Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie vrea să ajungă la 150 MW instalați în surse regenerabile

Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE) va finaliza, în luna mai 2024, un parc fotovoltaic în Valea Călugărească (județul Prahova), prima investiție realizată din fonduri PNRR a unei companii energetice deținută de statul român. Valoarea investiției este de aproape 35 milioane lei, din care circa 7,5 milioane lei fonduri nerambursabile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). De asemenea, compania vrea să ajungă la 150 MW instalați în surse regenerabile de energie.

”SAPE este producător de energie verde și continuă să se implice activ în dezvoltarea capacităților de producere a energiei din surse regenerabile. Contractul de execuție pentru ”Stație de producere a energiei electrice prin panouri fotovoltaice și rețea de transport energie electrică în sistemul național – CEF 4.9995 MW” s-a semnat la sfârșitul lunii august 2023, iar acum se fac ultimele lucrări, astfel încât, în luna aprilie, adică după numai 8 luni de la demararea proiectului, parcul fotosolar va deveni funcțional. Iată o dovadă clară că și companiile în care statul român este acționar pot fi un exemplu de rapiditate și bune practici!”, a declarat Bogdan Nicolae Stănescu, președintele directoratului SAPE.

Potrivit Planului de Investiții consolidat, SAPE are în vedere achiziția de centrale regenerabile în funcțiune sau RTB (ready to build). În plus, pentru parcul Curcubăta se urmărește suplimentarea instalației de utilizare între stația electrică de transformare și punctul de conexiune, pentru a crește capacitatea de valorificare a pontențialului eolian, o investiție de aproximativ 5 milioane de lei.

”La acest moment, ne aflăm în plin proces de dezvoltare, capacitatea totală instalată fiind de 27,5 MW, iar producția – de circa 40.000 MWh anual. Strategia noastră este ca, până în anul 2026, să devenim producător semnificativ, să avem 100 – 150 MW instalați în surse regenerabile de energie”, a afirmat Bogdan Nicolae Stănescu.

Lucrarea ”la cheie” este executată de către asocierea SC General Me.El Electric SRL și SC Electro-Alfa International SRL, iar diriginte de șantier este Popp & Asociații Management. Parcul fotovoltaic deținut de SAPE, de 5 MW, se află în satul Dârvari, comuna Valea Călugărească.

SAPE mai deține două parcuri eoliene, CEE Horia (jud. Constanța), cu o capacitate de 7,5 MW, și CEE Curcubăta (jud. Alba), cu o capacitate de 15 MW și un parc fotovoltaic în satul Dârvari, comuna Valea Călugărească, cu o capacitate de 5 MW.

”SAPE și-a propus un program ambițios și diversificat de investiții, care să continue pe un trend ascendent în următorii ani. Un exemplu în acest sens este reprezentat de realizarea unei centrale ce utilizează gaze naturale, pe locul fostei CET Titan, din Sectorul 3 al Capitalei. Aici urmează să se construiască o centrală de cogenerare de înaltă eficiență, dotată cu grupuri electrice acționate cu motoare termice. Puterea electrică maximă a fiecărui grup moto-generator este de 10 MWe, iar puterea termică brută este de 8 MWt/grup. Proiectul este deja în faza de proiectare, după ce s-a reușit obținerea avizelor și acordurilor pentru racordarea la rețelele de energie și se află în plină procedură de obținere a avizului pentru racordarea la rețeaua de gaze naturale”, precizează compania.

Proiectul tehnic de execuție este realizat de consultantul Tractebel Engineering.

”Viziunea noastră în ceea ce privește investițiile este pe termen lung. Ne dorim o dezvoltare sustenabilă a companiei, astfel că, pe lângă producția de energie electrică din surse regenerabile, urmărim o echilibrare a mixului energetic, utilizând gazul natural. Iar proiectul Titan Power răspunde perfect strategiei noastre. Sperăm ca, în câteva luni, să se finalizeze proiectarea, urmând ca, apoi, să demareze procedurile pentru construcția efectivă. Este o investiție de mare importanță pentru bucureșteni, în special pentru cei din Sectorul 3 al Capitalei. Ne dorim să îmbunătățim alimentarea cu apă caldă și căldură în sistem centralizat a locuitorilor din zonă, dar și să se întărească securitatea aprovizionării cu electricitate. Obiectivul nostru este ca o companie deținută de statul român să realizeze prima centrală în trigenerare din țară, de asemenea capacitate. Adică, pe lângă energie electrică și termică, să producem, la Titan, și agent de refrigerare! Este un proiect pe care dorim să-l finalizăm cât mai curând posibil”, a spus președintele directoratului SAPE.

Pentru a atinge țintele privind neutralitatea climatică din Pactul Verde, Uniunea Europeană (UE) și-a propus, printre altele, dezvoltarea unei economii bazate pe hidrogen, care poate juca un rol – cheie în stocarea energiei, pentru a compensa fluctuațiile cererii și ofertei de energie din surse regenerabile. De altfel, Uniunea Europeană a adoptat o Strategie privind hidrogenul, în cadrul căreia a fost prevăzută crearea Alianței Europene pentru Hidrogen Verde, formată din lideri ai industriei, reprezentanți guvernamentali de la nivel național și regional, reprezentanți ai societății civile și ai Băncii Europene de Investiții. Alianța vizează dezvoltarea și utilizarea hidrogenului ca transportator de energie viabil în Europa.

SAPE a depus proiectul “S.A.P.E. Hydrogen 10” în cadrul competiției de proiecte lansată de Comisia Europeană pentru crearea portofoliului de proiecte în domeniul hidrogenului. Ca urmare a procesului de evaluare, proiectul a fost selectat să facă parte din portofoliul Alianței (din cele 750 de proiecte de la nivelul UE), respectiv a parcurs procesul de evaluare al Comisiei Europene (în competiție au fost proiecte din toate statele membre UE, cele mai multe fiind din vestul UE, adică statele dezvoltate, care au deja experiență în dezvoltarea de proiecte în domeniul hidrogenului). Astfel, proiectul SAPE a îndeplinit toate criteriile de evaluare tehnico – economice ale UE.

Ca urmare, acum doi ani, cu ocazia Forumului European din domeniul Hidrogenului, proiectul “S.A.P.E. Hydrogen 10” a fost aprobat de Comisia Europeană, fiind inclus în portofoliul de proiecte la nivelul UE.

”Este un proiect de suflet pentru noi. Susținem și, de aceea, suntem implicați în proiecte ce conduc la limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră, la limitarea schimbărilor climatice. “S.A.P.E. Hydrogen 10” prevede construirea unei unități de producere a hidrogenului verde, prin electroliză, 2×1,5 MW”, a precizat președintele directoratului SAPE.

De asemenea, realizarea unei centrale hidroelectrice de mare putere cu acumulare prin pompaj constituie o veche preocupare a specialiștilor din sectorul energetic românesc. De altfel, anul trecut, Guvernul a adoptat un memorandum privind realizarea Centralei hidroelectrice cu acumulare prin pompaj (CHEAP) Tarnița-Lăpuștești. În prezent, se află în derulare licitația privind atribuirea contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru construcția hidrocentralei.

”Hidrocentrala Tarnița-Lăpuștești este absolut necesară sistemului energetic românesc și reprezintă o oportunitate imensă pentru SAPE. În condițiile în care ne propunem, la nivelul companiei, să avem producție din surse regenerabile, pe gaz, dar și stocare – prin utilizarea hidrogenului, dar, în special, prin construcția hidrocentralei Tarnița -, SAPE va deveni un jucător extrem de important nu numai pe piața de energie din România, ci și din regiune. De aceea suntem hotărâți să depunem toate eforturile pentru ca proiectul CHEAP Tarnița-Lăpuștești, împreună cu toate celelalte proiecte ale noastre, să se realizeze într-un timp cât mai scurt!”, spune Bogdan Nicolae Stănescu.

Este un obiectiv de interes public major, în primul rând pentru că asigură siguranța Sistemului Electroenergetic Național (SEN).

”Construirea și funcționarea hidrocentralei are numeroase avantaje: îmbunătățește regimul de funcționare a centralei atomo-electrice de la Cernavodă, mai ales în perspectiva construirii Unităților 3 și 4, dar și a centralelor termoelectrice pe combustibili fosili, prin transferul de energie electrică de la gol, la vârf; participă la reglajul frecvență – putere; asigură rezerva terțiară rapidă; asigură rezerva de avarie de scurtă durată; asigură condiții optime pentru funcționarea centralelor electrice intermitente regenerabile; furnizează putere reactivă și funcționarea în regim compensator, asigurând respectarea standardelor de calitate a energiei electrice; îmbunătățește participarea SEN la piața unică europeană de energie electrică, mărind gradul de siguranță pe ansamblul SEN și crește posibilitatea exploatării SEN în condiții tehnice și economice superioare”, afirmă Bogdan Nicolae Stănescu.

Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie SA (SAPE) s-a înființat în anul 2013, prin divizarea parțială a SC Electrica SA. SAPE a preluat toate drepturile și obligațiile din contractele de privatizare ale fostelor companii Electrica Banat, Electrica Dobrogea, Electrica Moldova, Electrica Oltenia și Electrica Muntenia Sud. Cele mai importante participații ale SAPE, în prezent, sunt: Titan Power (67,3%), Indra Soluciones Tecnologias de la Informacion România (49%), PPC Energie (37%), Rețele Electrice Dobrogea (24,9%), Rețele Electrice Banat (24,87%), Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român (20%), PPC Energie Muntenia (10%) și Rețele Electrice Muntenia (10%). SAPE SA are un capital social în valoare de 868.527.790 lei, împărțit pe acțiuni nominative, cu o valoare nominală de 10 lei fiecare. Actionar unic al este statul roman prin Ministerul Energiei.

spot_img

Ultimele știri