Se intorc furtunile

Meteorologii au emis o avertizare de cod galben de furtuni, pentru toata tara, care intra in vigoare azi dimineata si va lua sfarsit maine seara.

Atentionarea de vreme rea este valabila incepand de azi, ora 10:00, pana maine, ora 18:00. In acest interval, instabilitatea atmosferica se va accentua incepand din vestul tarii si va cuprinde maine toate regiunile, iar miercuri se va manifesta cu precadere in jumatatea de est a teritoriului.

Vor fi frecvente descarcari electrice, intensificari ale vantului ce vor lua aspect de vijelie, izolat caderi de grindina si averse ce vor avea si caracter torential, potrivit site-ului Administratiei Nationale de Meteorologie.

Cantitatile de apa vor depasi local 20 – 25 l/mp si izolat 50 – 60 l/mp, in special in zonele deluroase si montane, precum si in regiunile nordice.

Daca luni temperaturile atingeau in toata tara 30-33 de grade Celsius, azi valul de ploi aduce si o racire a aerului pina la 10 grade in unele regiuni,in special in vestul si nordul tarii unde maine vor fi temperaturi intre 19 si cel mult 24 de grade.

Avertizare hidrologica Cod Galben

Hidrologii au emis si ei o avertizare de inundații valabilă de azi până maine seara, pe râuri din 17 județe din jumătatea de est a țării. Sunt vizate bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Someș, Mureș, Olt, Prahova, Argeș, Siret, Jijia și râurile din Dobrogea. In aceste regiuni se vor produce scurgeri importante pe versanți, viituri rapide efect de inundații locale pe unele râuri mici din zonele de deal și de munte îndeosebi în nordul, centrul și sudul țării din cauza precipitațiilor sub formă de aversă prognozate, care izolat pot depăși 50-60 l/mp dar și creșteri de debite și niveluri cu depășiri ale cotelor de apărare.

Comentariul tau poate fi postat aici

spot_img

Ultimele știri