asemenea, acesta creeaza premisele necesare atragerii si implicarii locuitorilor si a autoritatilor de resort in realizarea de proiecte similare si in alte domenii", a spus Alexey Golovin, director Marketing si Comunicare, Grupul Rompetrol.

Inscrierea pentru, “Impreuna pentru fiecare 2012”, prelungita

“Programul este la a 4-a editie, iar in perioada 2009-2011 am avut 809 propuneri de proiecte de mediu si de sanatate. Inscrierea proiectelor pentru aceasta editie a inceput in 2 aprilie si a fost prelungita pana pe 27 mai. Stabilirea proiectelor castigatoare se va face intre 24 iunie si 29 iunie 2012, iar semnarea contractelor intre 1 iulie si 15 iulie 2012”, a declarat, pentru Green Report, Costinela Dragan, coordonator CSR, Rompetrol.

Activitatile eligibile pentru proiectele aferente programului “Impreuna pentru fiecare” sunt renovarea, reabilitarea sau dotarea unitatilor care asigura servicii medicale si activitati de sanatate publica auxiliare, iar in cazul proiectelor de protectie a mediului, acestea sunt conservarea, mentinerea sau imbunatatirea conditiilor de mediu existente la nivel local prin diverse activitati.

24 de proiecte de mediu, deja inscrise

Potrivit Costinelei Dragan, pana in prezent sunt inscrise 24 proiecte de mediu.  Printre acestea se numara "Mobilizare Eco in Piatra Craiului", proiect  ce are ca scop implicarea tinerilor din comuna Dambovicioara in ecologizarea a 3 regiuni poluate din zonele greu accesibile a Parcul National Piatra Craiului, ori “Soarele prietenul copiilor”, Energie verde pentru copiii din comunitatea Hemeius, judetul Bacau.

Proiectul isi propune instalarea unui sistem de panouri solare pentru alimentarea cu energie, precum si pentru asigurarea energiei termice pentru programul de Intarire a Familiei, Centrul de Consiliere si Sprijin pentru Parinti si Copii SOS Satele copiilor.

"Apa si focul", proiect destinat ariilor protejate

Un alt proiect, “Apa si focul”, are in intentie sa gaseasca o solutie durabila, la nivel local, la una dintre cele mai grave probleme care afecteaza in prezent mediul inconjurator si resursele naturale ale Romaniei, si anume incendierea necontrolata a vegetatiei primavara.

“In ultimii ani, Bazinul Fizesului, ( n.r. – aflat in Podisul Transivaniei) a fost devastat de astfel de incendii care au distrus sute de hectare de stufaris si padure, iar problema devine din ce in ce mai arzatoare. Nu ne imaginam ca vom gasi imediat solutia salvatoare, care sa puna capat definitiv si irevocabil acestei practici la nivel national. Insa, speram ca, la nivelul ariilor protejate pe care le avem in custodie, sa punem bazele unui mod de lucru inovativ, cu implicarea activa a comunitatilor locale, care sa poata genera solutii cu adevarat durabile si care sa poate fi replicate la nivel regional sau national”, se arata in expunerea proiectului “Apa si Focul”, disponibila pe Facebook.

Mihaela Pavnutescu

Citeste si: 25% din combustibilul SMURD, de la Rompetrol
Rompetrol, 5,5 milioane USD, in explorare petrolifera

RQC: 500.000 USD, in teste de mediu
 

spot_img

Ultimele știri