Șefa Gărzii Naţionale de Mediu, Mărioara Gătej, a fost desemnată „Carbon Dinozaur” în acest an

Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu, Mărioara Artemis Gătej (foto), a fost desemnată câștigătoarea celui de al treilea premiu „Carbon Dinozaur”, un premiu negativ, echivalentul premiului „Zmeură de Aur” din lumea filmului, prin care oameni politici și factori de decizie sunt sancționați public, pentru cele mai dăunătoare contribuţii la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, fie ele propuneri legislative, declaraţii politice, acţiuni sau proiecte.

Acest premiu vine ca urmare a monitorizării efectuate de societatea civilă în perioada octombrie – decembrie 2021, în urma căreia multiple personalități s-au evidențiat prin contribuția nefastă la eforturile de reducere a emisiilor, potrivit unui comunicat al ONG-urilor care acordă premiul.
Finaliștii pentru această ediție a “premiului” Carbon Dinozaur au fost:
  • Mărioara Gătej (Comisar General al Gărzii De Mediu) – pentru că a refuzat să acţioneze eficient în ultimele trei luni de zile, în care au fost raportate (de presă şi cetăţeni) arderi ilegale masive de deşeuri
  • Cristina Prună (Deputat) – pentru susţinerea exploatării gazului şi a cărbunelui şi excluderea totală din discursul de parlamentar a energiilor verzi și a eficienței energetice.
  • Klaus Iohannis (Preşedintele României) – pentru modul de a prezenta la COP26 reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră din ultimii ani ca rezultat al politicilor la nivel naţional, când ele au fost datorate de fapt colapsului economic din anii 90, precum și pentru susținerea gazelor naturale și a energiei nucleare față de șeful Consiliului European.

Ca urmare a votului exprimat de membrii comunității „Carbon Dinozaur”, premiul a fost decernat doamnei Comisar General al Gărzii de Mediu, Mărioara Gătej, pentru lipsa acţiunilor eficiente de combatere a incinerării ilegale de deşeuri în Bucureşti şi zonele limitrofe, având astfel o contribuţie negativă majoră la reducerea emisiilor de dioxid de carbon şi la sănătatea generală a cetățenilor.

Terra Mileniul III, unul dintre ONG-urile care decernează premiul „Carbon Dinozaur”, aduce aminte că doamna Gătej a mai fost în conducerea Gărzii de Mediu în 2020, când s-a remarcat prin blocarea timp de 8 luni, a oricărei sesizări menită să ajungă la instituţie.

Declaraţiile liderilor politici pot fi la fel de nocive precum acţiunile pe care le întreprind sau nu, în detrimentul mediului. De data aceasta membrii comunității Carbon Dinozaur au ales să amendeze pe cineva a cărei lipsă de acţiune, le încălca în mod direct drepturile la un mediu curat și la sănătate. Pe de altă parte, observăm tot mai acut, că liderii politici din România au început să se transforme tot mai mult în portavocea sectoarelor industriale poluante,” a declarat Lavinia Andrei, preşedintele Fundației TERRA Mileniul III

În toată Europa, ne aflăm într-un deceniu foarte provocator pentru guvernanți. Fiindcă și-au asumat responsabilitatea să integreze urgent în societățile noastre cerințe ecologice complexe, care necesită reforme sistemice, precum combaterea schimbărilor climatice. Dar ce ne facem că politicienii români nu dau dovadă de responsabilitate nici măcar față de problemele de mediu cele mai simple, care necesită în principal bunăvoință! De ani de zile se ard deșeuri toxice lângă un oraș cu milioane de locuitori și lucrul ăsta este pentru guvernanții noștri o problemă insolubilă! Deci, suntem în situația în care obiectivele asumate în cadrul european sunt undeva foarte sus, dar oamenii pe care mizăm aici pentru a le putea atinge sunt undeva foarte jos!” a spus Bogdan Gioară, președinte Asociația REPER21.

Este prima ediție la care ne alăturăm demersului Carbon Dinozaur și ne bucurăm să descoperim un colt de societate civilă active, care sancționează declarațiile politice periculoase și inacțiunea deopotrivă. Într-un moment în care, la nivel European, protecția mediului este în prim – plan, în România asistăm la devieri grave de la legislația națională și comunitară. Acest premiu este dovada că mai avem multe de făcut”, a spus Ioana Ciută, președinta Asociației Bankwatch România.

Premiul „Carbon Dinozaur” este o activitate în cadrul proiectului “Angajament pentru Climă”, proiect implementat în parteneriat de Fundaţia Terra Mileniul III, Asociaţia Reper 21 și Școala Națională de Studii Administrative și Politice – SNSPA, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

spot_img

Ultimele știri