Sectorul 1 solicita 157 milioane euro pentru reabilitarea termica

Primaria Sector 1 Bucuresti a solicitat Bancii Europene de Investitii (BEI) un credit de 157 milioane euro pentru reabilitarea termica a 433 de blocuri cu aproximativ 25.800 de apartamente. Potrivit datelor BEI, lucrarile de reabilitare se vor desfasura intre 2013 si 2014.

“Proiectul este continuarea primei faze de reabiliatare a cladirilor asumata de primarie in 2011 si finantata de banca (…) Pentru toate cladirile renovate in cadrul operatiunii, vor fi necesare certificate de performanta energetica. O verificare independenta a calitatii lucrarilor si a economiilor de energie realizate, va fi pusa in aplicare sub supravegherea Bancii”, spun reprezentantii BEI.

La finele lunii septembrie 2011, Primaria Sector 1 a semnat un acord de finantare in valoare de 125 milioane de euro cu BEI pentru reabiliatarea termica a 365 de blocuri pana la finele anului 2013.

Programul de reabilitare termica a blocurilor a fost lansat in anul 2007, in premiera de catre Primaria Sectorului 1.

In 2008, se inscriu in program primele 750 de asociatii de proprietari. Lucrarile propriu-zise incep in anul 2009, pentru ca la sfarșitul acestuia 4.500 de familii, reprezentand un total de 84 de asociatii de proprietari, sa locuiasca deja in blocuri reabilitate termic.

Anul 2010 marcheaza finalizarea lucrarilor la alte 50 de asociatii de proprietari, pentru ca in 2011 sa se atinga un numar total de 134 de blocuri, de pe raza Sectorului 1, care au beneficiat, de la inceputul programului, de lucrarile de reabilitare.

Reabilitare gratuita si pentru case

Programul de reabilitare termica se extinde in Sectorul 1 si la casele construite inainte de anul 1989. Potrivit Ordonantei nr. 63/2012, aprobata la inceputul lunii de Guvernul Romaniei administratiile locale pot introduce in programul de reabilitare termica si locuintele unifamiliale, eliminand astfel discriminarea dintre proprietarii de apartamente si proprietarii de case.

"Modificarea legislativa operata de actualul guvern este un act de dreptate. Nu putem sa le fim unora muma, iar altora – ciuma. Si proprietarii de case platesc impozite la bugetul local, si ei au dreptul sa beneficieze de investitiile noastre", a declarat primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

Astfel, in baza acestui act normativ, primaria va finanta reabilitarea termica a locuintelor tip casa. In Sectorul 1 exista aproximativ 30.000 de locuinte care ar putea fi reabilitate daca proprietarii doresc acest lucru.

Conform noilor modificari legislative, nu pot intra in programul de reabilitare termica casele de patrimoniu si imobilele proiectate dupa anul 1989.

Etapele pe care proprietarii de case trebuie sa le parcuga pentru ca locuinta acestora sa poata intra in programul de reabilitare termica vor fi stabilite printr-o hotarare a Consiliului Local care va fi adoptata in perioada imediat urmatoare.

Lucrarile efective vor putea incepe cel mai devreme la sfarsitul anului 2013 – inceputul anului 2014, insa locuitorii din Sectorul 1 isi pot depune cererile pentru a intra in programul de reabilitare termica incepand cu luna decembrie, dupa aparitia normelor de aplicare a OUG nr. 63/2012 si a hotararii Consiliului Local.
Criteriul de intrare in programul de reabilitare termica va fi: primul venit – primul servit, dupa modelul aplicat deja la blocurile din aceasta zona administrativa.

Investitie economic a pe timp de criza

Proiectul de reabilitare termica a caselor este o investitie economica pe timp de criza. Aplicarea proiectului inseamna cresterea valorii de piata a locuintelor, cresterea economiilor cetatenilor prin scaderea costurilor de intretinere a locuintei, precum si reducerea risipei de resursa energetica.

Pe langa beneficiile de ordin economic, prin programul de reabilitare termica comunitatea Sectorului 1 va locui intr-o zona coerenta din punct de vedere urbanistic si estetic.

Foto: primariasector1.ro, flickr.com

Cosmin Zaharia

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri