Doua contracte de finantare, in valoare de peste 133 milioane de euro, pentru proiectele aferente desfasurate prin POS Mediu au fost semnate de ministrul Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely.
Cele doua proiecte vizeaza realizarea unui sistem integrat de management al deseurilor in judetul Caras-Severin si modernizarea sistemului de alimentare cu apa si canalizare in judetul Mehedinti.
”Am cerut presedintilor de consilii judetene sa fie foarte operativi in ceea ce priveste pregatirea si implementarea proiectelor. Daca nu se accelereaza procesul de derulare a contractelor, efortul nostru, al ministerului, este in zadar. Am semnat 95% din toate contractele, dar am ramas in urma la absorbtie efectiva a fondurilor. Trebuie sa dovedim ca suntem capabili sa implementam proiectele, astfel incat in luna iulie Comisia Europeana sa ne ridice retinerea de 25%. Vestea buna este ca in ultimele trei luni, respectiv ianuarie-martie, am depus facturi in valoare de circa 100 milioane Euro. Si trebuie sa continuam, pentru a ne atinge tintele”, a spus ministrul Laszlo Borbely.
Prin implementarea unui sistem integrat de management al deseurilor in judetul Caras-Severin, in valoare de 42.968.666 Euro, fara TVA, se va realiza colectarea selectiva a deseurilor, vor fi construite a 3 statii de transfer – la Bozovici (3.400 t/an), Pojejena (8.060 t/an) si Otelu Rosu (8.388 t/an) –, o statie de sortare si o statie de tratare biologica simpla, ambele la Lupac (33.731 t/an).
De asemenea, vor fi inchise si reabilitate 8 depozite urbane de deseuri neconforme (Anina, Baile Herculane, Bocsa, Caransebes, Moldova Noua, Oravita, Otelu Rosu si Resita) si 97 depozite rurale de deseuri neconforme.
“Durata efectiva de realizare a proiectului este 44 de luni, din momentul semnarii contractului”, a declarat, pentru Green Report, Cristian Bitea, director executiv in Consiliul Judetean Caras-Severin. Potrivit acestuia, proiectul va include, chiar in anul 2012, inchiderea gropilor de gunoi de la Oravita si Moldova Noua – ultimele doua depozite de acest tip ale judetului Caras-Severin.
Peste 140 mii de locuitori vor benefica de apa curenta
Proiectul modernizare a sistemului de alimentare cu apa si canalizare, in valoare totala de 90.016.638 euro, fara TVA, presupune investitii in extinderea si reabilitarea sistemelor de apa potabila, precum si in sistemul de colectare a apelor uzate.
Acesta va fi implementat pentru aglomerarile Drobeta Turnu Severin, Strehaia, Vanju Mare, Baia de Arama, Simian, Cujmir, Branistea, Gura Vaii, Rogova si Comanda, de catre SECOM SA, aproximativ 140.000 de locuitori urmand sa beneficieze de un sistem de apa si canalizare la standarde europene.
Dupa implementarea proiectului, 99.6 % din populatia acestor localitati va fi conectata la reteaua de apa potabila si va avea acces la surse de apa in conditii de siguranta. Astfel, gradul de conectare la sistemul de canalizare va atinge, la sfarsitul anului 2015, o medie de 96.76% in aglomerarile in cauza.
Foto: ziare.com
Citeste:
Program ecologic pentru deseuri
Ministrul Mediului cere parlamentarilor sa monitorizeze derularea proiectelor din fonduri europene