Sisteme inovatoare eBike, de la Bosch

Bosch a lansat noi sisteme eBike in cadrul Targului international de motociclete, scutere si biciclete Intermot, organizat la Koln, care a avut ca tema eMobilitatea.

In cadrul targului, Bosch a prezentat noul acumulator PowerPack 400, care are o autonomie cu 30% mai mare decat modelul precedent, cat si unitatea de comanda computerizata, Intuvia, care ofera acces usor la numeroase informatii si functii.

“Bicicletele eBike cu sistem de propulsie Bosch sunt vehicule de inalta tehnologie, care faciliteaza deplasarea optima – sistemul de propulsie electric apeleaza la puterea motorului numai atunci cand forta musculara este exercitata. Sistemul dozeaza automat puterea motorului in functie de solicitarea utilizatorului, intervenind mai mult in cazul urcarii in rampa, decat la deplasarea pe un teren plan. Setarile alese de utilizator ofera un sprijin adecvat pentru fiecare situatie in parte”, se arata intr-un comunicat al companiei.

„Electromobilitatea misca si motiveaza oamenii in numeroase moduri si acest lucru este valabil si pentru compania noastra. La urma urmei, mobilitatea a reprezentat intotdeauna un aspect-cheie pentru Bosch. In opinia noastra, eMobilitatea pentru vehiculele cu doua roti contribuie in mod semnificativ la dezvoltarea mobilitatii cu un impact redus asupra mediului inconjurator si a resurselor naturale. In calitate de furnizor de tehnologie, avem oportunitatea de a contribui prin cunostintele noastre tehnice la dezvoltarea si utilizarea sistemelor electrice de propulsie ale viitorului”, a spus Claus Fleischer, directorul diviziei Sisteme eBike Bosch.

Sistemul eBike este unul de ultima generatie. Cele mai importante dotari tehnice ale acestuia sunt unitatea de comanda Intuvia si acumulatorul PowerPack 400 de 400 Wh. Acesta din urma are o greutate de 2,6 kg, fiind putin mai greu decat PowerPack 300, modelul anterior, si la fel de compact, avand o autonomie cu pana la 30%.

“PowerPack 400 este disponibil fie fixat pe cadru, fie pe suportul spate si se incarca complet in cel mult trei ore si jumatate. Cu ajutorul noului incarcator silentios pentru acumulator este atinsa o capacitate de 80%, in doar doua ore si jumatate. Noul acumulator PowerPack 400 asigura o alimentare de durata si protectie la suprasarcina, tensiune joasa, supraincalzire si scurtcircuit”, potrivit specialistilor Bosch.

Mihaela Pavnutescu

 

spot_img

Ultimele știri